Vremea culesului…
În 30 de ani, inclusiv anul acesta, au tot apărut știri despre masacre în liceele americane. Experți de toate felurile au încercat să găsească o explicație pentru a combate fenomenul. Dar, cu o soluție clară nu a venit nimeni niciodată și tragediile au continuat. Ultimul masacru a avut loc anul acesta pe 14 februarie la Liceul „Marjory Stoneman Douglas“ din Parkland, Florida. Aici, un tânăr a ucis cu sânge rece zece colegi, un profesor și a rănit alte șase persoane. Este un nou episod din seria masacrelor ce au început acum 30 de ani în Statele Unite ale Americii cu adolescenți înarmați care intră în școlile unde învață și ucid, de-a valma, colegi și profesori. Un posibil răspuns la toată nebunia asta a oferit părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, în cartea sa „Homo Americanus. O radiografie ortodoxă“.
Cităm din carte: „Niciodată nu au fost asasinate în masă printre copiii de școală așa cum se întâmplă în ultimii ani, începând cu 1997…“ „Spre sfârșitul lui noiembrie 2011, fiica lui Billy Graham (cel mai renumit predicator baptist din a doua jumătate a secolului 20 și una dintre cele mai notorii personalități americane ale perioadei – n.r.) a fost intervievată pe TV Național, la Early Show, și Jane Clayson a intrebat-o: „Cum a putut Dumnezeu lăsa să se întâmple acest lucru?“ Ea a spus: „Cred că Dumnezeu a fost foarte întristat de ceea ce s-a petrecut, așa cum suntem noi; dar, de ani de zile, noi Îl tot somăm pe Dumnezeu să plece din școlile noastre, să plece din guvernul nostru, să plece din viața noastră. Or, ca un gentleman ce este, cred că El S-a retras ca atare. Cum să ne mai așteptăm ca Dumnezeu să ne dea binecuvântarea și protecția Lui, câtă vreme noi îi tot cerem să ne lase în pace?! Să ne uităm puțin. Eu cred că totul a început atunci când Madeleine Murray O’Hare (victimă a unui atentat) a declarat patetic că n-ar fi de dorit niciun fel de rugăciune în școlile noastre, iar noi am răspuns: OK! După aceea, altcineva a proclamat că ar fi mai bine să nu se mai citească nici Biblia în școli… Biblia care învață: «Să nu ucizi! Să nu furi! Să iubești pe aproapele tău ca pe tine insuți!» … Și noi am răspuns: OK! Apoi doctorul Benjamin Spock a spus că nu trebuie să tragem nicio palmă copiilor noștri când fac rele pentru că mica lor personalitate ar putea fi lezată și le-am putea afecta grav propria lor părere despre ei înșiși [de notat că fiul doctorului Spock s-a sinucis]. Și noi ne-am zis că un expert știe ce vorbește când afirmă așa ceva, astfel că am răspuns din nou: OK!
Apoi cineva a spus că profesorii și educatorii ar face mai bine să nu aplice niciun fel de pedepse disciplinare atunci când copiii noștri fac rele. Și administratorii școlii au declarat că niciun membru al corpului didactic nu se va mai atinge de vreun elev, chiar dacă acesta va face rele, pentru că nu vrem să avem o proastă publicitate și nici să fim dați cumva în judecată [deși este o foarte mare diferență între a aplica pedepse disciplinare și «a lovi», «a bate», «a umili» etc.]. Și noi am răspuns: OK! Apoi altcineva a strigat să le lăsăm pe fetele noastre să facă avorturi, dacă așa cred ele de cuviință; ba nici măcar n-ar trebui să le mai spună părinților! Și noi am răspuns: OK!
Același înțelept membru al conducerii școlii a spus că, de vreme ce băieții sunt ca băieții și o vor face oricum, haide mai bine să le dăm copiilor noștri prezervativele de rigoare, ca să se bucure nestingheriți de plăcerile pe care le râvnesc, și nici nu le vom spune părinților lor că ei le primesc de la școală. Și noi am spus: OK! Apoi unii dintre oficialii noștri de la vârf au declarat că nu contează ce facem noi în viața noastră particulară, atâta vreme cât ne îndeplinim munca. Și, fiind de acord cu ei, am admis că nu contează ce face fiecare – inclusiv Președintele – în viața lui privată, câtă vreme eu am un serviciu și economia merge bine. OK! Apoi cineva a spus că putem publica reviste cu fotografii cu femei goale, denumindu-le «inofensive» și considerându-le doar ca pe o banală apreciere a frumuseții corpului feminin. Și noi am încuviințat din nou: OK! (…) Și ne mai întrebăm acum de ce oare copiii noștri n-au nicio conștiință, de ce nu deosebesc ce este bine de ce este rău și de ce nu le pasă când ucid străini sau colegi de clasă ori când decid ei înșiși să se sinucidă! Probabil că, dacă ne-am gândi mai îndelung și mai adânc, ne-am putea închipui de ce… Cred că noi culegem ceea ce am semănat.“
Bogdan PANȚURU
