Doar gânduri bune…
Seară frumoasă de mai… Sorb distrat cu paiul din paharul cu limonadă, undeva în Centrul Vechi… Aștept să vină o cunoștință, un om cult, cu legături în mediul academic și de la care întotdeauna aflu ceva nou… Apare omul, dar nu prea pare în apele lui… E trist, cu privirea ațintită în gol. Se așază în fața mea, scoate o foaie de hârtie din buzunar și zice: „Am fost la o conferință… Mai bine nu mă duceam… Acolo a fost o doamnă care a pus cap la cap niște lucruri pe care le știam, dar, adunate, m-au dat peste cap.“ „Cine e doamna?“, întreb. „Nu am memoria numelor. Dar parcă Prepeliceanu… Are doctoratul și masteratul la Sorbona…
E specializată în migrațiile popoarelor. Să-ți spun ce a punctat în conferință… Mi-am notat… Așadar, e lucru știut de câțiva ani că România este pe locul 2 în lume ca număr de populație care emigrează, mai precis 17% din populația activă a țării, adică 1/5 din întreaga populație. Ce n-am știut exact, zice prietenul, e că per total am pierdut 40.000 de medici între 2007 și 2017… Potrivit doamnei, consecințele, mai ales pe termen lung, sunt groaznice, îmi zice prietenul cu tristețe în glas și aproape cu lacrimi în ochi…
Acum, lasă-mă să enumăr niște concluzii din raport, zice amicul vădit emoționat: 5 milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate ca emigrați; a crescut vârsta la care femeile procreează – de la 18 ani, în 1980, la 30 de ani, în 2017; copiii rămași în țară abandonează școala, devin analfabeți, nu primesc educație morală părintească, motive pentru care vor deveni o mare problemă peste 5-10 ani; diaspora românească nu este coagulată, nu are putere, nu promovează interesele României, nu susține interesul național; are loc deconstrucția identității umane, declasarea ei…
Cei plecați la muncă, chiar dacă au studii superioare, acceptă munci degradante; emigranții români nu investesc în România resursele lor financiare. Chiar dacă își construiesc aici case, cimentul este francez, cărămida poloneză, instalația electrică olandeză, cea sanitară germană, aparatura neromânească, deci totul se reîntoarce în aceste țări; 20% dintre cei plecați nu se vor mai întoarce niciodată în România, fiind pierduți definitiv; 23% au cerut cetățenie străină în țări precum Ungaria, Italia, Spania, Franța, Canada, SUA.
Să continui? – mă întreabă amicul privind pe sub ochelari… Dau ușor din cap. „Buuun… Mai departe… 40% din suprafața arabilă a țării este cumpărată de străini; marile magazine cu produse agroalimentare distrug agricultura românească, în special sectorul legumicol, pomicol, creșterea animalelor, iar agricultura a devenit una de subzistență…
De ce am ajuns aici? În primul rând, incompetența clasei politice care conduce țara de aproape 30 de ani; lipsa unor programe și strategii naționale de dezvoltare economică pe termen mediu și lung; nepotismul infiltrat în toate structurile, care creează imobilism și rezistență la transformare; supraîncărcarea schemelor și posturilor salariale la stat, care duc la cheltuieli uriașe; birocrația, mita, recompensarea politică cu posturi de răspundere după alegeri; distrugerea sentimentului patriotic, religios, dezunirea, trădarea, lașitatea fac ca noi singuri să „închinăm“ țara celui care plătește mai mult.“
„Gata, am terminat, zice amicul cu năduf în timp ce-și scoate ochelarii“. „Știi?, replic eu, în momentul ăsta două chestii îmi vin în cap… Primul, un studiu recent zice că 42% dintre elevii din clasele I-VIII, testați pentru literație, au obținut scorul «nefuncțional», adică nu ar putea înțelege corect afișul unui eveniment sau semnele de circulație. 47% dintre elevii claselor I-VIII se încadrează la nivelul «minim funcțional» al literației, spre exemplu nu ar putea înțelege prevederile unui contract de muncă. Doar 11% dintre elevi înțeleg ce citesc“. La masă s-a lăsat o tăcere grea… De fapt, parcă totul a amuțit… Cel puțin eu nu mai aud niciun zgomot.
Prietenul, care bea foarte rar, comandă un coniac mare. A fixat un punct pe masă și tace. „Știi ceva? – zic încercând să-i prind privirea. De mii de ani vin asupritori, ne iau tot ce pot, resurse naturale, oameni, copii, tot ce se poate lua… Dar nu-i nimic… Să fie iubiți! Noi tot aici suntem și tot mai avem de toate. În privința lor… Fie au dispărut ca imperii, fie ca nații. Dar noi tot aici suntem și tot avem…“
Bogdan PANȚURU
