Comert

La legume și fructe s-au înregistrat cele mai mari scumpiri

Share

Încă de la începutul anului am fost avertizați că un nou val de scumpiri va afecta buzunarele românilor în această primăvară. „Un nou val de scumpiri la alimente va lovi buzunarele românilor până la Paşte“, au avertizat sindicatele din industria alimentară. Și nu s-au înșelat deloc.

Şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, avertiza de la finele anului trecut că valul de creșteri salariale din sectorul de stat va atrage după sine și scumpiri.

Luna martie, în top

Legumele şi fructele sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna martie comparativ cu februarie, preţurile acestora crescând cu 3,32% şi, respectiv, cu 2,21%. Astfel, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, preluate de Agerpres, în cazul fructelor cele mai mari creşteri de preţ au fost înregistrate la fructe proaspete, care au fost mai scumpe cu 3,93%, iar în ceea ce priveşte legumele, cel mai mult s-au scumpit cartofii, al căror preţ a urcat în martie cu 2,67%. Pe de altă parte, au fost şi alimente care s-au ieftinit luna trecută, printre care ouăle, al căror preţ a fost mai mic cu 5,71%, şi zahărul, mai ieftin cu 0,38%. La capitolul mărfuri nealimentare, cel mai mult s-au scumpit produsele cultural-sportive, cu 0,39%, din această categorie cărţile, ziarele şi revistele consemnând creşteri de preţuri de 0,88% în martie 2018. Scumpiri au mai fost înregistrate la mobilă (plus 0,34%) şi îmbrăcăminte (0,23%). Serviciile au fost mai scumpe cu 0,30% în luna martie a acestui an, pe fondul unor preţuri mai mari în transportul aerian (plus 1,07%), în cel rutier (0,57%) şi în igienă şi cosmetică (plus 0,50%). Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în martie 2018, de la 4,7% în luna precedentă, pe fondul scumpirii mărfurilor neali­mentare cu 6,57%, a celor alimentare cu 4,01% şi a serviciilor cu 2,9%. O rată mai mare a inflaţiei anuale a fost consemnată în luna iunie 2013, când preţurile de consum au urcat cu 5,37%.

Cea mai ridicată inflaţie

Pe de altă parte, potrivit datelor Eurostat, în luna februarie a acestui an România a înregistrat cea mai ridicată inflaţie anuală (3,8%) din Uniunea Europeană. În UE, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut, în luna februarie 2018, până la 1,3%, de la 1,6% în luna ianuarie 2018, însă cele mai mari rate anuale au fost înregistrate în România (3,8%), Lituania şi Estonia (ambele cu 3,2%). Conform BNR, accelerarea ratei anuale a inflaţiei în primele trei trimestre ale anului 2018 este determinată de acele componente ale coşului de consum externe sferei de acţiune a politicii monetare. Epuizarea acestui puseu inflaţionist are ca efect reintrarea indicatorului în intervalul ţintei începând cu ultimul trimestru din 2018. De semnalat că și în luna ianuarie 2018 fructele proaspete au avut preţuri cu peste 3% mai mari faţă de decembrie 2017, urmate de legume şi citrice. Conform INS, rata anuală a inflaţiei a urcat atunci la 4,3% de la 3,3% în decembrie, în timp ce produsele alimentare s-au scumpit, în medie, cu 3,79%, iar cele nealimentare cu 6,23% faţă de perioada similară a anului trecut. Plecând de la aceste date, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară estimează o creștere de 6-8% pentru alimente în această primăvară, explicaţia fiind simplă: electricitatea, gazele, energia termică şi combustibilul reprezintă aproximativ 6% din costul final al unui produs alimentar.

Campioana UE la creşterea preţurilor

România este pe primul loc în ceea ce priveşte rata anuală a inflaţiei în martie 2018, înregistrând o creştere de 4% a Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC), arată datele Biroului de statistică al Comisiei Europene, Eurostat. Astfel, cifrele vorbesc de o inflaţie de 4% în martie 2018 în România, în loc de 5% cât fusese Indicele Preţurilor de Consum (IPC). Cele mai mari rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în România (4%), Estonia (2,9%), Slovacia şi Lituania (ambele 2,5%), iar cele mai scăzute rate anuale au fost în Cipru (-0,4%), Grecia (0,2%) şi Danemarca (0,4%). Comparativ cu luna februarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în şase state membre, a rămas stabilă în şase şi a crescut în cincisprezece state. În Uniunea Euopeană, inflaţia a fost de 1,5% în martie 2018, în creştere faţă de 1,4% cât înregistra în februarie, iar în aceaşi perioadă din anul precedent rata a fost de 1,6%. În martie 2018, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a provenit din servicii (0,67 puncte procentuale), urmată de alimente, alcool şi tutun (0,41), energie (0,20) şi produse industriale non-energetice (0,07).

Bogdan PANȚURU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *