La Tohani, pe tărâmul vinului roşu

Situate într-o zonă absolut generoasă pentru vinul roşu, Domeniile Viticole Tohani îşi poartă istoria prin ‘60, când francezii realizează aici, pentru prima dată în România, un combinat de vinificaţie. Dar până la această dată, arhivele reţin că, pe cele şapte dealuri ale Tohanilor, au existat şi celebrele vii ale  Principelui Nicolae al României, de la care se mai păstrează o parte din hrube. Ghid în „tărâmul vinului roşu“ ne-a fost ing. ION MARIN, director de producţie la Domeniile Viticole Tohani.

Domeniile Viticole Tohani sunt amplasate în mijlocul Podgoriei Dealu Mare, la altitudini de 200-400 m, într-un microclimat extrem de favorabil, cu nuanţe evidente mediteraneene (aici creşte şi migdalul), cu dealuri având o largă expoziţie sudică, ceea ce face ca strugurii să aibă 14 zile de soare în plus. Un asemenea avantaj termic, materializat prin supramaturarea strugurelui şi acumularea unei mari concentraţii de zaharuri, face ca vinul obţinut aici să aibă o aromă şi o savoare deosebită.

Ca sortimente, pentru că zona Dealu Mare este consacrată pentru vinul roşu, societatea cultivă Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir şi Fetească neagră. Din soiurile pentru vinurile albe se regăsesc Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling Italian, Sauvignon Blanc şi două aromate, Tămâioasă Românească şi Muscat Ottonel. Pentru a face trecerea de la vinul alb la cel roşu, unitatea are şi 5 ha cu soiul pentru vin rosé Busuioacă de Bohotin.

Plantaţii noi pe 70% din suprafaţă

„SC Domeniile Tohani – ne spunea directorul Ion Marin – vine cu reputaţia din 1960, când unitatea deţinea 400-500 ha de vie. Ulterior, suprafaţa s-a extins la

1.350 ha, iar după 1990, odată cu restituirea terenurilor, lucrăm aproximativ 500 ha. Suntem într-un amplu proces de replantare, unde fondurile europene pentru reconversie asigură 80% din cheltuielile de înfiinţare a unui hectar cu viţă-de-vie“. Unitatea a înfiinţat 270 ha cu viţă-de-vie, altele 90 ha sunt în pregătire, astfel încât rata de înlocuire este de 70%.

Unitatea dispune şi de un combinat nou de vinificaţie, cu o capacitate de prelucrare de 200 de tone/zi, cu tancuri din inox, instalaţii, maşini şi prese de prelucrare a strugurilor de ultimă generaţie. Investiţia a fost realizată în 2004 şi a costat 2,5 milioane de euro. În cramă se produc trei game de vinuri: una de top, una de mijloc, care reprezintă firma, şi una căreia i se spune low-cost, dar care reprezintă fluxul cel mai mare de consum.

Export pe trei continente

Domeniile Viticole Tohani exportă în jur de 20% din producţie. „Din 1965 am exportat ani la rând în Germania. Însă avem contracte şi cu Finlanda, Suedia, SUA. Preţurile nu sunt avantajoase, dar avem o piaţă certă, după cum ne-am consolidat şi o piaţă internă bună. Relaţiile sunt vechi, ceea ce înseamnă că partenerii noştri au încredere în calitatea vinului nostru. În plus, am înfiinţat societăţi mixte în China – Harbin şi Polonia, unde ne valorificăm vinul fie prin reţea specializată de magazine, în primul caz, fie prin supermarketuri, în Polonia.“

În hrube, acolo unde „aromele sunt îmbinate magistral“

Lăsăm vinul alb în tancurile de inox din cramă, acolo unde se şi păstrează, cu excepţia sortimentelor deosebite, şi mergem în hrube, pe urmele vinului roşu. După ce-şi termină fluxul din cramă, acesta merge obligatoriu la desăvârşire, în vase de stejar, în hrube, acolo unde i se asigură un spaţiu bine închis şi temperaturi constante în mod natural, de 12-14 grade Celsius, indiferent de anotimp. „Noi avem 7 hrube pentru maturarea şi păstrarea vinului roşu în bariculi, ceea ce echivalează cu un milion de litri de vin, iar trei hrube sunt pentru sticle (vin alb şi roşu), cu o capacitate de 400.000 de bucăţi.“

În hrubă şi în vasul din stejar, vinul roşu îşi desăvârşeşte adevăratele calităţi. „În primul an nu poate fi consumat, fiindcă este sălbatic; el are o bogăţie de tanini, polifenoli şi antociani care trebuie cizelaţi, transformaţi în nişte compuşi rotunzi, catifelaţi. Este ceea ce numim definitivarea vinului. Ei bine, aceasta nu poate fi făcută decât în vase de stejar. Noi avem o reuşită excepţională prin maturarea la bariculi“, afirmă inginerul.

„Termenul baric vine din francezul barrique, care înseamnă butoi mic. Noi folosim vasul de 225 litri, avem o serie adusă din Franţa, alta din România, de la Roşiorii de Vede şi din Maramureş. Un baricul costă în medie 500 de euro, mai ieftin (350 euro) dacă foloseşte stejar din SUA şi mai scump dacă este realizat din stejar franţuzesc (6-700 de euro). Un butoi este folosit patru ani, interval după care îşi pierde conţinutul de tanini speciali şi nu mai ajută cu nimic vinul. Tipul de stejar este esenţial. Însăşi fabricarea baricului necesită o mare măiestrie, ridicată la rangul de artă. Doaga transferă vinului tanini mai dulci decât cei proveniți din strugure, ajută la condensarea și polimerizarea taninilor din struguri, imprimă vinului note aromatice tipice care merg de la nuanţe de cafea, de ciocolată, până la vanilie. Într-un cuvânt, printr-un schimb între compuşii vinului şi ai stejarului, sunt îmbinate magistral aromele“, ne povesteşte specialistul.

Regina cramei

Fără discuţie, nimeni nu pleacă dintr-o hrubă fără să vadă colecţia de vinuri sau vinoteca. „Avem hrubă specială, cu vinuri pe ani de recolte şi soiuri. Sticlele de vinotecă se păstrează în rasteluri, în poziţie culcat, la umiditate şi temperatură constante, să nu fie deranjate de zgomote. Pe acestea le degustăm anual şi toată munca aceasta, alături de calitatea vinului, obţinută prin învechire, se înglobează în preţul vinului. O sticlă din 1962, de exemplu, poate ajunge şi la 300 de euro“, încheie directorul de producţie al unităţii.

Maria BOGDAN

2 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email