EDITORIAL

Scara de incendiu

Share

Incendiul Catedralei Notre-Dame a fost, evident, o dramă. O dramă atât de mare încât inteligența artificială a paginii de Internet Youtube a „legat“ imaginile cu Notre-Dame în flăcări cu evenimentele din 11 septembrie 2001. În paranteză fie spus, ziua incendiului – 15 aprilie – a coincis cu scufundarea Titanicului, de la începutul secolului trecut. Dacă despre Titanic se spunea că „Nici Dumnezeu nu-l poate scufunda“, despre Notre-Dame, simbolul creștinismului occidental, nu se mai spunea mai nimic… Decât că e frumoasă și merită vizitată și că, din păcate, guvernul francez nu prea are bani să o renoveze temeinic.

Mai mult decât atât, cineva a avansat ideea că structura din lemn a catedralei era atât de afectată de o ciupercă încât partea lemnoasă trebuia reconstruită de la zero. Fapt imposibil. Și așa a apărut, printr-un accident, incendiul „salvator“. Se pare însă că drama a „salvat“ mai multe situațiuni… Par example, în ziua incendiului de la Notre-Dame, Macron urma să facă o serie de anunțuri cu privire la impozitele și taxele plătite de bogații țării, dar și de săracii Franței ca răspuns la revendicările Vestelor Galbene. Până în acea zi, președintele Franței vorbea frumos despre valorile civilizației europene, despre cum trebuie poporul să preia controlul afacerilor publice… dar ce se întâmpla, de fapt? Păi cam refuza mărirea salariului minim și reintroducerea impozitului pe avere. Și asta în paralel cu reprimarea (la propriu) a demonstranților din stradă… Nu o spunem noi, ci presa occidentală. Oricum, după incendiul Catedralei Notre-Dame, cei mai bogați oameni din Franța s-au oferit să doneze milioane de euro pentru reconstrucția inestimabilului simbol cultural european. Una peste alta, s-au strâns peste 750 de milioane de euro. Tot în treacăt fie spus, generozitatea donatorilor este plătită parțial din bani publici, întrucât o lege din 2003 prevede că firmele care investesc în cultură îşi pot deduce 60% din aceste cheltuieli. Oau… „Tot bogații își văd de interes cu donațiile“, au reclamat Vestele Galbene. Agenția France Presse a consemnat că „donațiile masive pentru reconstrucția Catedralei Notre-Dame au provocat un val de furie și revoltă în Franța. Nu sunt puține vocile care denunță o «generozitate selectivă» într-o ţară zguduită de mai multe luni de criza «vestelor galbene» şi în care donațiile pentru persoanele cele mai defavorizate sunt în scădere“. „Dacă sunt capabili să doneze zeci de milioane pentru reconstruirea Notre-Dame, să înceteze să ne spună că nu sunt bani pentru a răspunde nevoii sociale“, a transmis Philippe Martinez, secretarul general al CGT, una dintre principalele confederații sindicale franceze. La rândul său, Ingrid Levavasseur, una dintre reprezentantele Vestelor Galbene, a denunțat „inerţia marilor grupuri în faţa sărăciei, în vreme ce îşi dovedesc capacitatea de a mobiliza într-o singură noapte o grămadă de bani pentru Notre-Dame“. Și asta în contextul în care imensa generozitate a unora pentru Catedrala Notre-Dame intervine într-un moment în care asociațiile de luptă împotriva sărăciei se confruntă cu… o scădere a donațiilor. Potrivit statisticilor, în 2018, pentru prima oară după 10 ani, donațiile pentru asociațiile caritabile au scăzut cu 4,2%. Asta s-a întâmplat pe fondul eliminării impozitului pe avere – una dintre măsurile cele mai controversate ale președintelui Macron –, în condițiile în care cei supuși acestui impozit făceau donații pentru a-şi reduce obligațiile fiscale.

Și companii românești, dar și personalități publice și-au anunțat intenția de a dona pentru Notre-Dame. Frumos am putea spune, exemplu de solidaritate europeană, nu-i așa? Numai că ce ne facem cu cei care au dorit să doneze și chiar au donat pentru autohtona Catedrală a Neamului și au fost făcuți albie de porci de o anumită parte a societății civile?… Hm, ce se mai schimbă oamenii peste noapte! Adevărul este că sunt unii conaționali cărora le pute tot ce este românesc… Iar ce este occidental are cele mai suave miasme… Comme d’habitude, vorba francezului…

Bogdan PANȚURU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *