Nicio Românie?
„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, / Țara mea de glorii, țara mea de dor…“ Își cânta cândva poetul scumpa lui Țară. Chiar așa, ce mai dorim noi acum României? Cea mai mare realizare din ultimii ani a fost integrarea în Uniunea Europeană. Cum a ajutat această integrare România, în general, și satul românesc, în special? Mai ales dacă ne gândim că (încă) majoritatea populației este rurală. Păi nu prea a ajutat… Chiar și mai-marii de la București au recunoscut că existența satului românesc este pusă în pericol. Cum așa, ne-am putea întreba? Păi, hai să mergem pe firul logicii… Vrem să fim o țară care să adopte stilul de viață european, occidental? Cel puțin după actele semnate de mahării din Guvern vrem? Cu alte cuvinte, vrem noi să fim precum vesticii? Păi, vrem… Acum, reversul medaliei… Mai au țările din vestul Europei sate? Nu prea mai au… La ei, în așa-zisele sate, casele au gazon în față și în bătătură, nicio orătanie.
Sigur, mai au și sate tradiționale dar, în comparație cu acum 60 de ani, acestea sunt ca și inexistente. Și asta pentru că țările occidentale au zis că satele trebuie civilizate. Și au ajuns chiar civilizate… Iar tradițiile le păstrează prin muzee… Și atunci ce ne facem? Ori vrem Occident, ori vrem să ne păstrăm tradițiile? Dar procesul a început deja… De atâtea defrișări ilegale, multe dintre ele făcute chiar de străinii în brațele cărora ne-am aruncat, românul nu mai are codru unde să se ascundă de poteră. Și mai grav – aproape jumătate din terenul agricol al României nu mai este al românilor. Când, în ultimii 2000 de ani, s-a mai întâmplat așa ceva? Niciodată până acum! Să adăugăm la numărătoare și băncile care niciuna nu mai este românească… Au fost cândva câteva bănci românești, dar au fost repede „sinucise“…
Despre industria românească cred că nici nu mai are rost să vorbim. Pentru că – nu-i așa, Nene Iancule – „e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire“. Se poate mai trist de atât? Păi, se cam poate… Crește și omul orătănii în curte cu gândul că le-o vinde la un preț bun când le-o veni sorocul. Muncește omul zi-lumină la coada vacii cu gândul la bănuții ce i-o lua din laptele vândut… Mai poate să le vândă, că nu mai poate. Că au venit magazinele alea mari care vând brânză și lapte de prin străinătățuri… Iar el săracul, țăranul român, ia între 40 și 90 de bănuți pe un litru de lapte… Dar stați așa că ăsta-i doar începutul!
De ani de zile se tot vorbește de o nouă împărțire administrativ-teritorială a României. Ei o numesc elegant Regionalizare… Ce e, de fapt, această Regionalizare? E că țara asta va fi împărțită în „sectoare“ care vor face parte din Europa, nu-i așa? Iar peste câțiva zeci de ani, de România își vor aduce aminte doar bătrânii, pentru că nu va mai fi nicio Românie… Bun, și ce e de făcut? Păi, nu prea mai e nimic de făcut, pentru că din UE nu se poate ieși… Cel puțin așa zic învățații din Europa. Cu toate că Anglia, uite, a ieșit. Oare? Există posibilitatea ca băieții deștepți din UE să găsească o modalitate să amâne la infinit exit-ul Londrei… Sau poate că nu… Există totuși speranță? Pentru că – nu-i așa – ea, biata speranță moare ultima… Dacă în privința speranței doar Cerul are un răspuns, în schimb știm că există două alternative.
Prima – lucrurile rămân pe făgașul actual. Asta înseamnă că ne vedem mai departe de drum la braț cu Marea Familie a UE. Iar tendințele din prezent vor continua serene – pământ românesc din ce în ce mai puțin, produse românești (de orice fel) ca și inexistente, iar fantomele celor câtorva sate autentice care vor mai rămâne vor fi declarate bunuri de patrimoniu… A doua variantă ar fi dizolvarea UE. Ceea ce părea imposibil acum câțiva ani acum pare oarecum plauzibil. Lumea nu prea știe, dar Italia este în pragul unui colaps bancar, cu datorii de sute de miliarde de euro, la care se adaugă și euroscepticismul tot mai crescut în rândul populației. Nici Ungaria nu se simte prea bine în UE, lucru bine știut deja de toată lumea. Alte state precum Grecia, Spania și mai nou Austria stau și ele pe „tușa“ ieșirii din Familia Comună. Dezavantajul major al structurii UE este că a fost construită ca un mare joc de domino. D-aia Brexitul dă fiori birocraților de la Bruxelles… Când cade o piesă, pică toate…
Bogdan PANȚURU
Revista Agrobusiness nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 3
