După noi, ce?
În ultimii ani, dar mai cu seamă în ultimul, de când a început războiul, am tot fost amenințați de iminența unui colaps al sistemului bancar mondial, implicit a economiei. Și de aici toată pleiada de necazuri care ar urma să vină. De altfel, la data publicării acestui material, se vântură informația potrivit căreia Statele Unite ar putea fi în incapacitate de plată chiar de la 1 iunie, dacă nu se ajunge la un acord în Congres pentru a ridica plafonul datoriei. Iar informația a venit chiar de la secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, preluată de presa internațională. La rândul său, Fondul Monetar Internațional și-a exprimat profunda îngrijorare privind repercusiunile asupra economiei mondiale pe care le-ar putea avea o intrare în încetare de plată a Statelor Unite. De altfel, directoarea pentru Comunicare a FMI, Julie Kozack, a declarat, potrivit presei internaționale: „Vor fi repercusiuni foarte grave, nu doar asupra Statelor Unite, ci și asupra întregii economii mondiale în cazul unei încetări de plată a datoriei americane. Îndemnăm cu putere părțile din Statele Unite să ajungă la un consens pentru a rezolva de urgență această problemă.“ Printre efectele posibile asupra economiei lumii, Kozack a citat „dobânzi mai mari, o instabilitate mai amplă și repercusiuni economice“.
De altfel, datoria externă a Statelor Unite a ajuns la un nivel greu de imaginat. Oficial – 31,4 trilioane de dolari. Iar marele pericol provine din continuarea tipăririi de dolari fără acoperire. Există pericolul ca moneda americană să fie percepută ca un risc, ceea ce va duce la o „fugă de dolari“ peste tot în lume și orientarea către alte „monede de rezervă“.
Dar punctul pe «i» îl pune economistul Dan Diaconu, într-o analiză. Spicuim: „Principala vulnerabilitate a sistemului bancar american provine dintr-o reglementare din timpul crizei trecute, atunci când, pentru a nu se prăbuşi întreg sistemul bancar, reglementatorii americani au permis băncilor comerciale să-şi înregistreze în contabilitate largi clase de active la valoarea de achiziţie, nu la valoarea pieţei. Astfel, aşa cum am arătat în nenumărate rânduri, peste noapte, băncile (…) SUA s-au metamorfozat în Feţi-Frumoşi gata să cucerească noi profituri ipotetice investind în valori imaginare. Studiul pe care l-am evidenţiat azi (făcut la Universitatea Stanford) porneşte tocmai de la o asemenea clasă de active denumită „held to maturity“(deţinută până la scadenţă) care, în conformitate cu normele contabile, nu se înregistrează în contabilitate la valoarea de piaţă, ci la valoarea de achiziţie. Doar în cazul în care sunt vândute anticipat (sau la maturitate), la finalizarea vânzării se face marcarea pierderii sau a profitului poziţiei respective. Reglementarea a permis băncilor comerciale să-şi ascundă în contabilitate o grămadă de mizerie care este rostogolită, reîmpachetată şi coafată continuu. Autorii studiului au înţeles că aici e o problemă gravă deoarece această clasă de active ar fi cea care, în cazul unei „fugi a depozitelor“ similară celei văzute la Silicon Valley Bank, ar trebui vândută pentru a acoperi găurile. Doar că, punând pe masă valoarea de piaţă a activelor respective, autorii studiului constată o valoare mai mică cu 2,2 trilioane de dolari decât cea din înregistrările contabile. Este vorba de o evaluare destul de grosieră întrucât, în cazul unui accident bancar, valoarea s-ar duce exponenţial către zero. Însă, rolul unui studiu ştiinţific nu este acela de a înainta ipoteze, ci de a pune în calcul elementele palpabile, în cazul nostru valoarea de piaţă a acestei clase de active. Contrapunând sumei calculate pasivele neasigurate din contabilitatea băncilor, a rezultat că se poate ajunge la scenariul fatidic în cazul unei instituţii cu active de peste 1 trilion de dolari care s-ar confrunta cu o fugă a depozitelor neasigurate. Din motive lesne de intuit, autorii studiului nu au nominalizat instituţia cu probleme.“ Am încheiat citatul…
Sigur, un om „normal“ nu înțelege mare lucru din rândurile de mai sus. Dar aici e și clenciul… Sistemul e făcut în așa fel încât doar câțiva să înțeleagă… Iar acei câțiva pot ca nici măcar să nu fie bancheri. Ci oameni care vor bani și putere cu orice preț. Iar marea „unealtă“ a ultimelor decenii au fost instrumentele derivate definite așa: Instrumentele financiare derivate sunt instrumente financiare a căror valoare depinde sau derivă din valoarea altui activ (numit activ de bază sau activ suport). Ele sunt utilizate atât în scopuri speculative, cât și drept mijloc de acoperire a unor riscuri nedorite.
De aici și dezastrul dat de lăcomia unora…
Bogdan PANȚURU
