EDITORIAL

Să moară „porcu“…

Share

În ultimele săptămâni, o nouă pandemie s-a „năpustit“ peste zootehnie. Se pare că pesta porcina și febra aftoasă au luat cu asalt fermele din România.

De exemplu, la finele lunii martie Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău a identificat două focare de pestă porcină africană la nivelul a două comune, alte 217 cazuri de îmbolnăviri fiind raportate în mediul silvatic, la mistreți.

Potrivit DSVSA, cele două focare de pestă porcină africană au fost înregistrate pe parcursul lunii martie, în comunele Sărulești și Boldu. „Tot județul Buzău este în zona roșie, dacă vorbim despre pesta porcină în mediul silvatic.

Per total, în zona mediului silvatic au fost identificate 217 cazuri de pestă porcină, cu 55 de mistreți găsiți morți și 162 vânați, dar numărul se poate modifica de la o zi la alta. Cu siguranță, există o legătură între cazurile identificate în gospodării cu cele din mediul silvatic“, a precizat, la vremea respectivă, DSVSA Buzău.

Luna trecută am fost la o întrunire a asociațiilor din domeniul zootehnic. Ce am aflat aici? Că, în total, pesta porcină africană a dus la uciderea a peste 2 milioane de porci în România. Iar acest fapt are un impact economic uriaș pentru industrie.

Dar nu și pentru cei care importă carne de porc… Cu alte cuvinte tendința este că devenim dependenți aproape total de importuri. Mai mult decât atât, în luna aprilie, peste 15.000 de animale au fost afectate de febra aftoasă. Potrivit specialiștilor, pagubele se ridică la aproximativ 1 miliard de euro…

Concluzia discuției între specialiști? Animalele sălbatice pot răspândi virusul iar din acest motiv, aproximativ 15 milioane de animale se pot îmbolnăvi de la porci la vaci. De aceea, se cere imperios o strategie de vaccinare.

Totuși, nu am putut să nu remarc o suspiciune a celor implicați în industrie cu privire la originea bolilor. S-au bătut apropouri cum că această pandemie a apărut de „nicăieri“ într-un mod cel puțin ciudat.

Nimeni nu a avut o explicație rațională în ceea ce privește originea bolilor… Și totul „bătea“ cumva într-un fel de teorie a conspirației… Personal, cu evenimentele din ultimii ani m-am cam lămurit cu aceste „teorii“. Am învățat că „practica“ bate orice „teorie“…

Numai că… Luna trecută presa internațională și de la noi semnala următorul fapt, citez: „Ungaria a sugerat un «atac biologic» ca posibilă sursă a primului focar de febră aftoasă din ţară după mai bine de jumătate de secol, ceea ce a provocat închiderea graniţelor şi sacrificarea în masă a vitelor în nord-vestul ţării, potrivit news.ro.

Astfel, Ungaria a raportat în martie, primul caz de febră aftoasă din ultimii 50 de ani la o fermă de bovine din nord-vest, în apropierea graniţei cu Austria şi Slovacia, a anunţat Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor, citând autorităţile ungare.

Până pe 10 aprilie, autorităţile de sănătate animală efectuaseră controale la aproape 1.000 de ferme din Ungaria, doar patru din regiunea afectată din nord-vest având rezultate pozitive.

„În acest stadiu, putem spune că nu se poate exclude faptul că virusul nu a fost de origine naturală, este posibil să avem de-a face cu un virus creat artificial“, a declarat şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban, Gergely Gulyas, într-o conferinţă de presă.

Răspunzând la o întrebare, Gulyas a declarat că nu poate exclude faptul că epidemia de virus este rezultatul unui atac biologic, fără a indica cine ar putea fi responsabil. El a spus că suspiciunea se bazează pe informaţii verbale primite de la un laborator străin, dar rezultatele acestora nu au fost încă pe deplin dovedite şi documentate.

Stocul de bovine al Ungariei număra 861.000 de capete pe baza unui recensământ al şeptelului efectuat în decembrie, puţin schimbat faţă de nivelurile din anul precedent. Aceasta a reprezentat 1,2% din totalul stocurilor de bovine din Uniunea Europeană, conform statisticilor oficiale“, am încheiat citatul.

Potrivit autorităților, febra aftoasă nu prezintă niciun pericol pentru oameni, dar provoacă febră şi băşici în gură la rumegătoarele cu copite bifurcate, cum ar fi bovinele, porcinele, ovinele şi caprinele, iar focarele duc adesea la restricţii comerciale.

Ce se întâmplă în realitate? Cu exactitate nu putem ști… Dar unii intuiesc… Iar intuiția nu prea dă greș…

Bogdan PANȚURU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *