reclama youtube lumeasatuluitv

Elveţia, model de urmat în agricultură

Share Button

productie cerealeAceastă ţară pare să fi realizat imposibilul în agricultură: randament maxim pe o suprafaţă relativ mică şi care nu favorizează agricultura. Aceasta este filozofia statului elveţian în ceea ce priveşte dezvoltarea sectorului agricol. În ciuda vicisitudinilor, precum solul şi clima, autorităţile elveţiene au găsit modalităţi de a face acest sector profitabil. Tehnologizarea, subvenţiile şi protejarea excesivă a produselor interne au constituit căile de progres pentru agricultura acestei ţări. Şi în prezent, fermierii de aici sunt cei mai sprijiniţi agricultori din lume. De altfel, elveţienii au găsit şi o nişă, pe lângă brânzeturile de renume mondial: au dezvoltat agricultura ecologică, fiind pionieri în acest domeniu. Ne întrebăm cum s-ar fi dezvoltat agricultura Elveţiei dacă ar fi dispus de resursele României.

Proverbiala precizie elveţiană se simte şi în domeniul agriculturii

Acest sector ocupă un loc atât de important în statul elveţian, încât existenţa sa este garantată chiar de Constituţia federală. Agricultura nu are doar rolul de a produce hrana, ci îndeplineşte şi funcţia de a asigura şi menţine popularea zonelor montane. Suprafaţa agricolă totală se ridică la 1,1 milioane de hectare. Sectorul agricol asigură mai mult de 50% din necesarul intern de produse vegetale şi aproape integral pe cel de produse animaliere. Principalul sector este reprezentat de zootehnie, furnizor de produse de bază pentru consumul intern şi export. Păşunile ocupă două treimi din suprafaţa agricolă utilă. Solul și clima din această ţară nu favorizează agricultura, astfel încât culturile cerealiere, legumicole şi pomicole sunt concentrate în zonele restrânse de câmpie. Circa 444.000 ha, respectiv 11% din suprafața totală a ţării, sunt destinate culturilor sezoniere sau permanente. Teren cultivabil se află în Mittelland sau platoul central, iar cantoanele care produc în mod regulat cele mai mari cantități de grâu sunt Berna, Vaud, Fribourg, Zurich și Aargau.

Calita­tea solului este adesea precară, dar randamentul este în creștere ca urmare a tehnologiei moderne. Producția agricolă asigură aproximativ 60% din necesarul de alimente. În acest sector şi-au găsit locul, cu precădere, fermele familiale, altfel spus afaceri de mici dimensiuni. Mărimea medie a unei exploataţii agricole este de 16,7 ha, faţă de 11,5 ha în 1990. Tendinţa actuală este de concentrare a activităţilor agricole. În fiecare an, sute de exploataţii dispar, iar cele care supravieţuiesc devin tot mai mari. Astfel, faţă de anul 1990, numărul exploataţiilor agricole de peste 20 ha a crescut cu 39%, în timp ce numărul lor total a scăzut cu 31%. O proporţie de doar 4% din populaţia activă este implicată în agricultură şi tendinţa este de scădere, contribuţia acestui sector la PIB fiind de doar 4,1%. Şeptelul bovin se ridică la 1.554.700 capete şi este depăşit de cel porcin, care este de 1.609.500 capete.

Produsele lactate de renume mondial asigură o parte semnificativă a veniturilor agricole

Astfel, în Elveţia predomină culturile de cereale, cum ar fi grâu și orz, rădăcinoase, sfeclă de zahăr și cartofi şi nu în cele din urmă fructele, în special mere și struguri (n.red. – aproximativ 124 milioane de litri de vin se produc anual în Elveţia). Produsele lactate, cum ar fi laptele de vacă și brânzeturile elvețiene de renume mondial, alcătuiesc o parte semnificativă a veniturilor agricole. Producția de lapte și veniturile din creșterea vitelor asigură mai mult de două treimi din valoarea totală a agriculturii. Laptele, untul, brânza, iaurtul și ciocolata obţinută sunt produsele de top care ţin pe linia de plutire acest sector în Elveţia.

Progresul agriculturii, asigurat de subvenţionarea fermierilor

După al Doilea Război Mondial, agricultura a pierdut din ponderea pe care o avea în susţinerea economiei, iar dezvoltarea sectorului a continuat doar ca urmare a impli­cării autorităţilor prin acordarea de sprijin financiar sub formă de subvenţii. Pentru a proteja agricultorii dar şi pentru a asigura necesarul intern, guvernul federal a dezvoltat un sistem complex de protecție în acest domeniu, restricționând importurile de produse agricole, în special produse lactate și cereale. Tarifele ridicate pentru tot ce se importa, precum și cotele tarifare, limitarea cantităților de mărfuri care pot fi importate dintr-o anumită țară se aplicau pentru majoritatea produselor care erau fabricate intern, fiind astfel avantajate. Producătorii, în special cei din zonele alpine, au fost şi sunt sprijiniţi constant de autorităţi. Susţinerea prețul laptelui este doar una dintre măsurile de protecționism care fac ca prețul produsului să rămână semnificativ mai mare faţă de piețele UE. În prezent, fermierii elveţieni sunt cei mai sprijiniţi agricultori din lume, potrivit unui raport realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Conform raportului, 56% din veniturile agriculturii elveţiene proveneau în 2010 din subvenţiile acordate de stat. În lume, numai Norvegia îi sprijină la fel de mult pe agricultori, în procent de 64%. Tendinţa actuală este de diminuare a susţinerii financiare din partea statului, faţă de anii 1980, când aceasta se ridica la peste 75%.

Protecţionismul elveţian asupra produselor agricole

Începând cu 1993, Elveţia a trecut la reformarea sectorului agricol, ca urmare a necesității de a reduce costurile pentru buget, dar și a presiunii din partea consumatorilor și partenerilor comerciali. Acordurile de liberalizare a comerțului au impus Elveției eliminarea condiţiilor aspre la import, reducerea subvențiilor la export, revizuirea tarifelor agricole și diminuarea sprijinului pentru producătorii interni. În con­secință, tendinţa a fost cea de sincronizare cu reglementările UE din domeniu. Procesul de reformare a politicii agricole a început cu diminuarea prețurilor pentru produselor lactate. Reforma a culminat în 1998, când Parlamentul a aprobat un nou pachet de măsuri de politică agricolă. Conform pachetului, prețurile au continuat să fie diminuate, iar plățile directe către exploatațiile agricole au fost condiţionate de utilizarea unor metode de producție, încurajată fiind agricultura organică. Pe de altă parte, acordurile comerciale cu UE au stimulat exporturile ţării, brânza elvețiană și alte delicatese fiind în top, precum și accesul importurilor unor fructe, legume şi băuturi produse în UE pe piaţa elveţiană.

Ada GRĂJDEANU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.