Recunoașterea meritelor fermierilor – act de conștiință!
Dincolo de problemele economice, lumea producătorilor agricoli suferă de o mare lipsă de recunoaștere venită din partea societății. Am abandonat treptat peisajul rural și împreună cu el și considerația noastră pentru fermier, deși acesta are totuși un rol fundamental.
Dar societatea noastră preferă să acorde mai multă importanță considerațiilor inutile, mâncarea noastră nemaiavând nicio însemnătate: o nevoie primară prin excelență!
Să nu uităm că, până la cel de-al Doilea Război Mondial, România se afla într-o penurie de hrană în majoritatea teritoriului ei. Mulți români nu aveau ce să mănânce. Astăzi situația este invers.
Mâncăm excesiv, în timp ce nu ne interesează de unde provine mâncarea și ce necesită producția ei: muncă fizică pe timp de căldură sau îngheț, investiții în sector, grija împrumuturilor, stresul de a nu putea recolta o cantitate suficientă și de a nu recupera cheltuielile…
Întrucât nu mai recunoaștem valoarea morală și materială a muncii fermierilor, aceștia sunt neajutorați și pierduți, mai ales că peisajul rural nu mai dă sensul pe care l-a dat odată vieții lor. Întâlnești din ce în ce mai puțini fermieri în mediul rural, iar aceștia socializează din ce în ce mai puțin.
Nefericirea fermierilor se datorează și singurătății. La fel ca animalele lor, fermierii „mor“ în tăcere!
Una dintre principalele cauze ale disperării fermierilor este și supraîndatorarea la care sunt supuși mulți dintre ei. Acești oameni au un profund sentiment de onoare, dar și de vinovăție față de ferma lor, moștenită de la tată. Este insuportabil pentru ei să eșueze acolo unde strămoșii lor au reușit și asta pentru că nu își dau seama că nu sunt responsabili pentru situația în care se găsesc, că motivele eșecului lor le sunt străine.
Luând în considerare producția „de la fermă la furculiță“, cine suportă cel mai important efort economic și fizic dacă nu fermierul? Îi cumpărăm laptele cu 25-35 eurocenți pe litru pentru a-l revinde cu aproximativ 65 de eurocenți, iar la consumator ajunge la 1 euro, însa cel cu 1,5% grăsime! Cred că nu este normal ca producătorul agricol să lucreze în pierdere.
De asemenea, nu este normal să accepți să ai incertitudini în legătură cu venitul. Astăzi un producător de lapte poate plăti echivalentul unui salariu minim pe economie doar la un preț plătit pe litru de 44 de eurocenți. Mare parte din lanțurile de magazine împing fermierii să vândă în pierdere, unele nu acceptă nici măcar ca produsele lor să fie listate!
Doar cu achiziții la prețuri decente producătorii vor putea să trăiască decent din profesia lor. Miza generală în cazul alimentelor este să se inverseze formarea prețului, astfel încât să nu mai fie marile lanțuri de magazine cele care dictează, ci să se plece de la prețul de cost al fermierului. În prezent, suntem foarte departe de acest lucru!
Lumea agricolă pare deosebit de sensibilă la capriciile economiei mondiale și la contextul global de dereglementare și globalizare.
Pe măsură ce piața a început să reglementeze producția conform legii cererii și ofertei, producția a fost cu siguranță mai mare, dar prețurile au scăzut, iar fermierii au devenit mai săraci. Supermarketurile au profitat de această situație. Legea pieței a fost aplicată, dar în detrimentul fermierilor: ultimul instrument care a încadrat protecția prețurilor a fost cel al cotelor, acum acesta a dispărut.
Criza din lumea agricolă europeană provine din faptul că ceea ce producem este în mod sistematic variabil de ajustare prin acordurile globale de liber schimb. Sectoarele de producție sofisticate vor beneficia de comerțul liber, în timp ce producția agricolă europeană trebuie să facă față produselor venite, spre exemplu, din Brazilia sau Canada: carnea produsă cu „specificații“ în mare măsură diferite de carnea produsă de noi. În aceste condiții, de ce să luptăm împotriva glifosatului și a puiului cu hormoni dacă o mare parte din importurile noastre vor fi produse cu această tehnologie?
În România producem mărfuri cu o calitate excepțională: trebuie să ni le asumăm, să fim mândri de acestea și să asigurăm modernizarea procesului de producție. Acest lucru ar implica în primul rând introducerea unor clauze în tratatele de liber schimb care, pe modelul excepției culturale, ar institui o excepție agricolă: nu se poate importa niciun produs care are alte caracteristici decât cele ale producătorilor europeni. Agricultura europeană nu trebuie vândută și nici dată gratis pentru câțiva „firfirei“!
Politica Agricolă Comună nu este ancorată în lumea reală, este disociată de realitate. Ea a „construit“ toate instrumentele de reglementare care au făcut posibilă o viziune pe termen mediu și lung pentru protejarea naturii, uitând însă să protejeze și fermierul. Profesia de fermier este una dintre rarele meserii care sunt sensibile la condițiile meteorologice: fermierul trebuie să aibă predictibilitate pe termen lung, să investească și să fie sănătos psihic și fizic.
Politica Agricolă Comună aplică scheme rigide în diferite situații, în special plătind o sumă pe hectar sau pe capul de animal mai degrabă decât să plătească producția. Acest lucru creează absurdități și efecte excepționale pentru anumiți fermieri deja privilegiați și care primesc ajutor disproporționat în comparație cu veniturile din ferma lor. Deoarece o politică publică trebuie să fie capabilă să amortizeze inegalitățile de resurse din cadrul aceleiași profesii trebuie să revenim la o politică agricolă apropiată de realitate.
Fermierul a conștientizat primul valoarea pământului și a familiei. Subminând agricultura, am slăbit aceste valori.
Criza din lumea agricolă are, de asemenea, un caracter cultural, moral și spiritual. Valorile din mediul rural și relația omului cu pământul nu au fost și ele subminate în timp?
Cu siguranță, dar efectul va fi simțit în curând. Departe de o lume desenată și de grămada de gunoi de grajd din mijlocul fermei pe care ne-o imaginăm adesea, țăranii sunt oameni care evoluează având repere solide.
Am uitat toate aceste valori în detrimentul valorilor imediate, a celor care ne aduc „bucurie“ pe termen scurt și efemer. Agricultorului i s-a cerut să se adapteze și să fie versatil în timpul diferitelor reforme (revoluția verde, tratamente fitosanitare etc.). S-a conformat, dar nu a primit nimic în schimb.
În plus, în fața lui se află societatea de consum și un uragan de virtualitate dat de Internet.
Cu toate acestea, românii își iubesc fermierii, lucru pe care îl poți vedea pe parcursul unui „spectacol agricol“ cu public (de exemplu, IndAgra). Toate păturile sociale și toate generațiile se găsesc acolo. Din fericire, această mare masă există încă, dar ar fi nevoie de mult mai mult pentru a rezolva problemele ruralului.
Comunicarea frecventă dintre producător și consumator ar fi extrem de bine-venită. Fermierii sunt cei care asigură satisfacerea nevoilor primare ale societății românești.
Lipsa alimentelor ar face ca societatea noastră să-și amintească imediat de importanța fermierilor români.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU