Accesul la hrană al europenilor

Uniunea Europeană se confruntă cu o realitate și o provocare majoră, și anume asigurarea accesului la alimente de calitate pentru toți, în timp ce nesiguranța alimentară crește. Astăzi, 6 milioane de adulți europeni sunt victime.

Cum se manifestă astăzi insecuritatea alimentară?

Insecuritatea alimentară nu trebuie confundată cu sărăcia alimentară, care apare atunci când o persoană este complet incapabilă, pentru o perioadă extinsă de timp, să obțină suficientă hrană pentru a-și putea satisface nevoile.

Insecuritatea alimentară, pe de altă parte, descrie o persoană incapabilă să obțină, cu certitudine și în cantități suficiente, alimente cu valoare calitativă ridicată care îi pot furniza nutrienții necesari unei bune sănătăți. În timp ce sărăcia alimentară este un fenomen de lungă durată, insecuritatea alimentară apare intermitent.

De la criza economică din 2008, numărul persoanelor care se confruntă cu această problemă a crescut în Europa. Venitul redus, șomajul pe termen lung și nesiguranța pe piața muncii accentuează acest fenomen. În 2017, 40 de milioane de cetățeni europeni nu aveau acces la un aport zilnic adecvat de energie, echivalentul a 2.000 de calorii. În plus, față de realitatea subnutriției, există problema malnutriției: oamenii au deficiențe nutriționale deoarece nu au acces la alimente de calitate.

Persoanele cu venituri mici, cele mai expuse riscului?

Insecuritatea alimentară nu afectează doar gospodăriile cu venituri mici, ci și pe cele din clasele de mijloc. Evenimentele de viață, cum ar fi boala, șomajul prelungit sau cheltuielile neprevăzute mari pot forța gospodăriile cu venituri mici să-și restrângă bugetul alimentar.

Acesta este adesea cel mai elastic în fața cheltuielilor incompresibile, cum ar fi chiria sau prețul energiei. Din păcate, această alegere se face în detrimentul cantității și mai ales al calității produselor consumate. Această precaritate duce cel mai adesea la o situație de insecuritate alimentară, ea însăși un vector al riscurilor crescute ale patologiilor legate de alimentație și de excluziunea socială. Astazi 87 de milioane de europeni sunt afectați.

În ce situație se află astăzi statele membre?

Amintiți-vă că dreptul la hrană este un drept fundamental recunoscut de Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948. De fapt, statele au obligația de a se asigura că acest drept fundamental este respectat.

Cu toate acestea, diferențele sunt mari între statele membre. Țările din nord, precum Finlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia și Olanda, sunt adesea cel mai puțin afectate de insecuritatea alimentară. Accesul la alimente este destul de egal: persoanele care suferă de foame sunt rare și foarte puțini copii sunt afectați de malnutriție.

Menținerea unui nivel ridicat de coeziune socială, în special prin beneficii sociale, ajută la limitarea inegalităților, ceea ce asigură accesul egal la alimente sănătoase. În schimb, țările din sudul Europei, precum Spania, Grecia, dar și România sunt mai afectate de sărăcie și insecuritate alimentară. În general, acolo unde salariul minim este prea mic pentru nivelul de trai al țării, unde asistența socială sau indemnizațiile de șomaj sunt inadecvate și unde prețurile la alimente sunt ridicate, insecuritatea alimentară rămâne ridicată.

Acest fenomen nu este însă ireversibil. În Republica Cehă, creșterea recentă a salariului minim și scăderea constantă a șomajului au făcut posibilă reducerea acestuia. În cele din urmă, pentru a realiza o „securitate alimentară“ pe termen lung, trebuie să se reducă nivelul sărăciei și al inegalităților socio-economice.

Din 2016, Franța și-a întărit legislația pentru a combate risipa de alimente. Legea interzice acum distribuitorilor să facă articolele nevândute improprii consumului și obligă industria alimentară și companiile de catering să recurgă la donații.

În prezent, utilizarea excedentelor alimentare pentru a aborda insecuritatea alimentară este o practică larg răspândită: alimentele neutilizate, care sunt disponibile la un cost aproape zero, sunt redistribuite gospodăriilor care au nevoie, prin intermediul organizațiilor de caritate. Astfel, majoritatea băncilor de alimente colectează produsele nevândute din supermarketuri pentru a le redistribuii apoi către familiile nevoiașe.

Cu toate acestea, această practică are multe dezavantaje pentru că nu satisface cu adevărat nevoile gospodăriilor și nu elimină nesiguranța alimentară. În timp ce donația de alimente poate reduce imediat problema foametei, aceasta nu abordează cauzele profunde ale insecurității alimentare (lipsa mijloacelor și accesibilității) sau ale risipei de alimente. Întregul lanț de producție și distribuție agroalimentară ar trebui încurajat să își regândească practicile de limitare a deșeurilor, mai degrabă decât să scape de o parte din deșeuri prin intermediul organizațiilor de caritate. În plus, nevoile nutriționale ale beneficiarilor donațiilor nu sunt pe deplin satisfăcute. Într-adevăr, alimentele oferite nu sunt foarte variate și rareori proaspete deoarece este dificil să le depozitați și să le transportați. De asemenea, acești oameni percep prea des situația lor ca degradantă și stigmatizantă, ceea ce întărește excluziunea socială.

88 de milioane de tone de alimente aruncate

În decembrie 2016 a fost adoptată o lege în Franța pentru interzicerea conținutului publicitar la televizor atunci când sunt difuzate programe pentru copii.

Excesul de greutate și obezitatea sunt probleme importante de sănătate, motiv pentru care guvernele trebuie să ia aceste probleme foarte în serios. Reducerea stimulentelor pentru consumul de produse cu o calitate scăzută face parte din soluție. De fapt, producătorii sunt obligați să țină cont mai mult de așteptările clienților lor, de exemplu prin modificarea compoziției anumitor produse.

Cu toate acestea, această interdicție publicitară nu este suficientă. Mai presus de toate, este esențial să educăm copiii vorbindu-le despre nutriție, pentru a-i face conștienți de importanța consumului de alimente cu o valoare calitativă ridicată. Astfel, ei vor fi în mod natural mai puțin receptivi la mesajele publicitare. În același timp, nu ar trebui să fim naivi: agenții de publicitate apelează la mass-media pentru a-și vinde produsele copiilor. Aceștia distribuie, în mod special, mesajele pe Internet sau pe rețelele sociale. Alte măsuri sunt testate pentru a încerca să limiteze consumul de cantități mari de alimente cu o calitate redusă, cum ar fi o taxă propusă pentru batoanele de ciocolată și produsele de cofetărie în Regatul Unit.

În Europa, angajații sunt dornici să profite de pauza de masă, dezvăluie noua ediție a Barometrului FOOD, publicată de Edenred pentru al șaptelea an consecutiv. Peste 74% dintre respondenți indică că iau o pauză de prânz în fiecare zi și jumătate dintre ei declară că mănâncă în camera comună pe care o împart cu colegii lor.

Dar acest lucru nu înseamnă că angajații nu sunt vigilenți cu privire la conținutul nutrițional al farfuriei: 43% dintre respondenți consideră „calitatea nutrițională“ un factor „important“ în alegerea restaurantului în care merg la prânz, element considerat „foarte important“ „pentru 32% dintre respondenți“.

La fel, la întrebarea „ce factori afectează alegerea conținutului farfuriei dumneavoastră?“, 50% dintre cei chestionați selectează în special „ceea ce este bine pentru a echilibra conținutul farfuriei“, în timp ce în 2013 erau doar 30%.

Corelări cu PIB

Puterea de cumpărare variază foarte mult de la un stat membru la altul în Europa. PIB-ul este un indice al activității economice a unei țări și face posibilă contabilizarea averii țării. PIB-ul nominal face posibilă luarea în considerare a nivelului bogăției gospodăriilor.

PIB-ul pe cap de locuitor reflectă puterea de cumpărare a fiecărui cetățean, adică cantitatea de bunuri și servicii care poate fi obținută cu o unitate de salariu. Spre deosebire de PIB-ul nominal, acesta ia în considerare diferențele de preț între țări.

Standardul puterii de cumpărare (SPC) este o unitate de monedă artificială. Face posibilă procurarea aceleiași cantități de bunuri și servicii în toate țările.

Modificările puterii de cumpărare sunt, de asemenea, legate de modificările prețurilor și ale veniturilor: dacă prețurile cresc într-un mediu în care salariile sunt constante, puterea de cumpărare scade. În timp ce, dacă creșterea salariilor este mai mare decât creșterea prețurilor, puterea de cumpărare crește.

Pentru a putea compara diferitele țări din UE, folosim o bază 100 care corespunde mediei celor 27 de state membre. În 2019, putem vedea că PIB per capita variază, în funcție de statele membre, între 53 și 260% din media europeană. Locuitorii din Luxemburg au astfel mai mult de cinci ori puterea de cumpărare a bulgarilor. Doar unsprezece țări depășesc media europeană.

În Luxemburg PIB-ul pe cap de locuitor este cel mai mare: este de peste două ori și jumătate mai mare decât media UE. Irlanda este următoarea, cu un PIB pe cap de locuitor cu 93 de puncte mai mare decât media europeană.

Danemarca, Austria, Olanda și Germania au un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor la peste 120% din medie, în timp ce Franța îl depășește cu doar 6 puncte.

Italia, Republica Cehă, Spania și Cipru (96-90%) sunt ușor sub media UE-27. În Croația, Grecia și Letonia, PIB-ul pe cap de locuitor este cu peste 30 de puncte mai mic decât media europeană.

La sfârșitul clasamentului se află Bulgaria, al cărei PIB pe cap de locuitor reprezintă aproximativ jumătate din media europeană (53%).

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU