Ars amatoria
Așadar, după cum am mai scris, în România ultimilor ani cea mai grea bătălie se dă pe teritoriul corupției. Au fost eliminați din viața publică oameni de afaceri, politicieni, alte persoane publice sau mai puțin publice, toate acuzate de infracțiunea de corupție și altele asociate… Toate cazurile au fost prezentate la Hollywood pe stâlpurile infamiei, fiind ridicate, de-a lungul anilor, zeci și zeci de „victime“ ale „viciului“ corupției.
De fapt, mai bine de zece ani, „stârpirea“ corupției a devenit o adevărată politică de stat… Problema e că subiectul principal al acestei politici au fost numai și numai cetățeni români. Și tot cetățeni români sunt și cei care-și pun poalele în cap pe la Bruxelles, jurând că vor face totul pentru eradicarea corupției din frumoasa noastră țară – România. Pentru că, nu-i așa, o problemă ca asta trebuie tratată cât mai serios de la cel mai înalt nivel în jos. Cum au rezolvat alte state problema corupției? Puține au rezolvat-o simplu: au convertit corupția în instituția lobby-ului. Cum au rezolvat problema celelalte state care nu au apelat la lobby? Păi nu prea au rezolvat-o… Ce au reușit să facă? Au reușit doar fie să n-o facă publică, fie să ascundă mizeria sub preș în schimbul unor sume de bani menite să oprească anchetele și care, oficial, acoperă eventualul prejudiciu sau despăgubirile…
Sigur, toate acestea par doar vorbe fără nicio acoperire… Adică, ne-am putea întreba: „Cum, statele care sunt un adevărat far călăuzitor pentru România, în care corupția e doar o amintire urâtă, au de fapt și ele corupții lor?“ Da, cu siguranță… Și poate cel mai elocvent exemplu vine din țara care era mereu considerată etalonul perfect… (ne referim aici la povestea cu trucarea emisiilor la motoarele diesel.) Și asta nu e nimic…
Recent, 19 publicaţii au organizat o anchetă comună în urma căreia au descoperit două manipulări financiare cu dividende, care au generat, pentru autorităţile fiscale din mai multe state europene, pierderi de taxe în valoare de 55,2 miliarde de euro, informează Agenția France Press. „Aceasta este cea mai mare fraudă fiscală din istoria Europei“, a declarat profesorul Christoph Spengel, citat de săptămânalul german Die Zeit, unul dintre iniţiatorii consorţiului Correctiv, care include şi alte publicaţii precum Le Monde din Franţa sau El Confidencial din Spania, scrie agerpres.ro, Și cum asta nu ar fi de ajuns, pe lângă Germania, de departe cea mai afectată ţară, afacerea vizează şi Franţa, Spania, Italia, Olanda, Danemarca, Belgia, Austria, Finlanda, Norvegia şi Elveţia.
Astfel, potrivit presei internaționale, cea mai mare parte a notei de plată, adică aproximativ 46 miliarde de euro, este legată de o practică de optimizare fiscală botezată „cum cum“, care se bazează pe fiscalitatea diferită care se aplică investitorilor naţionali şi celor străini. Taxaţi mai mult pentru dividendele pe care le primesc, investitorii străini îşi vând pentru scurt timp acţiunile către o serie de bănci locale, doar pentru a evita plata impozitului pe dividende, pentru ca ulterior să îşi recupereze acţiunile. Numai acest mecanism a costat Germania 24,6 miliarde de euro, Franţa – 17 miliarde de euro şi Italia – 4,5 miliarde de euro. Stați așa! Pentru că la acest prim mecanism se adaugă o altă practică botezată „cum ex“, care a fost pusă la punct de un avocat german. Este vorba de cumpărarea şi revânzarea acţiunilor în apropierea zilei în care se varsă dividendele, însă atât de repede încât administraţia fiscală nu mai poate identifica adevăratul proprietar.
Această manipulare, care necesită o înţelegere între mai mulţi investitori, le permite acestora să solicite de mai multe ori aceeaşi reducere de impozit care se aplică beneficiilor ataşate dividendelor, lezând astfel fiscul. Această escrocherie a costat Germania 7,2 miliarde de euro, Danemarca – 1,7 miliarde de euro şi Belgia – 202 milioane de euro. Sofisticat, nu-i așa? Așadar, prin prisma acestor cifre, ce se întâmplă la noi se poate defini printr-un singur cuvânt: „amatorism“.
Bogdan PANȚURU
