Un expert contabil susţine că statul încurajează evaziunea în agricultură!
Dincolo de praful aruncat în ochii populaţiei, cum că autorităţile fac eforturi deosebite pentru combaterea economiei negre, a evaziunii fiscale, în realitate nu se întreprinde nimic, este de părere economistul Paul Şchiopu. Domnia sa este considerat unul dintre cei mai buni analişti economici în domeniul agricol.
„Societăţile comerciale agricole şi fermierii persoane fizice refuză asocierea, pentru că este menţinută şi încurajată evaziunea fiscală. Am citit şi notat cifre care, ca economist, mă înspăimântă. La legume, evaziune de peste 1,8 miliarde de euro. La pâine, 80% este făcută la negru, pentru că grâul nu se vinde pe factură. Şi exemplele pot continua!“ – a declarat Şchiopu pentru Lumea Satului.
Legislaţie anapoda
În opinia sa, mecanismele care duc la ilegalităţi sunt simple. De exemplu, pentru ca formele asociative să fie recunoscute drept grupuri de producători, acestea trebuie să comercializeze contabilizat cel puţin 70% din producţia agricolă. Cum oamenii nu vor să plătească impozit, refuză asocierea!
Apoi, persoanele fizice încă nu plătesc impozit pe produsele vândute şi nici TVA. Dacă ar vinde prin cooperativă, ar suporta impozit pe profit şi TVA.
Până şi controalele sunt mimate
Anul trecut, statul „s-a înfuriat“ şi a scos o lege care prevede controale la transporturile de cereale, menite să oprească tocmai evaziunea fiscală.
„Echipele de control s-au aşezat la întâmplare, pe unele drumuri laterale, în timp ce coloanele de basculante cu cereale se deplasau nestingherite, pe alte drumuri. Normal ar fi fost ca echipele să stea în poarta bazelor de recepţie, a silozurilor sau în port, de exemplu“, a spus Paul Şchiopu.
Aceasta este una dintre cele mai clare dovezi că statul încurajează evaziunea fiscală!
S-ar putea ca unii agricultori care deţin ferme de subzistenţă să protesteze la ordinea fiscală, pentru că ei nu pot să emită facturi, nefiind persoane juridice.
„Dacă este fermă de subzistenţă, ar trebui să nu vândă! Astfel de ferme sunt gândite să producă numai pentru micul fermier şi familia lui. La fel s-ar putea face şi la legume, şi la lapte, oriunde în agricultură“ – a afirmat analistul.
O altă soluţie ar fi ca membrii cooperatori să fie scutiţi de plata impozitului pe teren şi de plata impozitului pe profit timp de câţiva ani.
Ambele măsuri ar duce la creşterea numărului de cooperative şi la scăderea drastică a evaziunii fiscale actuale. Totodată, s-ar realiza reducerea considerabilă a costurilor la inputurile agricole şi, deci, ieftinirea produselor. În plus, ar duce la capitalizarea mult dorită a fermierului român şi la multe altele, concomitent cu crearea unui mediu rural civilizat şi mai sociabil decât cel de azi.
Pentru reducerea evaziunii fiscale la cereale, expertul contabil crede că ar trebui să se desfiinţeze, de exemplu printr-o ordonanţă guvernamentală, borderoul de achiziţie, care poate fi scos din contabilitate. Dacă s-ar folosi factura, ca la oricare altă marfă, nu s-ar mai vorbi de evaziune.
Traian DOBRE