Statul inutil…
Este un lucru deja știut: catalanii şi-au câştigat, prin referendum, dreptul de a avea un stat independent. Pentru că, potrivit autorităţilor catalane, 90% dintre cetățenii provinciei s-au pronunţat pentru independenţa regiunii. Cu toate acestea, Madridul a replicat ferm că demersul separatiştilor a eşuat. Și asta după ce aproape 1.000 de oameni au fost răniți în ciocnirile din timpul referendumului catalan. Cotidianul britanic The Times scrie că „forțele de ordine au lovit cu bastoane și cu picioarele și au tras gloanțe de cauciuc în cei care votau, dar premierul spaniol a spus că ei au acționat conform legii“. La rândul său, The Telegraph scrie că referendumul catalan dă semnalul pentru „începutul unei noi crize pentru Uniunea Europeană“. Cert este că provincia istorică spaniolă dorește ruperea contractului constituțional cu Regatul Spaniei și formarea unui stat suveran. Potrivit liderilor catalani, provincia nu dorește și o despărțire de UE, dimpotrivă – se dorește pe deplin integrată în Uniunea Europeană.
Cu alte cuvinte, dacă va obține independența, Catalonia se va despărți de Spania, căpătându-și autonomia, dar va rămâne împreună cu aceasta în Uniunea Europenă. Credem că „problema catalonă“ poate fi văzută și ca un soi de experiment din ciclul „ce-ar fi dacă…“ Ce-ar fi dacă fosta provincie spaniolă și-ar căpăta independența? Păi ar fi, pentru că și alte provincii istorice din Europa, în special din estul continentului, și-ar dori același statut. Amintim aici doar Ucraina și Republica Moldova. Sigur, problema catalană ar da apă la moară și așa-zisei mișcări secesioniste din Transilvania (Mișcarea pentru Autonomia Ținutului Secuiesc). Dar credem că, dacă s-ar organiza un referendum, nu s-ar obține niciodată o majoritate confortabilă, așa cum s-a întâmplat în Catalonia. Asta în condiții „normale“. Dar, dacă ne amintim ce a declarat fostul șef al Securității, Iulian Vlad, logica lucrurilor se schimbă. Și anume, Vlad a spus clar și răspicat că evenimentele din 1989 au avut ca scop, pe lângă lichidarea Ceaușeștilor, și dezmembrarea României… Nu avem dovezi și nu putem comenta astfel de afirmații, dar…
Cert este un lucru: ceea ce se întâmplă în Spania este fix pe gustul celor care vor să vadă destabilizată Uniunea Europeană, iar proiectele separatiste din întreaga Europă anunță apropierea unui nou tip de criză, cel al statalității… În care diferite comunități încep să-și dorească formarea de state proprii. Să fi avut politica de integrare a UE pe principiul „diferiți, dar egali“ vreun efect „secundar“? Probabil că, văzându-se „amestecați“ într-un mod „nenatural“ cu alte etnii (în special imigranți), în cetățenii europeni din diferite zone s-a trezit un soi de mândrie „locală“, că cea națională a fost absorbită de UE… Practic, credem că această integrare în UE (sau modelul ei) nu a făcut decât să slăbească puterea statelor naționale, noțiunea de „cetățenie“ pierzându-și treptat din importanță. Mai simplu spus, cetățeanul nu mai simte statul ca fiindu-i ceva util. Și astfel statul „inutil“ devine încet-încet și indezirabil. Sigur, mergând cu logica mai departe, putem specula că „problema catalană“ poate servi accelerării procesului de creare a Statelor Unite ale Europei după modelul „nu contează în ce formă (ca țări), dar e mai bine sub același acoperiș“.
Cu siguranță, un vânt al schimbării bate prin Europa și nu numai… Oamenii s-au cam săturat de minciuna și ipocrizia politicienilor. Vor ceva nou, ceva care să le dea un sens… Dar atenție! Există riscul ca respectivul „sens“ să fie o capcană…
Bogdan PANȚURU