La commedia è finita?
Vorbeam deunăzi cu un amic, pe care nu l-am văzut de prea mulți ani, despre situația actuală a țării în care „glorios“ ne ducem traiul. Omul, fin analist, a făcut o afirmație care m-a lăsat cu jumătate de gură căscată. Spun jumătate pentru că, personal, intuiam ceva. „Uită de România așa cum o știm cu toții… Ea nu mai există… Iar dacă economic situația s-a rezolvat relativ repede după ’89, în sensul distrugerii economiei prin privatizări pe un pol, închiderii majorității întreprinderilor de stat, descurajării inițiativelor autohtone de business și încurajării formării de carteluri locale în cărdășie cu stăpânii de afară, situația se complică la nivel social.“ Amicul continuă… „Clasa politică românească a fost și ea compromisă din start. Și ea a fost cumpărată tot cam pe un leu de marile grupuri de interese din Vest sau din Est, dar tot prin Vest. De aici și bulibășeala din viața politică românească. Ghinionul nostru e că avem resursele pe care le avem. Toți le vor și ar face orice pentru asta. În privința României, încă din anii ’90 mai-marii din Vest, și nu numai, au știut exact ce să facă aici. Pe de o parte vorbim de transformarea României într-o piață de desfacere pentru produsele din Vest – lucru valabil pentru toate țările din Europa Centrală și de Est, iar pe de altă parte de «confiscarea» cu orice preț a resurselor țării – lucru valabil doar pentru noi…
Pe lângă faptul că avem petrol și gaze, mai există o categorie de resurse, în paranteză fie spus, foarte rare în lume de care nimeni nu știe mai nimic, dar de care «cei puțini» știu foarte multe… Ce să-ți mai spun că după ’89 am avut doar guvernatori de «regiune». Acum s-a trecut la ultima fază a ce s-a început acum 30 de ani. Depopularea, începută de mai mulți ani, și ștergerea identității naționale.“ „Și cum se va termina toată povestea asta?“, întreb eu curios. „Avem două scenarii, continuă el. Primul, cu care ne-am obișnuit de mii de ani, și anume vin, ne distrug, iar apoi imperiul asupritor moare, iar noi renaștem din propria cenușă, așa cum am făcut-o de multe ori în istorie. Al doilea – manipularea psihologică ce se manifestă din plin asupra acestui popor va fi atât de mare, încât la un moment dat vom fi atât de dobitoci încât să nu mai știm cine suntem și în ce țară ne-am născut. Caz în care nu mai e nimic de făcut. De altfel, primii oameni de tip nou au apărut deja.“ Cam asta a fost, în mare, discuția purtată la un suc cu amicul meu. Seara, mi-a trimis un mail în care era un citat aparținând lui Constantin Ciutacu, director la Institutul Economic al Academiei Române. „În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare; autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane; avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian; la Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania; Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil în economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială. […]
Au venit «sfaturi» de la competitorii noştri europeni: faceţi I.M.M.-uri, întreprinderi mici şi mijlocii, daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali, produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale, faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare. Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată, ca un «bonus» pentru admiterea în UE.“ Și comedia continuă…
Bogdan PANȚURU
Sa nu dam vina pe altii , cand noi am distrus prin furt si incompetenta totul in tara asta dupa 1989 ! Nu incercati sa dati vina pe straini pentru furtisagurile noastre ! Industria noastra metalurgica mamut nu se putea sustine cu resurse interne ! Era neviabila domnule Panturu ! Nu mai induceti in opinia publica teme false gen oculta vest europeana ! Incercati sa fiti rezonabil cu propriile idei lansate in spatiul public si analizati obiectiv sansele unei industrii energofage si neperformante care nu mai avea acces la acele licente de care amintiti ( totul fusese in anii 64-70 ) . Problema noastra a fost in anii 90 cand am crezut ca ne putem extrage din mlastina tragandu-ne de par ! Fara capital si infuzie de tehnologie nu aveam cum sa rezistam . Sansa noastra pentru maine este sa investim in infrastructura si in oameni , restul sunt vorbe goale !