reclama youtube lumeasatuluitv

Italia ştie să se promoveze. Are şi cu ce!

Share Button

În numărul 22 al revistei Lumea Satului vorbeam despre modul în care înțelege statul italian să-și sprijine companiile locale prin intermediul unei instituții publice numită Agenția Italiană pentru Comerț Exterior şi vă aminteam de cea mai mare expoziţie internaţională de zootehnie organizată la Cremona. Iată că, la scurt timp, un alt eveniment al aceleiaşi agenţii continuă demersul de promovare a Italiei, organizând „Săptămâna bucătăriei Italiene în lume“, concomitent în 100 de ţări de pe toate continentele. Şi de data aceasta scopul este acelaşi, să pătrundă pe pieţe noi cu produsele care îi reprezintă cel mai bine.

Peste 80 de societăţi, importatori, distribuitori, buyeri din marile lanţuri de retail, HORECA şi magazinele de delicatese, wine-bar au venit, spun organizatorii, pentru a savura gustul inegalabil al produselor alimentare şi al vinului „made in Italy“. Trebuie menţionat că întregul proiect a fost creat şi coordonat de Direcţia Generală pentru Promovarea Sistemului de Ţară al Ministerului Italian al Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale şi dezvoltat în Grupul de lucru în care sunt implicate Ministerul Politicilor Agricole Alimentare, Pădurilor şi Turismului, Ministerul Educaţiei, Universităţilor şi Cercetării şi Ministerul Bunurilor şi Activităţilor Culturale, precum şi alte instituţii şi asociaţii care reprezintă bucătăria italiană în lume.

Am ţinut să menţionez toate aceste instituţii şi pentru a sublinia dimensiunea implicării şi seriozitatea cu care sunt abordate astfel de proiecte de ţară. Pentru că, în final, trebuie să recunoaştem că este un marketing foarte bun făcut pentru un brand de ţară. Spun asta pentru că în acest caz se promovează la nivel internațional nu doar câteva produse italieneşti, ci întreaga tradiţie culinară şi etnogastronomică ca semne distinctive ale identităţii şi culturii italiene. „În ediţia din acest an vorbim despre binomul mâncare – sănătate. Este un clişeu, dar în acelaşi timp un adevăr deoarece pentru noi, italienii, mâncarea este importantă. Nu există mâncare care să ne facă rău. Există însă un obicei alimentar care nu este sănătos“, spunea în deschiderea evenimentului Filippo Petz, directorul ICE biroul din Bucureşti. Acest aspect a fost subliniat şi de ambasadorul Italiei E.S. Marco Giungi, care spunea că pentru italieni masa este un eveniment social.

Italia, pe locul 2 în topul longevității

Partea a doua a evenimentului s-a axat pe întâlniri B2B între societăţi şi operatori locali: importatori sau distribuitori de vinuri, buyeri de produse alimentare, restaurante, hoteluri, vinoteci, magazine gourmet şi o degustare de vinuri, brânzeturi, mezeluri, paste, uleiuri şi conserve italieneşti, produse care încearcă să pătrundă pe piaţa românească. Toate aceste produse sunt parte a dietei mediteraneene care a adus Italiei titlul de „ţara cea mai sănătoasă din lume“ şi locul 2 în topul celor mai longevive naţiuni, după Japonia. Vreţi să ştiţi unde se află România în acest top? Pe locul 90. „România are mult de lucrat în acest sens. Are de lucrat la mulţi factori, printre care şi sănătatea vieţii“, spunea Filippo Petz, iar eu adaug: la ce capitole nu ar avea România de lucrat? Recunoaşterea dietei mediteraneene drept cea mai sănătoasă dietă a făcut ca aceasta să fie declarată în 2013 patrimoniu Unesco. Ceea ce este interesant este faptul că nu a fost reţinută ca un ansamblu de reţete, ci este definită prin 3 aspecte diferite: cunoaşterea şi tradiţia atât în creşterea animalelor, cât şi în cultivarea plantelor, modul în care se consumă sau se serveşte mâncarea, ca eveniment social şi modul în care se produce mâncarea, ce se referă la acele tehnologii italiene.

În 2017, exporturi în valoare de 40 mild. euro

Statisticile italiene indică faptul că exporturile de produse agroalimentare şi vinuri au depăşit în anul 2017 cifra de 40 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 9% faţă anul anterior. La această creştere a contribuit vinul italian, ale cărui exporturi au crescut cu 7%, ajungând la 6 miliarde de euro, un record istoric absolut. Italia este ţara europeană care are 817 produse agroalimentare cu denumire de origine şi de indicaţie geografică recunoscute în Uniunea Europeană, fiind ţara cu cel mai mare număr de astfel de produse. Pieţele principale către care exportă sunt Germania, Franţa şi Statele Unite ale Americii, însă strategia de export vizează mai nou Rusia, China şi Spania. În ceea ce priveşte ţara noastră, în primul semestru al anului 2018 Italia a exportat către România produse alimentare şi băuturi în valoare de 183,1 milioane de euro (în scădere cu 3,8% faţă de primele şase luni ale anului 2017).

Luând în considerare doar ţările din Europa Centrală şi Orientală, ca piaţă de desfacere a produselor italiene, România e depăşită doar de Polonia şi Republica Cehă. În aceeaşi perioadă a acestui an, România a exportat către Italia aceeaşi categorie de produse în valoare de 170,9 milioane de euro.

Dacă analizăm cifrele, putem spune că preferinţele românilor în materie de produse alimentare italieneşti sunt legumele şi fructele (32,5 mil. euro), produsele alimentare diverse (23,6 mil. euro), carnea şi produsele din carne (20,3 mil. euro), dulciurile (16,8 mil. euro), cafeaua (15,9 mil. euro), lactatele şi brânzeturile (14,1 mil. euro), conservele vegetale (11,3 mil. euro), peştele şi conservele din peşte (10,2 mil. euro), băuturile alcoolice (8,6 mil. euro), pastele făinoase (6,8 mil. euro) şi vinurile (5,2 mil. euro). Pe de altă parte, italienii aduc din România preponderent produse vegetale, doar valoarea cerealelor ridicându-se la 79,7 mil. euro.

Patricia Alexandra POP

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.