2020-2021, nu doar Covid!
A trecut un an și jumătate de la debutul epidemiei de COVID-19… Peste 18 luni în care umanitatea a luptat cum a considerat mai bine cu noul virus: măsuri restrictive, carantinare, purtarea măștii și a mănușilor, testări și, în fine dezvoltarea și utilizarea pe scară largă, în timp record, a vaccinurilor anti-COVID.
În tot acest timp, principala preocupare, de multe ori singura, la nivel global a fost pandemia COVID și efectele ei, alimentată fiind de discursul instituțiilor internaționale, a guvernelor fiecărei țări și mai departe de formatorii de opinie din mass-media generalistă. Concomitent, societatea a dezvoltat o melancolie, cu tente mitice, pentru „normalitatea“ de dinainte de existența virusului.
Adevărul este că, încă de la debutul civilizației umane, cei care ne-au însoțit mereu în tot parcursul nostru existențial au fost agenții patogeni. De-a lungul miilor de ani și, în special, după apariția agriculturii dar și a vieții sedentare, umanitatea s-a confruntat cu zeci și sute de epidemii. Un război pe care oamenii l-au câștigat în totalitate o singură dată, în fața variolei; în toate celelalte cazuri am reușit doar să limităm răspândirea bolilor. De la ciumă la rujeolă, tifos și până la gripa spaniolă, toate au la bază microorganisme extrem de adaptabile, care au existat și vor continua să existe. Iar cele mai multe dintre ele mai au o caracteristică comună: sunt zoonotice, se transmit de la animale la om și invers. Or, relația noastră cu animalele, fie ele domestice sau sălbatice, este cel mai bun indicator cu privire la agenții patogeni care riscă să se transforme în următoarele pandemii.
Există din latura ecologistă a societății noastre voci care susțin că intervenția noastră în natură, prin defrișare, încălzire globală, consumul unor animale sălbatice în anumite culturi (precum liliecii sau pangolinii), stă la baza actualei pandemii și a potențialelor maladii infecțioase din viitor. Persoane care militează foarte activ pentru o politică ecologică globală, cu o intervenție minimă a oamenilor în natură. De asemenea, sunt mulți oameni de știință și medici (umani și veterinari) care atrag atenția că folosirea în exces a tratamentelor (antibiotice, antivirale, antimicrobiene) atât în cazul oamenilor, cât și în zootehnie au permis apariția unor agenți patogeni super-rezistenți.
De partea cealaltă, sunt specialiști care acuză tocmai relaxarea măsurilor de combatarea a bolilor (umane, animale, vegatale) și încetinerea progreselor făcute în cercetarea și controlul micro-organismelor cu potențial epidemiologic. Mai mult, unele măsuri decise sub influența celor din prima categorie fac dificilă, dacă nu imposibilă, testarea și utilizarea unor agenți fitosanitari sau a unor medicamente.
Cert este că, la nivel global, mediul este direct influențat de activitatea umană, iar politica noastră de ecologizare este, în definitiv, una antropică. Însă până unde ne permitem revenirea la legile naturii? Putem accepta acest lucru și în cazul agenților patogeni umani sau animali?
Poate că acum, când ne revenim după pandemia COVID19, ar fi cazul să înțelegem realitatea așa cum este ea, dură și departe de „normalitatea“ idealizată de noi. Altfel există riscul ca, ieșind dintr-o criză sanitară, să intrăm într-o criză alimentară cu consecințe multiple.
În 2020-2021, fermele avicole din Europa sunt decimate de epidemia de gripă aviară (recent ajunsă și în România); o altă parte a globului se luptă cu virusul pestei porcine (China a sacrificat aproximativ 10 milioane de suine); iar în țările vecine nouă (Republica Moldova, Ungaria și Ucraina) asistăm la reapariția cazurilor de rabie.
Pagubele sunt enorme, măsurile parțiale (deși avem planuri de vaccinare antirabie, vaccinurile animale împotriva gripei aviare nu au fost reautorizate în UE), iar perspectivele confuze. În timp ce noi suntem încă preocupați de cauzele COVID, tocmai ce avem primele cazuri de gripă aviară la om și parcă uităm complet că succesul aparține nu celor care au identificat cauze, ci celor care au găsit soluții!
Daniel PLĂIAȘU
