Analize

Românii – productivi, dar prost plătiți. Merită românii salarii mai mari? Se pare că nu…

Share

De la evenimentele din 1989 încoace multe întrebări și-au găsit răspunsul, alte dileme au apărut, dar o întrebare a rămas mereu constantă în mintea și inima salariatului român: de ce, după atâția amar de ani, persoanele active din România continuă (în marea lor majoritate) să aibă salarii de mizerie comparativ cu occidentalii? Mai ales în condițiile în care de ani buni, dar mai ales în ultimii doi ani, România a avut creșteri economice amețitoare… Cui folosește această creștere, de vreme ce în buzunare nu se simte nimic? Sigur, salariile au crescut, dar inflația și prețurile au crescut mai abitir. De fapt, nimeni – cu mici excepții – nu a reușit să răspundă coerent, dar mai ales pe înțelesul tuturor la această întrebare. Am găsit însă două opinii interesante a doi economiști legate de acest subiect, Bogdan Glăvan și Lucian Davidescu, pe care le vom expune în rândurile de mai jos. Iar apoi vom încerca să tragem o concluzie…

Cele două legi de fier

Pe pagina sa de Internet logec.ro, Bogdan Glăvan consideră că sunt două legi de fier ale salariilor. „Prima este că salariul nu poate fi mai mare decât productivitatea muncii, fiindcă niciun angajator nu e prost să-i plătească cuiva mai mult decât valoarea serviciilor sale. Cu excepția statului, bineînțeles, care plătește salarii din pix, după criterii politice, că doar nu sunt banii lui. A doua este că nivelul salariilor dintr-o țară depinde de cantitatea de capital investită pe salariat (pentru că asta determină decisiv productivitatea muncii). De ce sunt salariile din România atât de mici? Deoarece în România nu s-a acumulat suficient capital. La capital productiv mă refer, nu la vrăjeli precum dungi pe asfalt, borduri atomice, pensiuni fără clienți construite din fonduri europene etc.; acestea din urmă nu sunt bunuri de capital, ci cel mult niște bunuri de consum; de cele mai multe ori sunt rele publice, risipă pur și simplu. Acum, capitalul se putea constitui din două surse: fie din economisirile noastre interne și din acumularea fiecărui român (aici a avut grijă statul să pună bețe în roate inițiativei private), fie din investiții străine. Deoarece majoritatea activităților productive, în toate țările care au fost comuniste, au fost preluate de investitori străini (care au adus cu ei nu doar echipamente, ci și know-how și piețe de desfacere), este util să ne uităm la mărimea fondurilor investite de străini în aceste țări. Capitalul străin investit pe cap de locuitor este în Cehia de aproape 11.000 dolari; în România este de 3.706 dolari (sursa datelor: UNCTAD). Salariul mediu în Cehia este de 851 euro, iar în România este de 520 euro. Cehii sunt cei care ar trebui să se plângă că au salarii mici, ținând cont de valoarea capitalului străin investit în cele două țări. Sau, cine știe, nu la cehi se întâmplă ceva ciudat, ci poate românii au salarii exagerate, ținând cont că salariul mediu e influențat de deciziile din pix ale guvernului.“ Explicația pare destul de clară și coerentă. Cel puțin din punct de vedere economic…

Numai că…

La rândul său Lucian Davidescu, pe riscograma.ro, vine cu o demonstrație ceva mai explicită din care spicuim: „De ce au românii salarii mici? Pentru că și «productivitatea» este mică, răspund contabilii. Într-adevăr, statisticile așa arată. România este pe penultimul loc în UE la productivitate și tot pe penultimul la salarii, înaintea Bulgariei, într-un top condus de Irlanda. Pare să aibă sens, nu? Dar hai să mergem cu contabilitatea până la capăt! Pentru că, de vreme ce ai 60% din productivitate și doar 25% din salarii, este clar că undeva e o problemă! Cifra de 60% include ajustarea la paritatea puterii de cumpărare, dar revenim la final, pentru că e practic doar un alt curs posibil al acestei discuții.

Chiar și strict statistic, «productivitatea» este un raport complicat, dar puțin relevant. Eurostat o calculează ca raport dintre PIB și numărul de angajați. Ca investitor, prin productivitate înțelegi cu totul altceva: Randament! Sau câtă muncă am obținut de un euro… În momentul în care facem ajustarea asta, clasamentul se răstoarnă complet. Și, ca să vezi cine e pe primul loc – nici măcar Bulgaria, ci … România! Deci avem așa: Țara, urmată de costul anual cu salariul (media UE = aproape 36.000), apoi aceeași valoare exprimată ca procent, apoi productivitatea muncii măsurată de Eurostat, iar pe ultima coloană – randamentul muncii, calculat ca raport între productivitatea obținută și salariile plătite (prod%/sal%). Explicația calculului: pe de o parte avem un «european statistic», etalon de productivitate. El este plătit cu 3.000 de euro pe lună să producă 100 de șuruburi pe lună. Costul per șurub este de 3.000/100 = 30 de euro. Pe de altă parte, avem un «român statistic», el e mai puțin «productiv», doar 60%. De fapt, dacă am grijă să facă 100 va face, de unde discuția de mai jos cu managementul. Dar să admitem ce zice statistica. El îmi produce 60 de șuruburi pe lună pentru care îl plătesc cu 750 de euro. Cost per șurub de 750/30 = 12,5 euro. Productivitatea banilor investiți? De aproape două ori și jumătate mai mare în cazul românului. (…) Concluzia? În condițiile în care faci parte dintr-un bloc economic în care există circulație liberă a mărfurilor, a capitalurilor și a persoanelor, diferențele salariale ATÂT DE MARI nu se justifică. Față de media UE, randamentul investiției în muncă în România este mai mult de dublu. Cel mai cu folos din UE muncesc esticii, urmați de sudici, inclusiv Grecia și restul de «PIGS». Sub media UE este Europa cea disciplinată: Danemarca, Suedia, Olanda, Belgia, Austria, Marea Britanie, Franța și Germania! Nu că n-ar produce ei, că produc, doar că salariile de acolo sunt disproporționat de mari față de «productivitate»“.

Interesant, nu?

Explicația de mai sus este întărită și de cifre. Astfel potrivit logec.ro, „între 2000 și 2017, productivitatea medie din UE (toate țările membre în prezent) a crescut cu 18,7%. Bulgaria este pe locul al doilea, cu 63% creștere, iar România este pe primul loc, cu o creștere a productivității de 135%! Este adevărat că România venea de foarte jos, este adevărat că meritul este în principal al apropierii și apoi al apartenenței la UE și este la fel de adevărat că salariile au crescut la rândul lor, chiar ceva mai repede. Dar tot la fel de adevărat este că a venit (de mult!) momentul ca românii să își alinieze așteptările la piața din care au muncit atât să facă parte. Asta înseamnă și să pretindă mai mult, dar și să continue să ofere mai mult. Pentru că cifra brută modestă, de 60% productivitate față de media UE, încă poate fi îmbunătățită“, explică Lucian Davidescu. Tot legat de subiectul productivității ne vorbește și George Butunoiu, un expert în recrutarea de manageri bine plătiți pentru firme mari. „Zilele trecute am fost la o fabrică a altora mari, cu zeci de fabrici pe vreo trei continente. Nu vând nimic în România, doar produc aici și apoi trimit peste tot în lume. Fabrica de la noi are cea mai mare productivitate din Europa și e a doua sau a treia din lume. (…) Totuși, productivitatea în România e la jumătate față de cea de dincolo – ni se spune neîncetat. Păi, cum așa? Păi, nu vedeți, dincolo vindem de două ori mai mult, cu același număr de oameni! Serios? Ia să-i aducem pe cei din Gemania trei luni în România și să-i trimitem pe cei de aici dincolo. Să vedem cât vor vinde nemții aici, să vedem cum e cu productivitatea într-o țară de oameni săraci, cu administrație coruptă și putredă până în măduva oaselor, cu justiție care funcționează doar când e să-i prindă pe cei care fură statul, dar niciodată pe cei care înșală o companie privată, acolo unde un contract nu are nicio valoare, iar dacă te fură un angajat trebuie să-i dai și salarii compensatorii ca să scapi de el.“

Concluzia?

Concluzia logică este una singură… Nimeni nu are interes ca salariatul român să fie plătit just. De ce? Motivul nu poate fi decât unul singur: pentru că nu e respectat. De ce? Pentru că nu merită… De ce? Pentru că face parte dintr-o țară mică, nesemnificativă… (Dar cu resurse râvnite de toți). Și pentru că, ar spune analistul Ilie Șerbănescu, salariatul român nu este decât un sclav, pentru că așa vor stăpânii lui…

Bogdan PANȚURU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *