Roata morii se-nvârtește – țac, țac, țac
În ultimii 30 de ani, mai multe minți luminate ale acestei lumi au tras un semnal de alarmă: dacă omenirea nu face ceva, sfârșitul actualei civilizații este aproape. Nu, nu este vorba de vreo apocalipsă, ci de finalul unui sistem de gândire, lucru care s-a petrecut ciclic în istoria civilizației de mai multe ori. Cel mai mare semn al decăderii este moralitatea care de fiecare dată a stat la baza demolării vechilor imperii și la crearea altora noi, pe baze mai „înalte“.
O „parte“ a civilizației a dispărut odată cu căderea comunismului care s-a dovedit a fi neviabil atât social, cât și economic. Culmea e că cine a fost curios a putut afla că respectivul comunism nu a fost decât un fel de experiment imaginat de bogații lumii și finanțat de băieții cu bani de pe Wall-Street. De altfel, societatea totalitară este „marele vis“ al anumitor scelerați cu foarte mulți bani și cu putere pe măsură, care nu-și doresc decât o lume „disciplinată“ populată de consumatori „disciplinați“ care să consume cât mai „eficient“. Și cum comunismul tot n-a mers, poate merge acum cu „Noua Ordine Mondială“. Iar primele semne de nebunie evidentă a celor care-și imaginează o astfel de societate au apărut de ani buni. Nu intrăm în amănunte… Cei interesați de problemă știu despre ce este vorba. Problemele merg însă și mai în profunzime. De exemplu, pe site-ul de Internet al poliţiei londoneze scrie negru pe alb că s-a legalizat delictul de a gândi. Mai mult, poţi fi condamnat pentru ceea ce s-ar putea presupune că ai gândit.
De exemplu, vorbeşti sau scrii ceva public şi, dacă cineva, oricine, crede că ceea ce ai spus este motivat de ură, te denunţă. Iar dacă poliţia constată că așa este ai șanse mari să fii judecat. Mai precis, pe respectiva pagină de Internet, în legătură cu delictul de ură (hate crime) se pot citi următoarele: „Un delict de ură este definit ca orice incident care constituie o infracţiune, perceput de către victimă sau de oricare altă persoană ca fiind motivat de prejudecată sau de ură. Un incident de ură este orice incident care, în sine, poate să nu constituie o infracţiune, dar care este perceput de către victimă sau de oricare altă persoană ca fiind motivat de prejudecată sau de ură. Un delict poate fi clasificat ca delict de ură dacă victima sau un martor îl consideră astfel.“ Nici măcar Stalin (care are pe conștiință peste 10 milioane de victime) nu a avut imaginația necesară pentru a da o asemenea lege. Ce nu prea înțeleg occidentalii (dar înțeleg cei din fostele țări comuniste) este că acesta e doar un prim pas spre o concepție nu atât totalitară, cât profund malignă care ne aproprie și mai mult de finalul iminent. Pentru că, după „delictul de ură“, sunt toate șansele să urmeze concepte precum „crimă justificată“. Adică, dacă cineva manifestă, de exemplu, un „delict de ură“ exagerat fapta victimei delictului de-a se răzbuna cum consideră are toate șansele să fie aplaudată de societate…
Sunt oameni care au spus și au scris în mod profetic despre toate acestea. Ne lămurește cel mai bine un citat din romanul de ficțiune „1984“, scris de George Orwell în 1949. „Fie că scrie JOS FRATELE CEL MARE, fie că nu scrie, e totuna. Fie că a ţinut un jurnal sau nu a ţinut nu e nicio diferenţă. Poliţia Gândirii îl va considera și îl va lua la fel. El a comis – ar fi comis, chiar dacă nu a pus niciodată creionul pe hârtie – delictul esenţial, cel care le conţine în sine pe toate celelalte. Ei îi spun delictul de gândire. Delictul de gândire nu este ceva ce poţi ascunde la nesfârşit. Te poţi furişa o vreme, poate chiar câţiva ani, dar până la urmă tot pun ei laba pe tine.“ Genial, nu? Cu alte cuvinte, citirea gândurilor capătă conotații concrete şi iese din sfera paranormală pentru a deveni element al realităţii palpabile. Pentru că Fratele cel Mare ţi-a citit intenţiile. Cuiva „i se pare“ că ai manifestat ură.
Şi chiar dacă ceea ce ai spus sau ai scris nu constituie în sine o infracţiune, gândirea din spatele acelei declaraţii a conţinut ură. Drept urmare ai instigat la ură… Unde sunt subiectul și predicatul din această logică? Nu există… Dar ce mai contează când vine vorba de ridicarea societății pe noi trepte de progres și civilizație, pentru clădirea și înfăptuirea Epocii de Aur? Nu mai contează, tovarăși…
Bogdan PANȚURU
