Povestea Porcului

Zi de toamnă ca de vară… Un amic vechi, foarte vechi, m-a invitat pe la el. Intru în casa în stil Beaux-Arts situată undeva în centru și, după un salut cordial, mă așez pe fotoliu. Discuțiile au fost ca întotdeauna foarte interesante, amicul – mult mai în vârstă decât mine, fiind un apropiat al sistemului din ultimii 50 de ani. Dau să plec și nu știu ce-mi vine să-l întreb despre „Povestea Porcului“. Cumva ingenuu, îl întreb despre tot tam-tamul ăsta cu interdicția de a mai tăia porci în gospodărie… Și amicu’ începe: „De ce nu mai ai dreptul să tai porci în gospodărie?

Chiar dacă nu pare, ideea finală a întregii acțiuni este descurajarea și renunțarea totală în a mai crește orice fel de animal de sacrificiu în gospodărie. Este vorba de controlul total asupra populației. Sigur, într-o primă fază vor profita supermarketurile. Totul va fi cumpărat de acolo: carne, ouă, lapte. Apoi, când se va decide tranziția forțată spre gândaci comestibili sau carne artificială, robinetul cu hrană normală va fi închis… Brusc sau mai lent… Deja asta se întâmplă în tot Occidentul – practic, ideea de animal de gospodărie nu mai există aici…

Dar Europa Centrală și de Est încă rezistă“, îmi explică amicul cu un ton coborât. „Numai că un asemnea plan nu are cum să fie pus în aplicare până la final. Din simplul motiv că cei care l-au gândit privesc oamenii – calificați de ei drept o pleavă neimportantă – ca pe niște obiecte care ar trebui să se conformeze unor tipare comportamentale.

Tipare care le-au fost imprimate oamenilor în subconștient de zeci de ani. Poate și mai mult… Iar, dacă ne uităm în istorie, nicio societate totalitară nu a rezistat. Sigur, este posibil ca în Occident să se instituie o astfel de societate după modelul sovietic, dar în partea asta a Europei, în țările care au trăit teroarea roșie, e puțin probabil, spre imposibil, aș zice. Noi ne-am trăit lecțiile. Occidentul a cam huzurit-o… Sigur, nu e obligatoriu, dar până la urmă, orice este posibil…

În privința porcului… Crăciunul ăsta s-a dat liber. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece…“ Mă uit la amic fără să comentez. Cam greu de digerat ce zice. Cu jumătate de gură, îl întreb: „Dar de UE, ce părere ai?“ „Din păcate, Uniunea, în momentul în care a decis să se transforme dintr-o uniune economică într-una politică, și-a semnat demisia, dacă pot să zic așa. Sigur, privită de sus, Uniunea Europeană ar fi un bun exemplu de democrație dacă și-ar pune vreodată în cap să devină suverană. Și aici e clenciul.

Ce este până la urmă democrația? Toate dicționarele dau aceeași definiție, ca fiind forma de guvernare în care supremația aparține poporului. Unde și când vreodată a existat pe undeva în istorie o democrație adevărată? Cu foarte, foarte mici excepții, niciodată. Chiar dacă, teoretic, o țară era guvernată sub sceptrul unei așa-zise democrații, întotdeauna au existat indivizi care au tras sforile în interes personal și care, mai devreme sau mai târziu, au reușit, ei și cu grupul conspirativ de interese, să pună țara respectivă sau imperiul pe butuci.

Fix la acest fenomen asistăm și azi cu Occidentul. Totul s-a transformat într-o dictatură de pluș. Îi spun de „pluș“ pentru că nimeni, nici măcar păpușarii sistemului, nu mai are capacitatea intelectuală să ducă lucrurile până la capăt. Unii spun că prostia înseși a creat un imperiu. Personal nu cred asta. Ceea ce cred este că, pentru prima oară în mii de ani, Pâmântul va trece printr-o schimbare fără precedent. Va fi ceva asemănător cu dipariția dinozaurilor… Dar de data asta victimele vor fi doar cei care sunt în postura de dinozauri, incapabili să se alinieze la noile realități.

Ce fel de realități? Habar n-am. Dar e clar că o schimbare mare vine… Și toți o simt… Desigur, păpușarii încearcă să bage în mintea oamenilor că schimbarea sunt ei… Se amăgesc singuri… Trag și ei pe ultima sută de metri, refuzând să creadă că tot ce au visat ei pentru omenire se năruie. Numai că visul lor ar fi coșmarul nostru… Marea lor eroare e că, fundamental, cred numai în ce văd. Trăiesc într-un imperiu al obiectelor și al propriilor interese de putere, ignorând realitatea care dictează, de fapt, realitatea noastră. Chiar și știința a demonstrat în ultimii ani că realitatea materială, obiectivă, e dictată de o realitate subtilă, energetico-informațională.

Cu alte cuvinte, realitatea obiectivă nu există fără cea subiectivă“, își încheie amicul meu pledoaria… Plec capul, mă întorc și plec… Ca de obicei, va dura ceva timp până să înțeleg ce a vrut cu adevărat să spună amicul…

Bogdan PANȚURU