Ego Sum Qui Sum
Poporul român a fost întotdeauna un popor cu „frică de Dumnezeu“. Când a fost cotropit, înjosit, ucis, s-a uitat undeva, înspre cer, și a știut că totul va fi bine. Problema s-a complicat însă după 1989, când sufletele oamenilor au fost „momite“ cu un fel de abundență materială. Mulți au picat în cursă și cumva „au uitat de Dumnezeu“ dar, cum au dat de boli sau necazuri, imediat s-au resetat… Oricum, în societatea de astăzi, așa cum e ea, materialistă și atee, e tot mai greu să găsești un punct de sprijin în Cer. Drept urmare, legăturile sufletești dintre români s-au cam rupt, de aici și ura, lipsa de compasiune și egoismul din societate. Iar totul pleacă de la valoarea occidentală supremă – materialismul. Și de aici ateismul. Cu toate că cel din urmă e cam lipsit de sens din moment ce se declară „contra“ a ceva ce nu cunoaște. Nemaivorbind de faptul că orice om, oricât de înrăit ar fi, în momente de grea cumpănă tot la Cer se uită și imploră ajutor. Iar acest materialism feroce e fundamentat, bineînțeles, științific nefiind cu nimic mai prejos de „materialismul-științific“ de pe vremea comuniștilor. Numai că, pe măsură ce avansează în cunoaștere, știința a început să-și dea seama că lucrurile nu sunt pe atât de roz pe cât credea. Câteva exemple…
Știința recunoaște că oamenii nu percep decât 4 procente din realitatea înconjurătoare, restul de 96% fiind ascunse simțurilor, dar și majorității aparatelor de control, măsurare, verificare. Tot știința recunoaște că din universal observabil putem vedea, cu cele mai modern telescoape, doar un procent infim de… unu la sută.
Citeam deunăzi pe un site de Internet specializat că astronomii au ajuns la concluzia că parametrii şi caracteristicile Universului şi sistemului nostru solar au fost atât de fin acordate încât doar un Creator inteligent le-ar fi putut organiza. Cu alte cuvinte, „întâmplarea“ e exclusă științific vorbind. De exemplu, masa solară, dacă ar fi fost mai mare de 1,4 procente, soarele ar fi dispărut aproape instantaneu.
În privința forţei electromagnetice, dacă ar fi fost puțin mai mică mai mare, nu ar mai fi fost posibile niciun fel de legături chimice.
În privința raportului între numărul de protoni şi numărul de electroni – cărămizile așa-zisei materii. Dacă acest raport ar fi fost mai mare sau mai mic, electromagnetismul ar fi dominat gravitaţia, împiedicând formarea galaxiilor, stelelor şi planetelor. Iar dacă raportul dintre masa electronului şi masa protonului ar fi fost mai mare sau mai mic nu ar mai fi existat legături chimice, adică nu ar mai fi existat nimic…
Despre rata expansiunii Universului, știința spune că, dacă ar fi fost mai mare, n-ar mai fi fost posibilă formarea galaxiilor, iar dacă ar fi fost mai mică, Universul ar fi colapsat înainte de formarea stelelor.
Apoi, în privința vârstei Universului. Dacă ar fi fost mai mare, nu ar mai fi existat stele asemenea Soarelui, într-o fază stabilă de ardere, în partea potrivită a galaxiei, iar dacă ar fi fost mai mică stelele asemenea Soarelui, într-o fază stabilă de ardere, încă nu s-ar fi format.
Dacă distanţa medie faţă de stele, ar fi fost mai mare atunci densitatea elementelor grele ar fi fost prea mică pentru crearea planetelor solide (cum este Pământul). În schimb, dacă ar fi fost mai mică, orbitele planetare ar fi fost destabilizate.
Iar exemplele pot continua pe multe, multe pagini. Tocmai din aceste motive mulți oameni de știință au ajuns natural la concluzia fermă că este nevoie de o Inteligență situată cum mult deasupra posibilităților noastre de înțelegere pentru a planifica o asemenea mecanică a Universului. De exemplu, astronomul Fred Hoyle a ajuns la concluzia că „un superintelect a făcut nebunii cu fizica, cu chimia şi cu biologia“. E doar un exemplu din multe altele… Cu alte cuvinte, totul este așa cum este pentru că așa a trebuit să fie… Nimic în plus, nimic în minus.
Bogdan PANȚURU
