Mecanica banilor
Revelion 2020… Oamenii se distrează și încercă să-și imagineze cum anul ce tocmai a sosit va fi mai bun ca cel care a plecat… La un moment dat din grupul de prieteni vine la mine un amic din copilărie. A terminat ASE-ul pe vremea comunismului și apoi a plecat în Marea Britanie. Nu am ținut legătura cu el și soarta a făcut să ne vedem după 25 de ani, de Revelion… Având în vedere că a lucrat ani buni în City-ul londonez (cunoscătorii știu că acesta este „buricul“ financiar al lumii), l-am întrebat cum se vede România de acolo. „Păi, nu prea se mai vede nimic“, îmi răspunde sec amicul. Care continuă… „Nu se prea mai vede nicio țară după vechiul model economic, social și politic cu care eram noi obișnuiți. Partea proastă e că lumea nu prea înțelege că nu mai avem țări, avem doar economii. De aici și iluzia globalizării… Nu mai avem politicieni ca pe vremuri, ci doar clase politice aservite anumitor interese economice. Mai mult ca niciodată, banii și numai banii contează“, încearcă să-mi explice amicul. „Bine, bine asta se vede de ani buni, dă-mi câteva exemple“, îl provoc eu. „Nu mai departe de luna trecută o mare companie suedeză din domeniul telecomunicațiilor a recunoscut că a conspirat cu mai multe persoane din diferite medii pentru a încălca legea privind practicile de corupție din Statele Unite. Ce au făcut oficialii companiei?
Începând cu anul 2000 sau chiar mai devreme și până în 2016, practic au conceput o schemă de dare de mită și falsificare de date contabile și registre. Și au dat mită la greu în țări precum China, Vietnam, Djibouti, Egipt și altele. Mergând pe linia asta, compania a încercat să-și acopere urmele măsluind contabilitatea… Mai mult decât atât, compania a folosit terți pentru a mitui oficiali guvernamentali în așa fel încât să-și asigure și menține afacerile. Compania a angajat consultanți pentru a pune la punct fonduri din care erau plătite sumele de bani și pentru a transfera sumele respective unor terțe părți. Iar Departamentului de Justiției din America, cum-necum s-a prins de întreaga poveste. Drept urmare, compania suedeză a convenit să plătească peste un miliard de dolari pentru închiderea unor investigații de corupție, inclusiv una legată de mituirea unor oficiali guvernamentali… Totalul plăților includ o amendă penală de peste 520 milioane dolari, plus 540 milioane de dolari care vor trebui plătiți în contul Comisiei pentru valori mobiliare americane (SEC) într-o speță conexă“, îmi explică amicul la foc automat. „Păi, stai un pic“, îl întrerup eu… „Vrei să spui că au dat miliardul de dolari și au scăpat?“ „Absolut… Și nu e singurul caz. În ultimii 20-30 de ani sunt zeci și zeci de cazuri de felul ăsta. Dai bai și scapi. Și toată lumea e mulțumită – statul ia bani și reprezentanții companiei scapă basma curată.“ „Păi și la noi? Cu toată nebunia asta, cu acuzațiile de corupție pentru 2 lei?“, îmi arăt nedumerirea… „România face parte dintr-o altă categorie de țară, mai africană… Reține, pe cei mari îi interesează doar banii. Politică nu mai există. Iar ideea de democrație e o vorbă în vânt și aici și în orice țară. Primează doar interesele marilor companii. Politicile economice și chiar sociale se fac doar în funcție de acestea…
Vrei mai mult? Uită-te la foștii oficiali de la Bruxelles. Fostul președinte Barroso a fost angajat de banca Goldman Sachs. Fostul comisar pentru Justiție Viviane Reding a fost angajată de una dintre cele mai mari companii germane, fostul comisar pentru Comerț Karel de Gucht a devenit șeful celei mai mari companii telecom din Belgia, fostul comisar pentru Agenda Digitală a fost angajat de Merril Lynch. Și exemplele pot continua la nesfârșit“, își încheie amicul pledoaria… În fața acestor argumente rămân mut… Ce aș putea să mai zic? Că e un model care se multiplică peste tot? Dar, poate e numai o părere, o iluzie și lucrurile nu stau chiar așa. Și poate că în cele din urmă, totul va fi bine…
Bogdan PANȚURU