fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Puțin infinit

Share Button

O seară tihnită la un pub din centrul vechi. Stau la masă cu amicul din Germania care tocmai s-a întors de pe litoralul bulgăresc și care a găsit de cuviință, înainte de a pleca în țara sa adoptivă, să mă invite la un suc. Vorbim fleacuri, numai că, la un moment dat, amicul începe un monolog fără nicio legătură cu ce discutasem anterior. „Mda… Ne merităm soarta… Să fi văzut românașii noștri cum se îmbulzeau la all-inclusive… Cum își puneau ei în farfurie câte 3-4 fripturi, cum își luau ei câte 10-20 de prăjituri de frică să nu crape de foame. Am văzut lăcomia în stare pură acolo, în stațiunea din Bulgaria. Ceea ce nu înțelege lumea e că lăcomia poate fi și spirituală și de aici o grămadă de nenorociri.“ „Dar ce-ți veni să-mi spui asta?“ întreb ușor nedumerit… „Păi totul se leagă, răspunde el. Când nu ai credință devii lacom… Uită-te la momentul ’89… Românii și-au dorit atât de mult libertatea și adoptarea cât mai rapidă a valorilor occidentale încât au uitat de ei. Și, fără să vrea, s-au predat cu totul Vestului. Mă rog, s-ar fi predat oricum. Drept urmare, România a devenit ceea ce este acum. O mumă pentru interesele străine și o ciumă pentru interesele autohtone. Iar băieții de afară v-au lucrat la greu, fără să vă dați seama. Iar lucrătura e profesionistă, nu așa…

„Par exemple“, nebunia din politica românească, unde nimeni nu mai înțelege nimic. Schema e simplă și veșnic dă același rezultat – divide et impera. În special în ultimii 15 ani, partidele aflate la putere sunt nemulțumite că, în ciuda unei așa-zise suveranități naționale, Occidentul susține opoziția. Opoziție care, la rândul ei, e nemulțumită că, orice ar face, tot un anume partid ajunge la putere. Cu alte cuvinte, putere sau opoziție, toți sunt nemulțumiți. Ceea ce nu se vede este că așa-zișii parteneri occidentali fac un joc dublu… Adică se aliază și cu puterea și cu opoziția și… câștigă dublu. Pare un joc pervers și ipocrit și așa și este, unii băieți din politica românească s-au prins numai că lăcomia de putere e prea mare.“ „Și ce e de făcut?“, întreb și eu ușor naiv. „Păi, cam nimic. Se pare că ăsta ne e destinul. Ba au fost turcii, ba fanarioții și, începând cu secolul al XX-lea, fie puterile din Est, fie cele din Occident. O secundă nu am fost lăsați în pace. Probabil că ne-a și plăcut să jucăm rolul de slugă. Asta nu știu. Dar știu că au fost două excepții care s-au numit Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. În cazul lui Gheorghiu-Dej putem spune că era în vârf, dar de condus nu conducea el, ci cine trebuie din PCUS-ul rusesc. Şi nici în ceea

ce-l priveşte pe Ceauşescu, în ciuda faptului că a dat mai multe semne de independenţă, nu putem ignora un element esenţial: puterea sa se exercita în cadrul unui grup de lucru cenzurat de Moscova. Iar când Moscova a dat semne de slăbiciune, a intrat în acţiune Washington-ul și Londra.

Cu alte cuvinte, singurii conducători români au fost acceptaţi doar atunci când ţara a fost lipsită de suveranitate. Și ambii parteneri au știut să-l mângâie pe ceafă pe Nea Nicu care s-a lăsat fraierit și a împrumutat bani din Occident pentru construirea societății socialiste multilateral dezvoltate cu toată nenorocirea ce a venit de aici pentru poporul român. Pentru că Nea Nicu s-a prins că a fost fraierit de vestici și a vrut cu orice preț să plătească datoriile cât mai repede, bineînțeles pe cârca poporului. Și de aici frigul și foametea din anii ’80.“ „Uau!“ exclam eu ca prostu’… „Și acum vin în țară și văd știrea asta idioată cu nuș-cine din opoziție care vrea să introducă ziua de muncă de șase zile. Asta în condițiile în care în Occident multe țări trec la săptămâna de lucru de patru zile. Mă rog, în țara nimănui poate fi aplicată orice regulă, băștinașii nu contează, sunt doar consumatori, nimic altceva. Iar semne sunt demult, dar voi nu le-ați văzut. Ce a mai vuit presa prin anii ’90, când au fost descoperite prin magazinele românești importuri cu carne veche de 30-40 de ani provenind din «rezervele de stat în caz de calamitate» a unor state occidentale!

Din păcate, exemplele cu nenorociri importate din Vest continuă și acum. Ce puteți face? Nimic… Timpul e singurul vostru aliat… Și voi, dar trebuie să vreți…“ Numai că, între voință și putință, cel puțin în acest moment, spațiul pare puțin cam… infinit.

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.