Piaţa cerealelor, evenimente şi evoluţie
Disponibilităţile ample şi perspectivele de producţii bune la nivel global au dus la creşterea presiunii asupra preţurilor cerealelor. Cotaţiile, în cazul anumitor exportatori, cum este şi UE, au fost favorizate de creşterea dolarului american în raport cu moneda unică.
Piaţa grâului, per ansamblu, este în scădere, cu un curs mai mic decât cel înregistrat în luna anterioară, achiziţiile au la bază doar „rutina“, culturile de grâu din emisfera nordică având un stadiu de dezvoltare satisfăcător.
Trebuie să subliniem vânzările realizate de UE, de statele din bazinul Mării Negre, precum şi de cele din America de Sud, pentru a scoate în evidenţă competitivitatea acestora în comparaţie cu grâul din America de Nord.
În ultima perioadă a scăzut cantitatea de grâu cu un conţinut ridicat în proteină, stocul de la sfârşitul anului de piaţă fiind mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului de piaţă anterior.
Preţul porumbului pe termen scurt a scăzut ca urmare a întăririi monedei americane în raport cu moneda europeană.
Preţul oleaginoaselor la export a afişat o mare volatilitate, ca urmare a recoltelor bune anunţate de statele producătoare din America de Sud. Situaţia este imputabilă fluctuaţiilor monetare şi evoluţiei pieţei energetice.
Preţul la export al orezului alb din Thailanda a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii doi ani, ca urmare a diminuării interesului cumpărătorilor şi avansării recoltării orezului din zona asiatică.
Taxele de transport maritim pentru cereale şi oleaginoase au fost treptat consolidate, ca un răspuns dat dinamicii navlosirii.
Perspectivele anului de piaţă 2009/10
Balanţa mondială a cerealelor a fost relaxată în luna martie. Au fost înregistrate cele mai bune estimări de producţie a porumbului în emisfera sudică, acestea fiind mai mari cu 2 milioane de tone, ducând producţia mondială de cereale la 1.775,9 milioane de tone.
Consumul mondial de cereale este estimat în creştere cu 1 milion de tone, ajungând la 1.747 milioane de tone, acesta fiind mai mare ca urmare a cererii mai mari venite din partea producătorilor de furaje.
Stocul mondial de cereale, la sfârşitul anului de piaţă 2009/10, este estimat la 394 milioane de tone, acesta fiind mai mare cu 4 milioane de tone faţă de estimarea din luna anterioară şi cu 29 milioane de tone mai mare decât stocul din anul precedent de piaţă.
Perspectivele comerţului cu cereale
Se estimează o producţie mare în cazul tuturor cerealelor pentru anul 2010. Previziunile iniţiale cu privire la suprafeţele semănate ne sugerau o creştere modestă a acestora, însă se constată o creştere a suprafeţelor ce vor fi cultivate cu porumb, în detrimentul suprafeţelor cultivate cu grâu şi orz.
Producţia mondială de grâu este estimată la 657,9 milioane de tone, aceasta fiind mai mică cu 17 milioane de tone comparativ cu producţia de grâu obţinută în anul 2009. Temperaturile ridicate din ultima perioadă au dus la o bună dezvoltare a culturilor de iarnă din majoritatea zonelor din UE, însă vremea rece a dus la întârzierea semănatului grâului de primăvară din CSI şi SUA.
Suprafeţele semănate cu grâu de primăvară în Canada vor fi mai mici decât cele din anul anterior. De ploile căzute în ultima perioadă în China au beneficiat majoritatea culturilor, însă timpul uscat şi foarte cald din nordul Indiei a afectat majoritatea culturilor. Ploile căzute în Orientul Apropiat şi Africa de Nord au dus la ameliorarea perspectivelor de producţie.
Consumul mondial de grâu este în creştere cu 2%, atingând recordul de 655,9 milioane de tone, fiind incluse aici cantităţile utilizate pentru consumul uman, furajarea animalelor şi utilizarea industrială a grâului. O creştere consistentă în utilizarea grâului în furajarea animalelor se aşteaptă în UE, însoţită de asemenea de o cerere mai mare venită din partea producătorilor de etanol.
Stocul mondial de grâu se estimează că va creşte cu 2 milioane de tone, ajungând la 199 milioane de tone, acesta fiind cel mai mare nivel înregistrat în ultimii 9 ani. Creşterea stocului mondial este pusă pe seama stocurilor din China şi India.
Comerţul mondial cu grâu este estimat la 121 milioane de tone, acesta fiind similar cu cel din luna anterioară. Se remarcă o scădere a cantităţilor de grâu de panificaţie importate de statele din Orientul Apropiat, fiind însă compensată de cererea în creştere a statelor din zona Africii de Nord. Disponibilităţile mari de grâu de calitate medie şi inferioară existente în UE vor duce la limitarea importurilor.
Semănatul porumbului în UE şi SUA va fi întârziat ca urmare a menţinerii condiţiilor de vreme rece. Se estimează că suprafaţa mondială cultivată cu porumb va creşte cu 2%, atingând nivelul record de 155,9 milioane de hectare, cu o creştere sensibilă a suprafeţei în SUA, unde porumbul este mult mai rentabil decât grâul de primăvară.
Principalele evenimente de piaţă după 25 februarie 2010
– 26 febr. Turcia: vinde 150.000 t. grâu de panificaţie, 150.000 t grâu dur şi 100.000 t orz;
– 28 febr. Irak: a cumpărat 300.000 tone de grâu pentru panificaţie;
– 1 mar. Ucraina: Ministerul Agriculturii anunţă că semănatul culturilor de primăvară a început cu două săptămâni de întârziere;
– 5 mar. China: Ministerul Agriculturii anunţă că suprafaţa cultivată cu porumb va creşte, în timp ce suprafaţa cultivată cu soia se va diminua;
– Argentina: Ministerul Agriculturii: producţia de porumb este mai bună decât estimarea iniţială, însă ploile pot întârzia recoltatul;
– 10 mar. SUA: USDA anunţă că stocul de porumb va creşte în SUA cu 2 milioane de tone, ajungând la 45,7 milioane de tone; stocul de grâu va creşte cu 0,5 milioane de tone, ajungând la 27,2 milioane de tone, iar stocul de soia va scădea cu 0,5 milioane de tone, ajungând la 38,5 milioane de tone;
– Egipt: GASC – a cumpărat 120.000 tone de grâu din Rusia şi Franţa;
– 11 mar. Kazakstan: suprafaţa semănată cu cereale va creşte cu 3% comparativ cu suprafaţa din anul anterior;
– 16 mar. Coreea de Sud: a cumpărat 110.000 tone de grâu furajer şi 55.000 tone de porumb;
– 17 mar. Algeria: a cumpărat 300.000 tone de grâu de panificaţie din UE;
– 18 mar. Tunisia: a cumpărat 50.000 tone de orz şi 25.000 tone de grâu de panificaţie;
– India: nu renunţă la interdicţia de a exporta grâu;
– Algeria: anunţă un excedent exportabil de 300.000 tone de orz;
– 19 mar. Bangladesh: cumpăra 100.000 tone de grâu din bazinul Mării Negre;
– 23 mar. Coreea de Sud: cumpăra 165.900 tone de porumb furajer din SUA şi America Latină; Ucraina: timpul rece a afectat cerealele de iarnă conform previziunilor UkrAgroConsult;
– 24 mar. Filipine: cumpăra 50.000 tone de grâu furajer din Marea Britanie.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU