Afaceri

La Cluj s-a obținut ulei de ricin 100% românesc

Share

Anul trecut se înființa în România prima asociație a cultivatorilor de ricin. Mentorul proiectului, Ioan Conț, ne-a vorbit atunci despre potențialul economic extraordinar al acestei plante și despre strategia prin care spera să convingă cât mai mulți fermieri să testeze această cultură de nișă. La un an de la înființarea asociației au apărut și primele roade ale eforturilor sale și ale muncii în echipă.

150 de membri doar într-un an

Asociaţia „Ecoricinus“ se adresează, în principal, fermierilor mici și mijlocii, care au 6 hectare de teren, din care 3 ha să fie cultivate cu ricin, iar pe celelalte 3 ha să fie înființate culturi alternative necesare rotației. Înființarea asociației a avut un impact pozitiv în rândul fermierilor, confirmat de faptul că într-un an numărul membrilor a ajuns la 150 de fermieri din majoritatea județelor țării. Ioan Conț spune că și suprafața cultivată cu ricin la nivelul asociației a crescut progresiv. În 2016 au fost cultivate 15 ha, iar anul acesta suprafața s-a mărit până la 50 ha. Este o expansiune semnificativă, spune dl Conț, dacă se ține seama de faptul că în primul an membrii asociației au cultivat undeva la cca. 3.000 mp, această perioadă fiind una de studiu și învățăminte, fără o investiție majoră. „Suprafața va fi în continuă creștere, iar pentru anul 2018 preconizăm că se vor cultiva cca 500 ha. Dacă totul merge conform previziunilor, în fiecare an suprafața se va dubla sau chiar tripla, în funcţie de necesarul de ulei pe care îl vom contracta pentru producție și livrare“, spune președintele asociației Ecoricinus.

În momentul de față, la nivelul asociației există în cultură un număr de 11 soiuri, dintre care cinci furnizate, în baza unui contract de colaborare, de Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Drăgănești-Vlașca din judeţul Teleorman. De la aceeași stațiune s-au obținut și două soiuri de ricin hibrid de mare produc­tivitate, cu proveniență de la un institut de cercetări din China, cultivate în loturi experimentale. Pe lângă aceste soiuri mai există în cultură trei soiuri proprii și alte trei soiuri provenite din Portugalia.

40.000 de litri în 2017

Înființarea Asociației Ecoricinus a fost doar primul pas. Fermierul de la Cluj ne vorbea anul trecut despre construirea unei fabrici de procesare a semințelor de ricin și a unui laborator pentru testarea lui. „Chiar dacă în luna mai împlinim doar un an de la înființarea asociației, aproape tot ce ne-am propus s-a înfăptuit. În luna mai am produs ulei de ricin românesc presat la rece, prima oară după 1989.

Mai mult, suntem în faza de amenajare a spațiului de producție și în probe tehnologice, atât în ceea ce privește producția de ulei, cât și realizarea analizelor de laborator la uleiul produs până în prezent. Avem în perspectiva acestui final de an realizarea unor investiții pentru construirea fabricii de ulei și a unui laborator propriu.“ Pentru această toamnă Ioan Conț preconizează achiziționarea de la membrii asociației a unei producții de cca. 80.000 kg de semințe de ricin. „Anul acesta, fiind la început de drum, am obținut ulei doar pentru analize, promoție și mostre pentru viitorii beneficiari. Până la finalul lui august vom obține cca 1.500 litri de ulei provenit din producția de semințe a anului 2016 și cca. 40.000 litri în perioada următoare din producția de semințe a anului 2017. Cert este că, fără a brava, considerăm că uleiul obținut de noi este cel mai bun de pe piața românească și europeană. Este un ulei virgin, presat cu adevărat la rece – la temperatura de 20-35 grade Celsius, fără alte ingrediente și adaosuri de înmulțire.“

Deocamdată, destinația producției de ulei de ricin românesc nu este cunoscută. Fermierul din Cluj spune că, în momentul de față, există discuții cu parteneri din țară și din afară, dar că și-ar dori să vândă cea mai mare parte a producției în țară. La un preț corect, altfel asociația se va orienta spre piețele internaționale. Acesta menționează că nu s-a stabilit încă un preț de valorificare, dar pentru că este vorba de ulei de calitate superioră celui găsit astăzi la raft și prețul va fi pe măsură.

Laura ZMARANDA

2 comentarii la „La Cluj s-a obținut ulei de ricin 100% românesc

  • Este minunata lăudabilă pasiunea si efortul de care dați dovadă în cadrul asociației pentru promovarea și dezvoltării culturii ricinului ,este de asemenea importanta unirea tuturor celor interesat pentru a realiza piață de desfacere pentru uleiul obținut,contracte ferme nu doar intern ci chiar pe piață,va doresc mult succes,realizari mult curaj pt.2019si tot înainte.

  • Doresc mult succes asociației,realizări deosebite putere de munca si curaj i 2019,ma interesează cultura ricinului,urmăresc atent evoluția in vederea asocierii,La multi ani Ecoricinus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *