Autostrada Comarnic-Brașov, povestea unei neputințe românești
Citeam zilele trecute că China a construit un spital în două zile. E drept, în regim de urgență. Noi n-am realizat unul de stat nici în 30 de ani. Un…
Succes garantat in afaceri
Citeam zilele trecute că China a construit un spital în două zile. E drept, în regim de urgență. Noi n-am realizat unul de stat nici în 30 de ani. Un…
La sfârșitul anului 2018, România avea, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), 18.714 km drumuri (naționale, județene, comunale) pietruite și 9.533 km din pământ. Tot la acea dată, 317 orașe…
Luna trecută, Consiliul UE a propus niște măsuri ambițioase, menite să reducă deșeurile marine provenite de la zece articole din plastic de unică folosință. Este vorba de acele obiecte care…
Cătălin Maxim este membru fondator al Clusterul BioNEst, primul de acest fel cu produse bio din Iași și ne povestește care sunt beneficiile acestei forme de asociere modernă și cum…
Autoritățile statului au decis că fermierii din zona montană au nevoie de diferite forme de protecție, inclusiv prin finanțare. Și așa a luat naștere Legea nr. 197/2018 a muntelui, reglementare…
Centrul de evaluare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale se va adresa următoarelor ocupații: TRACTORIST – NC 8331.1.1 LUCRĂTOR ÎN CULTURA PLANTELOR – NC 6121.1.1 LUCRĂTOR…
Două stațiuni din Regiunea Sud-Muntenia, Amara (Ialomița) și Pucioasa (Dâmbovița), vor fi reabilitate cu fonduri europene. La sfârșitul anului trecut, administrațiile din respectivele localități au semnat două contracte de finanțare,…
La mijlocul lunii februarie, vicepremierul și ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), Sevil Shhaideh, a avut în Prahova o întâlnire cu o parte din conducerile administrațiilor din…
81 de comune din Prahova și alte patru orașe mici sunt cuprinse în asociații ale grupurilor de acțiune locală (GAL) pentru actualul exercițiu bugetar european. Practic, aproape 83% din unitățile…
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.
Poți să afli mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în .