Comert

PwC CEO Survey: Executivii din România preferă piețele din apropierea „casei“

Share

Directorii generali din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv din România, încep să vadă mai multe oportunități de extindere și creștere ale afacerilor pe piețele din apropierea „casei“ în 2022, rezultă din raportul CEO Survey 2022 pentru ECE. În acest context, Germania nu doar că a rămas pe primul în topul piețelor cheie, dar a crescut în preferințe cu 10 puncte procentuale față de 2021, fiind indicată de 38% dintre liderii de afaceri din ECE.

Analiza la nivelul ECE arată că importanța pieței din SUA (locul 2) s-a redus la 19%, cu patru puncte procentuale sub nivelul din 2021, iar cea a Chinei (locul 3) a scăzut, de asemenea, la 12% în 2022, de la 18% anul trecut. În regiunea ECE, directorii executivi au indicat și Rusia pentru creșterea lor viitoare, la egalitate cu Regatul Unit (11%).

„Orientarea către piețe mai apropiate le poate oferi companiilor perspective mai sigure de dezvoltare, având în vedere că întreruperile în lanțurile de aprovizionare cauzate de restricțiile pandemiei au îngreunat operațiunile la nivel global în ultimii doi ani. Executivii din România văd însă oportunități de creștere atât pe piețele din apropiere, cât și pe cele îndepărtate. Astfel, comparativ cu anul trecut, importanța Statelor Unite și a Chinei a crescut pentru companiile din România, concomitent cu cea a unor piețe din Europa, nou intrate în top: Italia, Austria și Moldova“, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Cei mai mulți directori generali din România (39%) clasează Germania pe primul loc în topul piețelor cu oportunități de creștere. SUA își păstrează locul secund, fiind menționate de 19% dintre respondenții din România, cu trei puncte procentuale peste nivelul din 2021. China intră pe locul trei în top, fiind indicată de 14% dintre respondenți, la același nivel cu Franța. Acestea sunt urmate de Italia (12%), Austria și Moldova (fiecare cu 11%).

Neîncrederea în economie persistă

În condițiile în care pandemia persistă, directorii executivi din ECE manifestă un optimism mai prudent în ceea ce privește perspectivele economiei globale, 68% anticipând o îmbunătățire a creșterii PIB-ului global în următorul an, comparativ cu 77% dintre omologii globali.

Ei sunt însă mai optimiști față de evoluția veniturilor propriilor companii, 84% fiind încrezători în perspectivele de creștere pentru următoarele 12 luni (comparativ cu 85% la nivel global).

Pandemia și volatilitatea macroeconomică, în topul preocupărilor

Riscurile legate de sănătate reprezintă cea mai mare îngrijorare a directorilor executivi din ECE față de perspectivele de dezvoltare a afacerilor, fiind menționate de 53% dintre respondenți. Acestea sunt urmate de volatilitatea macroeconomică, inclusiv fluctuația creșterii PIB, inflație, șomaj (48%) și de securitatea cibernetică (40%).

Însă, la nivel global, amenințările cibernetice au urcat pe primul loc în topul preocupărilor, 49% dintre directorii executivi plasându-le în fruntea listei, urmate îndeaproape de situația sanitară globală (48%) și de volatilitatea macroeconomică (43%).

Ion Bogdan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *