Sfeclă de calitate în acest an

Agricultorii români se aşteaptă la o producţie bună de sfeclă de zahăr în acest an şi, prin urmare, la venituri bune. Cu o condiţie însă: să obţină minimum 40 de tone la hectar. Şi contextul mondial pare destul de favorabil, numai dacă ţinem cont de producţia mai mică de zahăr din Brazilia, de cererea în creştere din partea ţărilor asiatice, dar şi de faptul că nu există surplusuri în ceea ce priveşte stocurile mondiale.

Cota, doar 20% din consum

„Dacă cultivi sfecla de zahăr cum trebuie, adică dacă faci munca profesionist, atunci obţii şi profit“, spune Nagy Iuhasz Mihai, un agricultor din judeţul Arad care are cultivate circa 30 ha de sfeclă. În acest an se aşteaptă la o producţie normală, după cum îi place să spună, respectiv 50-60 de tone la hectar. Chiar dacă în volum este mai mică decât cea de anul trecut, pe fondul secetei – în Arad n-a mai plouat din iulie – Nagy speră să obţină venituri mai mari pentru că digestia (conţinutul de zahăr) este mai bună. Sfecla o vinde la fabrica de zahăr din Oradea cu care are un contract semnat din primăvară. Nu-şi face deloc griji în privinţa aceasta.

În judeţul Arad, suprafeţele cultivate s-au redus semnificativ în ultimii ani, în prezent ridicându-se la circa 500 de hectare. Şi asta după ce în ultimii ani mulţi fermieri au renunţat la această cultură din cauza lipsei subvenţiilor, dar şi a problemelor legate de relaţia cu fabricile procesatoare, lucru care se întâmplă şi în alte regiuni. În plus, este vorba şi de o cultură specială, care necesită utilaje specifice, susţine Nagy, iar aceasta ar putea fi încă o explicaţie pentru motivele reducerii suprafeţelor însămânţate.

Fermierii din Arad vând în general producţia la fabrica din Oradea. Chiar dacă mulţi evită să spună cât primesc pe tona de sfeclă – pentru că de multe ori preţul obţinut este rezultatul negocierilor directe cu procesatorul – se pare că preţul este de circa 34 de euro pe tonă.

Un fermier din zonă susţine – sub protecţia anonimatului – că primeşte 26,9 euro pe tona de sfeclă, la care se adaugă bonificaţii, ajungându-se în final la circa 34 de euro. Un nivel oricum superior celui din 2010 datorită bonificaţiilor în plus, mai spune fermierul. Cultivatorii au primit în acest an şi o subvenţie de 574 de euro/ha din partea UE şi a statului român. Valoarea ajutorului, de câteva ori mai mare raportat la alte culturi, ar trebui să fie un motiv suficient să convingă agricultorii să se îndrepte spre cultura sfeclei.

În prezent, suprafeţele cultivate cu sfeclă în România se ridică la circa 22.000 ha, adică aproape jumătate dacă ne raportăm la primii ani de după 1989. Ioan Armenean, preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor de Zahăr din Sfeclă, susţine că nu dimensiunea suprafeţelor cultivate ar trebui să ne intereseze, ci calitatea producţiei. Nu de alta, dar România nu poate produce, cel puţin până în 2016 – când ar putea interveni unele modificări în privinţa acordării cotelor de producţie la nivel UE – decât 104.000 de tone de zahăr din sfeclă, ceea ce reprezintă doar 20% din consumul intern.

Potrivit estimărilor oficiale ale Ministerului Agriculturii, pentru recolta din acest an sunt estimate producţii medii de 37,5 tone pe hectar, în scădere cu 2,2% comparativ cu 2010, dar mai mult cu 12,8% peste media ultimilor cinci ani.

Mai avem doar patru fabrici

Odată cu reducerea suprafeţelor cultivate cu sfeclă, a avut loc şi dispariţia unităţilor de procesare. Dacă până în 1989 România avea peste 30 de fabrici de zahăr, în prezent mai funcţionează doar patru, dintre care cea mai mare parte cu acţionariat străin. Între acestea se şi împart de altfel cotele de producţie de zahăr din sfeclă alocate de UE. Cea mai mare cantitate a primit-o Zahărul Luduş -33.391 de tone echivalent zahăr alb, urmată de Zahărul Oradea – 28.651 de tone, Agrana România – 24.240 de tone şi Fabrica de Zahăr Bod – 18.406 de tone. România poate să producă 104.000 de tone de zahăr din sfeclă pe an, potrivit normelor alocate de UE, la care se adaugă alte 329.000 de tone care pot fi obţinute din prelucrarea de zahăr brut. Fabricile din Bod şi Luduş pot procesa doar sfeclă, în timp ce Agrana şi Zahărul Oradea fac şi rafinare.

Armenean mai spune că, pentru a putea lucra eficient, fabricile trebuie să-şi găsească fermieri în apropiere, pentru a reduce costurile de transport. Nu în ultimul rând, costurile energetice trebuie ţinute neapărat sub control, acestea având o pondere de 20% în preţul final al zahărului.

Nebunia preţurilor

Analiştii se aşteaptă ca preţul la zahăr să crească şi în perioada următoare, fără însă să mai atingă nivelurile record din urmă cu câţiva ani. Motivele pentru majorarea preţurilor sunt în primul rând cererea în creştere din ţări asiatice precum India şi China, dar şi recolta mai mică din acest an din Brazilia, cel mai mare producător mondial de trestie de zahăr. În plus, stocurile au început să se reducă. La nivelul Uniunii Europene, de exemplu, anul trecut a fost raportată o producţie de 14,8 milioane tone, cu 1,6 milioane tone mai puţin decât în urmă cu două sezoane. Însă, în acest an, suprafaţa s-a mărit cu 4%, fiind estimată o producţie de peste 17 milioane de tone metrice. Uniunea Europeană a înregistrat în ultimii patru ani o scădere a producţiei de sfeclă de zahăr, după ce Organizaţia Mondială a Comerţului a limitat exporturile. În tot acest timp preţurile au crescut spectaculos, iar companiile au rămas fără materie primă.

„Preţul nu se formează în România“, afirmă Ioan Armenean, preşedintele Patronatului Procesatorilor din România, oarecum pentru a justifica scumpirea zahărului cu circa 20% în acest an pe piaţa locală. Astfel, de exemplu, pe plan mondial, preţul la zahăr brut s-a majorat de la 9 cenţi livra la peste 30 de cenţi pe livră în acest an, motiv pentru care şi preţurile la produsul final s-au majorat. Procesul pare însă că s-a potolit şi nu se mai întrevăd majorări semnificative de preţuri.

Ioana GUŢE