Afaceri

Banca Carpatica, Finanţator şi partener de afaceri în agricultură

Share

Interviu cu domnul George Ciobănaşu, directorul general adjunct al Băncii Comerciale Carpatica

– De când există Banca Carpatica pe piaţă şi către ce categorii de clienţi se îndreaptă aceasta?

– Carpatica a fost înfiinţată în urmă cu 12 ani de către un grup de antreprenori din Sibiu, acţionarul principal fiind domnul Ilie Carabulea. Banca a pornit ca o iniţiativă locală, dar în contextul economic în care dezvoltarea sistemului bancar a fost rapidă şi tumultoasă şi Carpatica a fructificat oportunităţile de dezvoltare şi a ajuns să fie o bancă cu acoperire naţională, în momentul de faţă având o reţea de 158 de unităţi distribuite în toată ţara. De la bun început s-a adresat cu predilecţie IMM-urilor, luând însă în calcul şi clienţii mai mari pe care noi îi definim corporate.

– De cât timp vă adresaţi beneficiarilor din agricultură şi care sunt produsele de creditare create pentru acest sector?

– Banca Carpatica a înţeles de la bun început potenţialul de business din agricultură şi mai ales faptul că în acest domeniu pot exista afaceri sănătoase, pe termen lung, de aceea în permanenţă am avut destinate mai multe produse către agricultură şi industrie alimentară. Ceea ce am făcut în ultimii ani a fost să actualizăm aceste produse în funcţie de necesităţile prezente ale agricultorilor.

Clienţii nu au nevoie de un produs anume, ci de o soluţie pentru o problemă, fie că e vorba de credite pentru înfiinţarea culturii mari, fie de un capital de lucru în partea de zootehnie. Ce am făcut noi? Am sistematizat nevoile clienţilor din agricultură şi le-am adresat câteva produse specifice. Ca urmare, am înfiinţat un produs care asigură accesul rapid al producătorilor la subvenţiile privind asigurarea bunăstării animalelor. Prin acest credit finanţăm capitalul de lucru necesar desfăşurării activităţii curente a beneficiarilor acestui tip de subvenţii. Este un produs bine primit de fermieri întrucât subvenţia există însă termenul până la care se plăteşte este destul de lung. De asemenea, începând de anul acesta mai avem două noi produse, şi anume Creditul APIA SAPS şi Creditul APIA Axa II. Prin primul finanţăm creditele de lucru necesare desfăşurării activităţilor uzuale ale beneficiarilor de subvenţii la hectar, SAPS Campania 2011.

Este un produs dezvoltat în colaborare cu APIA, MADR şi FGCR prin care agricultorii pot obţine până la 80% din sumele cuvenite. Cel de-al doilea este dedicat beneficiarilor măsurilor de sprijin cuprinse în Axa II din PNDR – Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural şi finanţează în speţă Măsurile 211 (Sprijin pentru zona montană defavorizată), 212 (Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană) şi 214 (Plăţi de agromediu).

În plus, luna trecută am lansat un alt produs a cărui destinaţie nu este una uzuală în sistemul bancar, şi anume creditul RĂDĂCINI pentru achiziţia terenurilor agricole sau reabilitarea acestora în vederea trecerii lor în exploatarea agricolă.

Aceste produse despre care am discutat sunt dedicate exclusiv agricultorilor. În plus faţă de acestea banca vine cu o altă paletă care are un spectru mult mai larg de beneficiari, şi anume creditele de investiţie şi cele pentru dezvoltarea zonelor rurale, aici intrând nu doar satele ci şi micile oraşe, sub 15 mii de locuitori. Şi acestea sunt personalizate în funcţie de specificul activităţii beneficiarului. În toate cazurile de investiţii personalizăm graficul de rambursare a creditului în funcţie de posibilitatea de rambursare a fermierului.

– Să detaliem un pic caracteristicile acestui ultim produs lansat, şi anume Creditul Rădăcini.

– El a apărut datorită faptului că au existat cereri din partea agricultorilor care, dacă foloseau banii din circuitul agricol, se decapitalizau. De aceea ne-am gândit să venim în sprijinul exploataţiilor agricole pentru a le ajuta să se stabilizeze, să fie mai puternice, să aibă rădăcini mai adânci. De aceea l-am numit creditul Rădăcini. El are două variante: prima – în care clientul nu trebuie să prezinte niciun avans pentru investiţia respectivă, banca finanţând 100% costul de achiziţie şi în această categorie intră agricultorii care au în proprietate suprafeţe de teren cel puţin egale cu cea pe care vor să o achiziţioneze; a doua variantă se aplică în cazul în care suprafaţa cumpărată este mai mare decât cea avută în proprietate de către fermier şi în această situaţie avansul pe care îl solicităm este de 10%.

Odată realizată achiziţia unui teren, de multe ori acesta nu intră imediat în exploatare, ceea ce înseamnă că până când el va produce efectiv venituri e posibil să dureze minimum un an agricol. De aceea, în funcţie de specificul terenului achiziţionat şi de tipul culturilor planificate, stabilim o perioadă de graţie care poate avea până la doi ani de zile, timp în care fermierul nu ne plăteşte ratele principale. El trebuie să suporte însă în acest timp dobânda, dar şi în acest caz se aplică o perioadă de graţie de şase luni de zile.

– Înţeleg că Rădăcini este un produs cu totul inedit pe piaţa bancară românească. Cu ce se diferenţiază însă celelalte produse pe care le aveţi în portofoliu de oferta de pe piaţă?

– Principalul atribut care diferenţiază toate creditele noastre de ofertele similare este înţelegerea pe care Banca Carpatica o are faţă de agricultură. În portofoliul băncii un procent semnificativ este reprezentat de finanţarea agriculturii şi industriei alimentare. Noi credem că agricultura românească are un potenţial imens, dar care nu este suficient exploatat şi care poate fi dezvoltat semnificativ. În ţara noastră există în mod evident o lipsă de capacităţi de procesare a producţiei primare, o lipsă de capacităţi de stocare a producţiei de cereale, fructe şi legume şi aceste lipsuri noi le înţelegem ca fiind opor­tunităţi de dezvoltare atât pentru industrie cât şi pentru noi ca finanţatori şi parteneri în acest tip de afaceri.

– Cum a fost anul acesta pentru activitatea băncii şi ce v-aţi propus pentru 2012?

– Anul acesta, în ceea ce priveşte finanţarea agriculturii, rezultatele noastre au fost mai bune decât anul trecut. Banca a înregistrat creşteri semnificative în ceea ce priveşte creditele acordate producătorilor din domeniul agricol şi mai puţin în zona de industrie alimentară. Pentru perioada următoare, având în vedere produsele noi pe care le-am lansat şi care se adaugă celor existente, suntem încrezători că în anul următor volumele de credit acordate agriculturii de către Banca Carpatica pot înre­gistra un nivel de creştere cu cel puţin 50% mai mare decât cel de anul acesta.

Valentina ŞOIMU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *