Ultima sută…
Am observat un lucru… De ani buni, cu toții ne plângem de starea țării… Ba aia nu e bine, ba ailaltă… „Bine, bine, nu te mai plânge atât, fă ceva să ieși din situația asta!“, ne-ar atrage atenția un așa-zis înțelept… Sigur, bunul-simț ne spune să ne vedem mai departe de viață și să nu ne mai plângem atât și să facem ceva… Problema e că nu prea mai e nimic de făcut… Iar ca să ne liniștim de tot am aflat că, recent, un domn deputat a spus că România a atins deja toate țintele impuse de Uniunea Europeană privind decarbonizarea, dar nu prin retehnologizare, ci prin închiderea industriei. „În 1990, România a avut o industrie destul de puternică, dar, în ultimul timp, a ajuns destul de necompetitivă. În România, industria aproape a dispărut și este regretabil. Este benefic să avem grijă și de mediu, dar asta nu însemna că noi trebuia să oprim o industrie sau o parte din ea. Puteam să facem niște retehnologizări, pe care nu le-am făcut, puteam să regândim activitățile acestor industrii pentru a corespunde cerințelor din zilele noastre. Am făcut niște greșeli și trebuie să recunoaștem. Tinderea spre 55%, reducerea emisiilor de carbon spre 55%, România, din păcate, a reușit să atingă această țintă în 2019.
Am spus din păcate pentru că am atins această țintă nu prin retehnologizare, ci s-a obținut prin închiderea industriei, a unităților de producție. Suntem singurii în Europa care am ajuns la această limită, pe alții nici nu îi interesează. Nouă ni se spune încontinuu că trebuie să reducem emisiile ca să îmbunătățim media europeană. Eu, cu asta, sincer, nu sunt de acord! Eu să reduc emisiile pentru ca Germania să poată polua, în continuare, nu prea cred că este în regulă. Părerea mea! De ce a dispărut industria? Nu avem nicio strategie, nici pe economie, nici pe energie, nici în vreun alt domeniu“, a spus deputatul la un forum…
Credeți că asta e tot? Nicidecum… Dacă tot ne-am vândut pe nimic industria, e greu de crezut că mai poate urma ceva… Eroare… Din presă am aflat că… statul român vrea să renunțe la propriul drept de veto în UE, în cele mai critice domenii: securitate și politică externă. Dintr-o știre de la finele lunii trecute, care a preluat informația dintr-un comunicat oficial, aflăm că „România s-a alăturat grupului de nouă țări care cer eliminarea dreptului de veto al statelor membre în două domenii critice: politica externă și securitatea. Cele nouă state inițiatoare sunt Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Slovenia, Spania şi Olanda. Ele au cerut la 4 mai, printr-o scrisoare comună, introducerea votului cu majoritate calificată în domeniul politicii externe şi de securitate comune a UE, în locul votului în unanimitate în vigoare în prezent. Decizia MAE, care practic anulează statutul României de țară cu drepturi egale în UE, nu a fost anunțată de nimic. Reamintim că deciziile în Consiliul UE se iau cu unanimitate, ceea ce înseamnă că votul fiecăruia dintre cele 27 de state membre e egal, indiferent de mărimea țării“, am încheiat citatul.
Ar mai fi ceva de spus? Chiar că nimic… Ar mai fi ceva… Legat de agricultură… Ceva ce se știe de mult… E vorba de faptul că un fermier occidental, pentru aceeași cultură sau animal crescut, primește mult mai mulți bani europeni în comparație cu omologii lui români sau bulgari. Cu alte cuvinte, e vorba de o concurență incorectă… Industria s-a dus… Ce urmează?
Bogdan PANȚURU