Lăcomia timpurilor
Deja este evident… Economia occidentală se apropie de buza prăpastiei. Unii spun că deja e pe fundul aceleiași prăpastii. Majoritatea economiștilor recunosc să tabloul „occidental“ seamănă foarte mult cu Marea Depresie din anii ’20 ai secolului trecut.
Cum s-a ajuns aici? Simplu… „Profit cu orice preț!“, au strigat în cor marile corporații începând cu anii ’90. Iar planul a fost – simplist spus, mutarea producției în țările cu mână de lucru ieftină și foarte ieftină.
Amintim că după „revoluțiile“ din 1989, au fost voci care au susținut că aceste schimbări au avut loc tocmai pentru transformarea țărilor „eliberate“ de comunism în piețe de desfacere pentru economia occidentală. Deci, procesul început cu entuziasm acum 35 de ani, se apropie de un deznodământ trist…
Ca si paradoxul care a stat la baza întregului fenomen: maximizarea profitului a stat la baza decăderii occidentului… Și acum, popoarele din Vest sunt în declin din punct de vedere al nivelului de trai. Dar, marile corporații mai speră încă. Tot în numele profitului absolut folosesc la scară largă Inteligența Artificială… Și dau afară oameni și rămân cu mașinile. Și încă ceva…
În ultimul timp, peste tot, toată lumea vorbește de democrație și în numele democrației. Păi, ce democrație e aia unde dacă n-ai bani, nu poți să faci nimic? Nici să călătorești, nici să mănânci, nici să fii sănătos? Dar ce mai contează „democrația“ când vine vorba de profit?
Bine spunea cineva acum câțiva ani an: „Dar cum nivelul de trai crește, teoretic la indicațiile UE, deci cresc salariile și pensiile, aceleași corporații vor alege să plece dacă nu au făcut-o deja. Asta e paradoxul occidental… Când doar banii contează iar oamenii sunt văzuți ca simpli angajați și consumatori. Occidentul nu recunoaște. E ca un copil care se joacă pe telefon stând pe toaletă“.
Un alt personaj, nota recent: „Trăim într-un prezent frământat în care pericolele pendulează deasupra noastră ca sabia lui Damocles. Instabilitatea economică, un spectru nemilos, bântuie întreaga planetă, iar criza globală se adâncește tot mai mult, ca un vârtej în care se pierd atât certitudinile, cât și speranțele.
Europa, cândva leagănul umanității și al civilizației, pare acum o umbrelă fragilă sub care se ascund jocurile puternicilor zilei. Europa a ajuns să fie doar un balansoar al intereselor economice contradictorii în care fiecare mișcare este dictată de ritmul febril al pieței: când urcă, când coboară, fără un echilibru real sau o viziune pe termen lung.
În această lume distorsionată, banul a ajuns să fie singurul criteriu al valorii. Totul s-a redus la o simplă măsură materială, iar în afacerea aceasta sumbră nu mai există loc pentru idealuri, pentru umanitate, pentru sensuri mai adânci. Suntem în plin vis al unei existențe care se hrănește doar cu câștiguri, iar din această «hrănire» nu mai rămâne nimic sacru.
Tot ce nu poate fi vândut sau cumpărat a fost spulberat, iar noi, cu o inconștiență aproape tragică, ne-am așezat în fața unui butoi cu pulbere, care, mai devreme sau mai târziu, va exploda. Fiecare pas pe care îl facem ne apropie mai mult de momentul fatal“. Bine punctat…
În aceste condiții, ce ne rămâne de făcut? Păi, „de făcut“ nu prea mai e nimic… Nu putem decât să sperăm că lucrurile vor lua o turnură favorabilă. De pandemie, am scăpat, de război, nu încă, dar se pare că vom scăpa și de el.
Ce urmează? Nimeni nu știe… Doar speranța este vie în sufletul oricărui om… Sigur „oricărui“ om care este conștient că are un suflet… Pentru restul…
André Malraux a fost un scriitor și jurnalist francez a scris la un moment dat că „secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc“. Acum sunt voci care susțin că numai o „trezire spirituală“ mai poate salva Occidentul… Vom trăi și vom vedea…
Bogdan PANȚURU
