EDITORIAL

Orice ar fi…

Share

A mai trecut un an… Și cred că, tocmai în acest moment, fiecare dintre noi face un scurt bilanț al anului care a trecut. Unii își pun la socoteală împlinirile personale și profesionale. Alții fac un fel de bilanț cu împlinirile familiare – căsătorii, divorțuri, apariția pe lume a copiilor ș.a.m.d. Alții nu fac niciun fel de bilanț – fie au fost sau sunt bolnavi, fie suferă din diferite motive și numai să tragă linie nu au chef. Mai e un segment mic, chiar foarte mic, care-și pun întrebări și fac bilanțuri de altă natură. La modul „cu cât am fost mai bun anul acesta ca anul trecut? Ce am învățat din încercările anului care tocmai se încheie?“ Și alte întrebări de genul acesta. Partea interesantă a problemei este că în societatea occidentală de azi (și în România) singurele întrebări care contează sunt legate de bani și sănătate. În rest, când vine vorba de o chestiune sufletească, ne facem că plouă. Uitând că tocmai acele chestiuni sunt cele mai importante și cele care ne ghidează destinul în această viață.

De fapt, refuzând să ne punem și eventual să găsim răspunsurile la întrebările „de esență“ ale vieții noastre, devenim parte din turma care merge spre prăpastie printr-un defileu și nu se poate sustrage finalului inevitabil. Sună dur? Se poate… Dar oare un diagnostic medical crunt și alte probleme de sănătate care „nu ne lasă“ să trăim sunt mai puțin „crunte“? Dar problemele sufletești despre care avem senzația că ne trimit direct într-un fel de iad nu sunt cel puțin la fel de „crunte“? Și toate din cauza simplului fapt de a nu avea grijă de… sufletul nostru. Adevărul este că, într-o lume dominată de obiecte și atent observată științific, e cam greu să te gândești la lucrurile care nu se văd. Cu toate că, în ultimul timp, chiar știința recunoaște relativitatea absolută a lucrurilor, că lumea din jurul nostru nu o „vedem“ cu ochii, ci o percepem cu ajutorul creierului pentru că acolo se formează imaginile. Cu alte cuvinte, e doar o chestiune de percepție. Cum am ajuns să fim așa ignoranți și de ce? De ce? E simplu de răspuns: nu poți fi înțelept dacă într-o primă fază nu ești ignorant. Cum? E mai complicat…

Citeam deunăzi o carte a unui înțelept oriental care a avut un mare impact în Occident în anii ’70-’80. În contextul ideilor de mai sus, câteva citate le consider importante. „Nicio societate nu dorește ca tu să devii înțelept! Este împotriva «investiției» oricărei societăți. Dacă oamenii ar fi înțelepți, nu ar mai putea fi exploatați. Dacă sunt inteligenți, nu mai pot fi subjugați. Nu mai pot fi forțați să participe într-o viață «mecanică», ca să trăiască ca niște roboți. Se vor manifesta. Își vor manifesta individualitatea. Vor fi permanent înconjurați de un spectru al rebeliunii. Vor dori să trăiască în libertate. Libertatea vine odată cu înțelepciunea, sunt inseparabile, și nicio societate nu dorește ca oamenii să fie liberi. (…) Pentru că, în momentul în care încep să-și folosească inteligența, vor deveni periculoși. Periculoși pentru sistem, periculoşi pentru cei aflați la putere, periculoși pentru cei care au, periculoși pentru toate tipurile de oprimări, exploatări sau suprimări, periculoși pentru biserică, periculoși pentru stat, periculoși pentru națiuni. De fapt, un om înțelept este precum un foc, precum un leu, o flacără. Nu își va putea vinde viața. Va prefera mai degrabă să moară decât să fie un sclav. Moartea nu va conta prea mult pentru el, dar nu își va putea vinde viața pentru tot felul de stupidități, tot felul de oameni proști. Nu îi va putea servi. De-a lungul secolelor, conducătorii societăților v-au furnizat idei false. Acestea sunt principiile de funcționare ale școlilor voastre. Aceste idei nu vă servesc vouă! Luați aminte! Ele servesc trecutului, ele servesc diferitelor interese. Bineînțeles, ele îți vor umfla ego-ul, tot mai mult și mai mult, îți vor da tot mai multe și mai multe diplome. Numele tău va deveni mare și încă și mai mare – tu vei deveni mai mic și tot mai mic.

Apoi vine un moment în care vor rămâne numai certificatele acestea, iar omul a dispărut. La început omul poartă certificatele, apoi certificatele îl vor purta pe om. Omul este de mult mort. Nu este posibil să devii inteligent cu ajutorul universităţilor. Înțelepciunea are nevoie de o cu totul altă abordare, de o abordare diametral opusă. Cunoașterea este a minții, înțelepciunea nu este o stare a minții.“ Câtă dreptate are înțeleptul, nu pot ști… Noi ne putem pune, totuși, întrebarea: cât de înțelepți am fost până acum? Dacă nu, mai sunt șanse? Da! Orice ar fi…

Bogdan PANȚURU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *