Parfumul florilor înmiresmează buzunarele străinilor

1 martie 2013 Agro Business

Să aveţi o primăvară frumoasă! Acesta este mesajul meu pentru dumneavoastră, dar cu siguranţă şi al acelora care oferă în această perioadă un buchet de flori, ca simbol al venirii anotimpului renaşterii. Întotdeauna am spus că, pe cât de frumos este rezultatul unei munci, pe atât de mare trebuie să fie şi efortul, timpul şi pasiunea alocată. Şi pentru că tot este luna în care primele flori ne încântă privirea, am avut curiozitatea să aflu ce se ascunde în spatele acestui nobil sector. Şi am aflat că situaţia serelor de flori din România nu este atât de roz precum rozele, iar mirosul banilor nu la fel de parfumat precum profiturile străinilor. Toate acestea le-am aflat de la domnul Otto Varga, proprietarul unor sere din Satu Mare.

– Dacă ar fi să faceţi o radiografie a acestui domeniu, ce aţi putea spune?

– Din câte ştiu, România avea în 1989 peste 2.000 ha cu sere încălzite, iar la ora actuală are 200-300 ha. Afacerile în acest domeniu merg foarte greu, pentru că pe piaţă nu sunt bani. În plus, vin multe flori din străinătate. Cunosc situaţii în care producătorii autohtoni au rămas cu 30-40% din producţie pe stoc. La ora actuală, tot materialul săditor îl aducem din străinătate, iar statul nu ne ajută pentru că în România nu există finanţare pentru floricultură. În schimb, trebuie să ne batem cu producătorii din Europa care primesc subvenţii pentru încălzire, pentru curentul folosit, dar şi pentru suprafaţă. Au fost situaţii în care noi am avut garoafe şi preţul pe piaţă a fost atât de mic la florile aduse din Turcia, că nu merita să le culegem. Pe plan local ne lovim de micii producători, care au carnete de producător şi plătesc impozit, TVA sau nu. Vă daţi seama că în aceste condiţii nu este o concurenţă loială, iar statul ar trebui să facă ceva în acest sens. Ne dorim să avem şi noi acelaşi sprijin pe care îl au europenii, pentru că nu putem concura cu preţul lor de producţie, care este jumătate subvenţionat. La noi 50% din cheltuieli se duc pe încălzire, în timp ce producătorii străini au serele de producţie în Africa sau America, unde nu trebuie să cheltuiască pentru încălzire.

– Când aţi demarat afacerea cu flori?

– Am început să construiesc serele în 2007, pe o suprafaţă de 3.000 mp, iar în 2008 am finalizat investiţia şi de atunci produc flori tăiate şi câteva ghivece, pentru că am clienţi care îmi cer muşcate, petunii şi altele. Pentru ridicarea primei sere am apelat la fonduri europene. Valoarea totală a proiectului a fost de 485.000 euro, din care eligibilă a fost suma de 380.000 euro. Banii au fost investiţi în seră, infrastructura necesară, curent, încălzire, irigare. În 2009, pe un alt proiect am primit din fonduri europene 913.000 euro, pe care i-am investit într-o seră de două ori mai mare pentru cultura de legume ecologice. Suprafaţa totală a serei are acum peste 1 ha şi a fost prevăzută cu secţie de procesare, centrală termică, sistem de irigare şi încălzire, toate de ultimă generaţie. Pentru legumicultură am ales sistemul de încălzire vegetativă (la rădăcina plantelor), am adaptat sistemul cu centrale termice noi pe biomasă, sistem cu apă caldă, folosind totodată şi generatoare de aer cald, pentru uscarea aerului din seră şi aeroterme.

– Ce aţi cultivat în primii ani?

– Flori tăiate. Am avut garoafe, frezii, trandafiri, crizanteme şi o suprafaţă mică cu crini. În timp, am renunţat la trandafiri pentru că ne-am dat seama că în România nu avem suficientă lumină pentru a scoate flori frumoase şi atunci am rămas cu garoafe, crizanteme, crini şi gerbera. Ulterior ne-am extins pentru că aveam clienţi care întrebau de cale, astromelia şi aşa am ajuns să cultivăm câte puţin din fiecare.

– De unde aduceţi materialul săditor?

– Depinde de floare. Întotdeauna trebuie să avem în vedere costurile cu materialul săditor, cu transportul, dar şi eficienţa în vânzări. Astromelia o aducem din Olanda, dar este greu, având în vedere că un răsad costă 20 euro. Dacă iau din fiecare culoare minimum 120 de bucăţi şi minimum 5 culori, deja înseamnă 600 de plante ori 20 euro/bucată, adică 12.000 euro. E adevărat că în acest preţ intră şi licenţa de producţie pe următorii 5 ani. Crizantemele le comand tot de la o firmă din Olanda, neînrădăcinate, şi încercăm să le înrădăcinăm noi, în felul acesta banii pentru înrădăcinare rămân la noi în firmă, iar transportul este mult mai ieftin, pentru că ocupă un spaţiu mai mic. Deşi România are 4-5 soiuri de garoafe, obţinute de cercetătorii noştri, suntem nevoiţi să le aducem tot din Olanda. Am discutat deja cu specialiştii din România în genetică pe floricultură şi legume, încercăm o colaborare cu aceştia, însă nu mai sunt atât de productive cum sunt soiurile noi. Spre exemplu, la un soi Turbo de garoafe, după 3-4 luni poţi avea prima floare, pe când soiurile noastre intră în floare după 6-8 luni. Or, cu cât producţia este mai târzie, cu atât costurile sunt mai mari.

– Ce aţi pregătit anul acesta clienţilor dumneavoastră, cu ce ieşiţi pe piaţă în luna martie?

– În martie o să avem garoafe. Am făcut în toamnă o investiţie nouă, am reuşit să cumpărăm 200 de streliţia, care lunile următoare sau la anul vor da randamentul scontat. Am ales streliţia pentru că este o floare nobilă, iar materialul săditor nu trebuie schimbat anual sau din trei în trei luni, cum se întâmplă la crini, gerbera, crizanteme sau garoafe care produc 2-3 ani. Streliţia este productivă timp de 15-20 de ani. De asemenea, ne-am extins cultura de frezii, care în momentul acesta sunt îmbobocite şi gata de a fi vândute în luna martie. Din cei 3.000 mp, avem pe circa 600 mp verdeaţă, două tipuri de asparagus şi mahonia, specii ornamentale pentru buchete. Munca în seră nu este grea, din contră, frumoasă, în schimb o seră, pentru a fi rentabilă, trebuie să producă cel puţin 100 euro/mp.

– Ce i-aţi sfătui pe cei implicaţi în acest domeniu să facă astfel încât activitatea lor să devină profitabilă?

– În primul rând, ar trebui să procure materialul săditor de pe plan local, dar pentru aceasta trebuie să-l producem. La extinderea serei noi am prevăzut şi un spaţiu de înmulţire. Apoi, i-aş sfătui să cultive suprafeţe mult mai mari. Noi am avut clienţi cărora le plăcea gerbera noastră, însă voiau 5.000-10.000 de fire pe săptămână, ceea ce noi nu puteam oferi. De asemenea, le-aş spune că, asociindu-se, pot cumpăra inputurile mult mai ieftin. Eu sunt membru fondator al asociaţiei Ecolego, care are în prezent peste 50 de membri.

– Cum credeţi că va fi anul acesta faţă de 2012?

– Mult mai greu, pentru că şi la noi se resimte criza. Producătorii externi încearcă să vândă mai ieftin, numai să vândă, şi, ca urmare, preţurile scăzând, pe noi ne afectează. Cred că Guvernul ar trebui să găsească o soluţie pentru a finanţa şi serele de flori.

– Dumneavoastră ce soluţie aţi propune?

– Spre exemplu, România foloseşte doar 0,5% din capacitatea geotermală pe care o poate avea, în timp ce vestul ţării dispune de aceasta din plin. Ungurii folosesc foarte mult această resursă. Vecinii noştri au sere şi de 35 ha pe care le încălzesc doar cu apă geotermală, iar la noi dacă sunt câteva sere de 2-3 ha, şi acelea încălzite cu combustibil clasic. Doar la Oradea există nişte sere care funcţionează foarte bine pe 2 ha încălzite cu apă geotermală. În final, aş vrea să le spun românilor să consume produse româneşti, pentru că, la tot ce este produs în ţara noastră, valoarea adăugată rămâne aici, participând astfel direct la crearea locurilor de muncă şi dezvoltarea sectoarelor colaterale.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013