Cotele la zahăr, prelungite până în 2020. Măsura nu influenţează în niciun fel piaţa românească

Comisia pentru agricultură (AGRI) a Parlamentului European a votat, la sfârşitul lunii ianuarie, prelungirea cu cinci ani a cotelor la zahăr până în 2020. Este o măsură menită să elimine tensiunile din piaţă, fără efecte pe plan local, pentru că oricum România nu-şi acoperă cotele de producţie, după cum susţin jucătorii din domeniu.

„Având în vedere că România abia realizează cota de producție, pentru noi măsura nu are practic nicio influență“, susține Ioan Armenean, președintele Asociației Producătorilor de Zahăr din Sfeclă de Zahăr din România.

El spune că România produce circa 90.000 de tone de zahăr din sfeclă, față de o cotă anuală de 109.164 tone zahăr din sfeclă alocată de UE. La aceasta se adaugă 329.636 tone de zahăr brut din import folosit pentru rafinare. „Anul trecut, suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr s-au ridicat la 25.000 ha și nicidecum la 32.000 ha, cum există pe hârtie“, mai susține Armenean, motiv pentru care și subvențiile se împart nejustificat, adică în loc de 640 euro la ha, cât era normal să primească un cultivator, acesta a primit doar 500 euro, se plânge Armenean.

În prezent, în România există patru companii pe piață, dintre care una singură are capital românesc (fabrica din Bod, aflată în insolvență). Celelalte trei au acționariat austriac, francez şi german.

Armenean susține că, în ultima vreme, a crescut interesul pentru cultura sfeclei de zahăr din partea fabricilor care sprijină cultivatorii locali cu inputuri. Recurg la această măsură pentru că este mai rentabil să producă sfecla în România decât să aducă materie primă din import, în condițiile în care numai costurile de transport se ridică la circa 150 de euro pe tonă, mai adaugă Armenean.

Poziţii diferite la nivel european

Analiştii sunt de părere că, la nivel european, prelungirea cotelor va da o putere mai mare de intervenție organizațiilor de producători în negocierile cu fabricile de zahăr.

Măsura a fost justificată de deputații europeni prin tensiunile considerabile existente pe piața zahărului. Decizia a fost primită favorabil de CEFS (Comitetul European al Producătorilor de Zahăr), organizație care este de acord cu prelungirea cotelor până în 30 sep­tembrie 2020, însă nu și cu majorarea cotelor în perioada 2015-2020. Pe de altă parte, Comitetul utilizatorilor de zahăr (CIUS) și asociația europeană a industriei amido­nului consideră sistemul „injust și anticoncurențial“.

În propunerile inițiale privind PAC după 2013, Comisia Europeană a propus eliminarea, începând cu 30 septembrie 2015, a măsurilor fundamentale privind regimul zahărului, cum ar fi cotele de zahăr/izoglucoză, prețul minim al sfeclei de zahăr, restituțiile la export, fiind stabilite și modalitățile de realizare a contractelor de livrare și condițiile de cumpărare a sfeclei din Regulamentul (CE) n°952/2006. Comisia nu a propus nicio măsură concretă privind organizațiile de producători și cele interprofesionale din sector în cazul în care nu există obligația unor contracte scrise între cultivatorii de sfeclă de zahăr și fabrici. De asemenea, comisia a propus menținerea după 30 septembrie 2015 a prețurilor de referință la zahăr, eligibilitatea zahărului la regimul de stocaj privat și la măsurile de prevenire a perturbărilor din piață.

Politica UE se sprijină pe trei instrumente: gestionarea cotelor, fixarea prețurilor de referință și a prețurilor minime garantate producătorilor și punerea în practică a măsurilor comerciale.

Gestionarea cotelor în UE

Cota de producție a UE, un total de 13,3 milioane de tone de zahăr, a fost repartizată între 19 state membre. Producția „în afara cotei“ (ce depășește plafonul fixat) este reglementată de reguli stricte. Ea poate avea trei destinații: export (până la un plafon de 1,35 milioane de tone fixate de către Organizația Mondială a Comerțului – OMC), vânzarea către fabricile de biocarburanți sau pentru alte utilizări industriale nonalimentare sau drept report în cota de anul viitor. O altă cotă de 0,69 milioane de tone a fost fixată pentru izoglucoză. Dacă piața zahărului prezintă riscuri de excedent pentru campania de comercializare următoare, anumite cantități pot fi retrase (campaniile se desfășoară în intervalul 1 octombrie – 30 septembrie). O primă retragere „preventivă“ trebuie să fie decisă cel mai târziu pe 16 martie, înainte de debutul campaniei următoare, astfel încât cultivatorii de sfeclă să reducă suprafețele semănate. În caz de penurie, pot fi luate măsuri pentru creșterea producției. Acordurile inter­profesionale între producătorii de sfeclă și fabrici fixează normele de calitate și condițiile de cumpărare de la cultivatori.

Preţul minim şi preţul de referinţă

Fabricile de zahăr trebuie să plătească agricultorilor un preţ minim de 26,29 euro pe tona de sfeclă destinată producției de zahăr inclusă în cotă. Pentru producția în afara cotei nu mai este valabil acest preț.

Prețul de referință fixat de UE pentru zahărul alb este de 404,4 euro pe tonă și de 335,2 euro pe tonă pentru zahărul brut. Pot fi activate ajutoare pentru stocarea privată dacă prețurile pe piața UE se reduc sub 85% din prețul de referință.

Comerţul cu zahăr

Odată cu reforma regimului pieței zahărului, UE a devenit un importator net de zahăr. Se importă în general zahăr din trestie pentru rafinare, provenit din țări din Africa, Caraibe sau Pacific (ACP) și din țări mai puțin dezvoltate (PMA), care beneficiază de acces la piața europeană în afara cotei.

Pentru țările ACP există o clauză de salvgardare care va fi valabilă până în 2015. Clauza este activată dacă peste 3,5 milioane de tone de zahăr sunt importate din UE în cursul aceluiași an. În plus, UE a aprobat mai multe cote de import care să permită importul în fiecare an a un milion de tone de zahăr cu taxă redusă sau zero. Principalii beneficiari ai măsurii sunt statele din Balcani și Brazilia.

Preţ mare în Europa

În perioada 2008-2011, cursul zahărului a crescut foarte mult. Anul trecut preţurile s-au redus totuși pe fondul perspectivelor favorabile cu privire la recolta din Brazilia. Tona de zahăr alb a ajuns de la 563 de dolari în medie în septembrie 2011 la 509 dolari la jumătatea lunii decembrie 2011, potrivit FranceAgriMer. Pentru 2012/2013 era estimată o producție mondială de peste 177 milioane de tone, de șase ori mai mult decât consumul mondial. Bătrânul continent nu produce decât 80% din necesar, adică circa 17 milioane de tone (în 2012). Pentru 2013 se așteaptă o scădere a prețului, cotațiile actuale variind în jurul a 520 de dolari pe tonă. Pentru a înțelege mai bine situația, trebuie să avem în vedere și reforma impusă de Bruxelles în 2006 în cadrul PAC: în timp ce Brazilia, Australia și Thailanda, trei țări exportatoare, au denunțat ajutoarele acordate producătorilor europeni, Europa și-a ajustat cotele de producție de la 17 la 13,3 milioane de tone pentru cele 27 de state membre.

Ioana GUŢE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013