cemrom doloflor

Măria schimbă pălăria?

Share Button

Trăim vremuri nebune… Frământări politice, sociale, economice, negare, acceptare, referendumuri, marxism cultural, liberalism… Și toate acestea amestecate dau un melanj greu de digerat. De fapt, toată lumea fierbe… România e doar un fel de rezultantă a „fierberii“ celor „mari“. E clar că ceva se întâmplă, iar modul în care se va sfârși această perioadă va marca cursul istoriei mult timp de acum încolo. Omenirea a mai trecut prin asemenea crize numai că, spre deosebire de cele trecute, actuala criză – ca urmare a Internetului – este afișată în toată splendoarea în fața tuturor. Până la urmă putem spune că totul se rezumă la o criză de încredere. Tocmai așa, „Criza de încredere“, se numește și discursul ținut de președintele american Jimmy Carter în fața națiunii în anul 1979. Mai jos publicăm doar câteva fraze din respectivul discurs. Veți rămâne surprinși…

„În urmă cu zece zile îmi propusesem să vă vorbesc din nou despre un subiect foarte important –  energia. (…) Însă, pe măsură ce mă pregăteam să vă vorbesc, am început să îmi pun aceeaşi întrebare care ştiu că vă macină şi pe dumneavoastră: De ce nu am fost în stare să ne adunăm ca naţiune şi să rezolvăm această problemă serioasă a energiei? Atunci mi-a fost clar că adevăratele probleme ale naţiunii noastre sunt mult mai profunde decât considerasem eu – aceste probleme trec dincolo de magistralele de gaze sau de scurgerile de energie, chiar dincolo de inflaţie sau chiar recesiune. (…)

Aşadar, vreau să vă vorbesc în această seară despre un subiect mult mai important decât resursele de energie sau inflaţia. Vreau să vă vorbesc chiar acum despre o ameninţare fundamentală asupra democraţiei americane. (…) Această ameninţare este nesemnificativă în mod normal. Mă refer acum la o criză a încrederii. Această criză atacă sufletul şi spiritul voinţei noastre naţionale. Putem observa această criză atât  în neîncrederea tot mai mare în raţiunea noastră de a fi, cât şi în pierderea scopului comun al naţiunii noastre. (…) Poporul nostru îşi pierde încrederea nu numai în guvern, ci şi în propria capacitate de a forma şi construi democraţia după propria voinţă. Ca popor, ne cunoaştem trecutul şi suntem mândri de el. Progresul nostru a fost şi este parte integrantă a istoriei Americii şi chiar a lumii. Întotdeauna am crezut că facem parte dintr-o mişcare mare a umanităţii însăşi, numită democraţie, că suntem angrenaţi în căutarea libertăţii şi tocmai această credinţă ne-a servit în scopul nostru. Însă, pe măsură ce ne pierdem încrederea în viitor, întoarcem spatele trecutului.

Pentru o naţiune care înainte punea preţ pe munca asiduă, pe ideea de familie închegată, pe legăturile strânse în comunitate şi mai ales pe credinţa în Bunul Dumnezeu, acum prea mulţi dintre noi au tendinţa de a îmbrăţişa autoindulgenţa şi consumul excesiv. Identitatea umană nu se mai defineşte acum prin ce face individul, ci prin ce posedă. Însă am descoperit acum că a poseda lucruri și a le consuma nu satisface nevoia noastră de a avea un scop. Am învăţat că a aduna laolaltă lucruri materiale nu poate umple golul care îl lasă o viaţă fără încredere sau ţeluri. (…) Simptomele acestei crize de credinţă a Americii sunt peste tot în jurul nostru. (…) După cum ştiţi, respectul pentru Guvern, Biserică, Şcoală, media sau alte instituţii este într-o continuă scădere. Acesta nu este un indicator al fericirii sau al reasigurării. Însă acesta este adevărul şi trebuie luat drept un avertisment. Aceste schimbări nu s-au produs peste noapte. S-au instalat gradual în sufletele noastre, de pe vremea generaţiei din urmă, în anii care au fost îngreunaţi de şocuri şi tragedii. (…) Ceea ce vedeţi prea des în Washington sau oriunde altundeva în ţară este un sistem de guvernare care dă impresia că este incapabil să acţioneze. Vedeţi un Congres care este tras din toate direcţiile de sute de interese speciale şi mai ales bine finanţate. Vedeţi fiecare poziţie extremă apărată de către un grup de interese neînduplecat până la ultimul vot, ai zice că până la ultima suflare. (…) Mult prea des sunteţi martori la paralizie, stagnare şi derivă. Nu vă place, la fel de mult cum nu îmi place nici mie. Ce putem să facem în această privinţă?

În primul rând, trebuie să înfruntăm adevărul, abia după aceea putem să ne schimbăm cursul vieţii. Pur şi simplu trebuie să avem încredere unii în ceilalţi, încredere în capacitatea noastră de a ne autoguverna, şi, mai ales, încredere în viitorul acestei Naţiuni. Cea mai importantă sarcină ce ni se dă acum este să restaurăm încrederea şi credinţa în sufletele americanilor. Aceasta este adevărata provocare a acestei generaţii de americani“. Aceeași Mărie, cu altă pălărie…

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.