Scurtă istorie a mâncărurilor românești (VII)
Am vorbit în episoadele precedente despre alimentele pe care le găteau înaintașii noștri, precum și despre modul și momentele când acestea au pătruns pe teritoriul țării noastre. De asemenea, am…
Succes garantat in afaceri
Am vorbit în episoadele precedente despre alimentele pe care le găteau înaintașii noștri, precum și despre modul și momentele când acestea au pătruns pe teritoriul țării noastre. De asemenea, am…
Consiliul Uniunii Europene a decis că circulația pe drumurile publice trebuie să fie mai sigură atât pentru șoferi cât și pentru pietoni. În acest sens, începând de la jumătatea anului…
Pentru prima dată după doi ani de scădere, vânzările mondiale de smartphone-uri au crescut cu 2% în ritm anual în trimestrul al treilea al acestui an, până la 366 milioane…
Regiunea de dezvoltare Nord-Est, care cuprinde județele din Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui, dispune de o rețea de căi rutiere în lungime toată de 14.892 km, din care…
Când s-a construit autostrada București-Ploiești se vorbea despre oarecare beneficii economice care or să curgă înspre comunele traversate de magistrală. Ca să glumim un pic, până acum singurele avantaje au…
În urmă cu 8 ani, Irina şi Alin Rusu s-au reîntors din Italia, ţara adoptivă, în localitatea Boura, judeţul Suceava, şi au înfiinţat o plantaţie de mure Chester. Pe lângă…
Economia românească pare că atârnă de un fir de ață, cu afaceri tot mai vulnerabile. Pe fondul accentuării blocajului financiar, lipsei de finanțare și în absența unor planuri de business…
Despre TCL se știe că nu este un jucător prea mare pe piaţa de smartphone-uri. În ultimii ani s-a ocupat cu lansarea de dispozitive sub brandurile Alcatel şi BlackBerry, cu…
După ce am văzut ce și de când mâncau strămoșii noștri, în acest episod al serialului vă invităm să facem o comparație între cât mâncau ei și cât mâncăm noi.…
Grupul Băncii Europene pentru Investiții își extinde substanțial sprijinul pentru întreprinderile românești prin sume suplimentare alocate de Guvernul României din fondurile europene. Astfel, ca urmare a implementării cu succes a…
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.
Poți să afli mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în .