cemrom doloflor

Colonizarea pe timp de pace prin acapararea pământului

Share Button

„Dacă ai pământul tău, ești liber“. Asta îmi spunea de curând un fermier din Estonia.  În România ultimilor ani, oamenii au renunțat la această libertate. Sau le-a fost „confiscată“ într-un mod subtil, greu de probat atât timp cât vânzarea terenurilor s-a făcut din propria voință. De ce spun confiscată? Pentru că, sub aparența unei remunerări consistente, oamenii au pierdut dreptul de a fi stăpâni în țara lor. Fără să conștientizeze asta. Într-un articol dedicat acestui subiect, prof. univ. Avram Fițiu ne-a vorbit despre fenomenul numit land-grabing. Sau, mai pe înțeles, colonizarea pe timp de pace prin acapararea pământului.

O nouă dimensiune a economiei politice

Când centrul puterii și al interesului se schimbă, se conturează și noi strategii. Economia politică își schimbă dimensiunea.

„Noțiunea land-grabing (to grab – a înșfăca) provine din limba engleză și a apărut pentru prima oară la nivel internațional în 2007-2008, în momentul exploziei prețurilor produselor agroalimentare. Primele țări acaparatoare în acel moment pe care s-a concentrat atenția presei internaționale erau Arabia Saudită și Coreea de Sud care, în plină penurie alimentară, au achiziționat cu bani publici și privați terenuri vaste în Etiopia și Madagascar pentru a-și produce propria hrană. În această fază, firme internaționale ce deservesc centre diverse de putere în lume (private sau naționale) au conturat o adevărată strategie de land-grabing. Astfel, această noțiune de landgrabing începe să capete valențe de economie politică care face obiectul unor politici publice la nivelul diferitelor guverne din lume ce dispun de lichidități și care construiesc politici publice pe termen lung. Prin această nouă dimensiune a economiei politice prin noțiunea de land-grabing se subînțelege acapararea controlului (capturarea puterii cu scopul de a controla accesul la fond funciar) tuturor resursele asociate terenurilor (pădurea, apa, resursele subsolului).“

Tehnici de război funciar

Imaginea războiului în conștiința colectivă presupune asalt agresiv, arme letale, distrugere. Puțini se gândesc că războiul poate fi mai sofisticat și mai perfid de atât, că stiloul poate lua locul armelor și că semnătura negru pe alb poate fi cea mai cruntă sentință. Cum se poartă războiul funciar? Prin:

– acaparare prin cumpărare de către entități economice (de regulă multinaționale, bănci, asiguratori, fonduri de investiții, speculatori, ferme industriale etc.) cu credite bonificate de către statul colonialist (cu dobândă de regulă între 0 și 1%);

– acaparare prin cumpărare de către societăți economice de stat (vezi cazul Chinei și al țărilor din Golful Persic);

– acaparare prin arendare, urmată de cumpărare de către entități economice (de regulă multinaționale, bănci, asiguratori, fonduri de investiții, speculatori, ferme industriale etc.), cu credite bonificate de către statul colonialist (idem mai sus);

– acaparare prin cumpărare juridică mascată prin „contracte de buzunar“ prin care se induce în eroare statul colonizat vizavi de identitatea reală a cumpărătorului;

– acaparare prin cumpărare juridică mascată prin „acte doveditoare de proprietate de fapt“ și nu „de drept“, inducând în eroare statul colonizat vizavi de suprafața reală acaparată;

– acaparare prin cumpărare juridică mascată prin „operațiuni sub steag fals“ prin intermediul unor societăți anonime;

– acaparare prin retrocedări masive către cetățenii aparținând unui stat vecin cu antecedente istorice complexe, prin falsificarea arhivelor.

Consecințele sunt extrem de grave

Ca orice alt război, și acest război funciar are urmări care se simt prin:

  • defrișarea pădurilor României de către companii multinaționale și fondurile speculative prin acaparare de terenuri;
  • acapararea resurselor regenerabile (fotovoltaice, eoliene, hidrotehnice, geotermale) de către companii multinaționale și fondurile speculative prin acaparare de terenuri;
  • jefuirea resurselor solului (pământuri rare și metale rare) de către companii multinaționale și fondurile speculative;
  • acțiuni speculative de acaparare de terenuri agricole de către utilizatori ce le schimbă categoria de folosință în terenuri producătoare de agrocarburanți sau bioenergie prin tehnologii extrem de chimizate ce afectează grav sănătatea populației;
  • acapararea geostrategică de suprafețe mari de teren în interiorul țării în lungul fâșiei de frontieră de către „cetățeni sau structuri și entități“ aparținând unor țări vecine sau cu risc ridicat de securitate pentru România;
  • fragilizarea geostrategică a României prin acaparare geolocalizată de terenuri, urmată de atacuri cu arme geoclimatice (de exemplu în zonele cu defrișări masive), prin distrugerea moralului populației, din partea unui inamic real sau potențial;
  • emigrarea masivă din spațiul rural a cca 4 milioane de persoane tinere care constituie țesutul social pentru mobilizare în caz de forță majoră;
  • afectarea gravă a sănătății populației prin practicarea unei agriculturi industriale chimizate;
  • părăsirea muntelui de către cca 1 milion de țărani, munte ce reprezintă ultima redută de apărare națională în caz de forță majoră;
  • sărăcirea programată a populației rurale, în special în zonele geostrategice de frontieră (vezi cazul județului Vaslui), prin practicarea unei agriculturi industriale chimizate și crearea de vulnerabilități aferente;
  • hrănirea deliberată a populației României cu alimente industrializate (chimizate, iradiate, hormonizate, modificate genetic etc.) ce reduc potențialul fizic și intelectual al cetățenilor români prin afectarea iremediabilă a ADN-ului uman;
  • dispariția țăranilor ca grup social cu cea mai ridicată natalitate, atât de necesară pentru o țară aflată în criză și pentru o Europă aflată pe topoganul demografic;
  • afectarea gravă a securității europene prin acaparare geostrategică de terenuri de către persoane (fizice și juridice) non EU în contextul crizelor viitoare ale migranților și refugiaților economici, politici și climatici.

Fenomenul de landgrabing are la bază voința politică a unui stat terț de acaparare de pământ într-o țară vizată printr-o tehnică insidioasă de colonizare pe timp de pace. În toate țările Uniunii Europene cumpărarea de pământ de către străini este o problemă de siguranță națională, iar avizele de cumpărare sunt eliberate de către Ministerul Apărării și CSAT. Nu și în România!

Laura ZMARANDA

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.