fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Iradierea alimentelor – profitabilă, dar sănătoasă?

Share Button

Probabil că deja v-ați obișnuit cu știrile de televiziune despre raziile făcute prin piețele agroalimentare ale României. Mai mult, tot pe la televiziuni am văzut recent reportaje despre ţăranii care-şi vând marfa pe marginea drumului sau pe lângă pieţe. Culmea, reporterii încercau să ne convingă că alimentele respective ar fi periculoase. Sigur, dacă vinzi ouă vara, pe caniculă, pe marginea drumului, nu e tocmai în regulă. Dar cine le cumpără? Nu era nevoie de reportaje de genul acesta pentru că, oricum, la nivel național, 80% din comerțul de produse agroalimentare sunt cumpărate de români din supermarketuri. Problema e că, de aproximativ 5 ani, a intrat în vigoare un standard – ISO 14470:2011 privind ionizarea alimentelor. Ați văzut vreodată pe vreo etichetă avertizarea „Aliment Ionizat“? Credem că nu…

 

Așadar, ionizarea alimentelor nu este menționată pe nicio etichetă. Nimeni nu ne avertizează cu privire la acest procedeu de prelucrare controversat. De fapt, ce este ionizarea? Ionizarea sau iradierea este un procedeu de conservare a alimentelor care constă în tratarea produselor cu două tipuri de radiații – gama și beta. Aceste radiații provin din Cobalt 60, Cesiu 137 sau din alte surse… Dacă veți căuta pe Internet sau pe la bibliotecile de specialitate veți găsi sute și sute de pagini de lucrări științifice, teze de doctorat și cărți despre ionizarea alimentelor. În presă au apărut câteva materiale de-a lungul timpului și cam atât. Ce este totuși ionizarea? Acest tratament presupune expunerea alimentului la un flux de raze ionizante ce pot fi generate de o sursă radioactivă. Efectele obţinute sunt distrugerea microorganismelor şi a insectelor din fructe ori cereale sau eliminarea paraziţilor de tot felul. Un alt efect nedorit și mai puțin plăcut ar fi degradarea, firească am putea spune, a produsului. Totuși, alimentele iradiate sau ionizate nu trebuie confundate cu alimentele contaminate. Hrana contaminată presupune prezenţa nedorită a unor particule radioactive, pe când alimentele iradiate sunt supuse deliberat unui tratament cu raze ionizante pentru a fi conservate, considerat de mulți specialiști drept „periculos“. În nota de fundamentare a standardului, Comitetul tehnic care a elaborat normele arată, printre altele, că „ISO 14470 va consolida încrederea şi transparenţa între diferitele părţi interesate care intervin în sectorul alimentar şi va permite o mai bună informare a autorităţilor de reglementare şi a reprezentanţilor consumatorilor cu privire la produse şi facilitarea alegerii“.

Frumoase, dar fără gust

De câte ori nu vi s-a întâmplat să cumpărați fructe și legume cu o formă perfectă, dar fără niciun gust? Probabil că mai tot timpul. Evident, vorbim de cele din supermarketuri care, în proporție de peste 90%, provin din importuri. Și majoritatea (dacă nu toate) sunt „ionizate“. Și, potrivit legislației, pe acestea ar trebui să scrie: „Acest produs a fost supus ionizarii“. De ce nu au gust? Pentru că radiațiile, dar și chimicalele schimbă structura chimică a fructului, deci și gustul. În plus, în marile depozite concentrația de oxigen este scăzută pentru că le deteriorează, fiind înlocuit cu dioxid de carbon și azot. Nu v-ați „minunat“ niciodată că roșiile sau alte legume și fructe ținute în frigider par a se păstra proaspete luni de zile? Ei bine, tocmai aceste radiaţii ionizante le ajută să-și păstreze prospe­ţimea cât mai multă vreme. Și, potrivit unor lucrări științifice, în România 99% din fructele importate sunt iradiate. Procesul de conservare cu radiaţii ionizante distruge vitaminele, mineralele și văduveşte hrana de gust sau miros. S-a experimentat iniţial pe legume şi fructe, apoi metoda s-a extins şi la alte produse, cum sunt: condimentele, carnea, făina, cafeaua etc. În unele ţări, pentru ca oamenii să ştie ce cumpără, pe alimentele supuse iradierii se aplică un marcaj prin care se spune acest lucru. La noi nici nu se pune problema. D-abia recent pâinea congelată vândută ca proaspătă are pe ea o etichetă pe care scrie „produs congelat“. Și asta după ce ani de zile acest produs a fost comercializat fără ca acest lucru să fie cunoscut consu­matorilor.

Argumente pro și contra

Cercetările din ultimii 40-50 de ani au arătat că iradierea poate fi folosită pentru: distrugerea insectelor şi paraziţilor din cereale, păstăi uscate, fructe şi legume uscate, carne şi fructe de mare, inhibarea încolţirii la recolte cum ar fi cartofii şi ceapa, întârzierea maturării fructelor și legumelor proaspete și, în general, în scăderea numărului de microorganisme din alimente. De aici și argumentele pro ionizare care se bazează pe creșterea perioadei de prospețime a alimentelor și pe distrugerea microorganismelor care se dezvoltă în mod natural în ele. În privința argumentelor contra ionizare, principalul argument ar fi că, în urma expunerii la radiații ionizante, se produce degradarea produsului. Apoi, radiațiile utilizate pentru ionizare provin din substanțe chimice foarte nocive-Cobalt 60 sau Cesiu 137, suspectate de distrugerea cromozomilor din organismul uman. Unele studii au demonstrat faptul că un consum pe termen lung de alimente tratate cu raze ionizante poate declanșa boli grave: boli de rinichi, imunotoxicitate, cancer. Șocul termic din procesul de ionizare aplicat alimentelor distruge bacteriile, dar produce radicali liberi, considerați cancerigeni. În plus, odată cu distrugerea micro­organismelor este degradată și o parte din matricea alimentară, iar produsul nu mai are aceeași valoare biologică pentru consumator. La toate acestea se adaugă și centralele de iradiere în care se realizează procesul de ionizare ce reprezintă un pericol pentru mediu și om, iar situația e cu atât mai îngrijorătoare cu cât numărul lor crește. La final ne putem întreba care ar fi, totuși, cea mai bună metodă de conservare? Congelarea rapidă, pentru că este singura care nu schimbă structura naturală a alimentelor.

Scurt istoric

Folosirea radiaţiilor ionizante pentru conservarea produselor alimentare a fost sugerată pentru prima oară în 1916 şi a fost patentată în Statele Unite în 1921 şi în Franța în 1930. Totuşi, metoda nu a fost folosită imediat la scară comercială ca urmare a imposibilităţii de a obţine cantităţile necesare de radiaţie ionizantă la costuri rezonabile. Din anii ’50, iradierea produselor alimentare a constituit un subiect de interes ştiinţific, politic şi public şi a fost aplicată unui domeniu larg de produse alimentare, incluzând peşte, moluşte, pui, fructe de mare, cereale, fructe şi legume, nuci şi condimente. În 1981 au fost adoptate principalele documente privind iradierea alimentelor şi includerea acestui procedeu în Codex Alimentarius.

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 12-13

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.