Fără rost…

Sunt mulți care spun despre România că este o colonie, că planul de „colonizare“ a început chiar după 1990. Iar argumentele ar fi privatizările „pe un leu“, casarea și trimiterea la fier vechi a vechilor întreprinderi. Coroborat cu distrugerea a tot ce a însemnat economie pur românească, au transformat România într-o piață de desfacere „100% liberă“ pentru economiile din Vest. Nu c-ar fi un lucru rău. Dacă sunt economii care pro­duc mai ieftin și mai eficient – fie ele din Vest – cu atât mai bine. Prosperăm și noi, oamenii… Dar se pare că, odată cu economia românească, și spiritul nostru și bunul-simț și compasiunea și cam tot ce ține de suflet s-au cam dus și ele. Ne uităm cu nesaț la crimele prezentate de televiziuni, facem politică pătimaș, cu ură în suflet, și, în general, am ajuns să detestăm tot ce nu ține de noi și interesele noastre. Iar atunci când egoismul explodează, tot ceea ce ține de întreg – ca nație, cu valori comune cu tot – dispare. Am găsit o scriere (mai actuală ca oricând) a unui mare om, actor și gânditor pe numele său Dan Puric. El a ajuns la concluzia (comună multor gân­ditori contemporani) că „României i-a dispărut rostul“. Am selectat câteva fragmente: „României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.

Bătrânii. (…) Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii derizorii. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează „Sufficiency Economy“, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce au nevoie: un fruct, o legumă, o găină. Foarte inteligent. Dacă se petrece vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările „prietene“. La noi chestia asta se numește „agricultură de subzistență“ și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hipermarke-turi franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care (…) cei de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! (…)

Credința. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un Tatăl nostru spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada.(…) Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți“. Orice comentariu e… fără rost…

Bogdan PANȚURU