În sufletul războiului…
Ceva plutește în aer… Asta e clar pentru că toată lumea o simte… Și, spre deosebire de alte dăți, acum toți simt că ceva se întâmplă. Sau se va întâmpla…
Întreaga realitate pare o „himeră“. Și, pe lângă faptul că e himerică, realitatea pare și ruptă în bucăți. Parcă nimic nu se mai potrivește cu nimic… Parcă tot ce a fost „vechi“ s-a volatilizat. Iar prezentul este atât de iluzoriu că habar n-ai ce să faci. Mai simplu spus, totul e (nu doar pare) cu susu-n jos.
Adevărul e că ultimii patru ani au fost cei mai dificili în ciudățenia lor de la ultimul război mondial încoace. Dar, dacă până recent se vorbea de națiuni care fac și dreg, acum se vorbește de indivizi, de oameni. Parcă cineva a mutat lupa istoriei și a deplasat-o de pe națiuni pe fiecare individ în parte. Cu alte cuvinte, lucrurile par a se fi complicat rău. Este clar că asistăm la un proces evolutiv la nivel planetar. Sau la unul distructiv la același nivel. Se pare că acum fiecare dintre noi are de ales.
Problema e că nu prea vedem ce avem de ales… Doar simțim… Cert este un lucru: vechile valori dispar și apar altele noi. „Motoarele“ care în trecut propulsau societatea se cam îneacă.
Rămân fără combustibil. Iar pentru majoritatea oamenilor, în special a occidentalilor, sensul vieții au fost banii cu tot ce reprezintă ei: bunăstare, fericire, îndeplinirea tuturor dorințelor ș.a.m.d. Practic, totul s-a rezumat la bani. Problema ultimilor 34 de ani a fost lipsa măsurii în a face bani, adică „explozia“ lăcomiei. Și așa a început totul. Și tot așa se va și termina… Teoretic. Practic, nimeni nu știe nimic…
Totul se rezumă la zvonul despre un mare război care, dacă se va declanșa, va fi și ultimul produs de actuala civilizație. În mediul on-line circulă tot felul de scenarii… Toată lumea vorbește de război cu o seninătate la limita patologicului. De parcă războiul e un lucru firesc, natural. Dar cine știe, poate că este, într-un mod pe care un om obișnuit nu-l poate digera. Pentru că, în război, oamenii, obișnuiți sau nu, doar mor, într-o formă sau alta, mare parte din ei… Mai jos, reproduc câteva fragmente din analiza, apărută în presa online, a unui expert, analist militar.
„Imaginați-vă, pentru un moment, că guvernul iranian declară că a dezvoltat o bombă nucleară și amenință să o folosească împotriva Israelului. Statele Unite răspund cu amenințări de intervenție militară, similar cu acțiunile lor din 1991 și 2003 în Irak. Iranul avertizează că nu va tolera un al treilea război în Golf și începe să caute aliați.
Forțele americane intră în masă în Iran, care ordonă mobilizarea națională. Rusia, China și Coreea de Nord își exprimă sprijinul pentru Iran, iar Washington-ul își extinde forța de intervenție, aducând un contingent britanic. Rusia intră în joc, ridicând miza în speranța că Occidentul va da înapoi.
Urmează o confruntare nucleară, dar cu degetele tensionate și mâncărimi de ambele părți, în timp ce liderii pariază pe riscul de a nu lovi primii, totul se termină cu un dezastru. Al Treilea Război Mondial începe cu un schimb de focuri nucleare, iar restul, cum se spune, este istorie.
Sau imaginați-vă acest lucru: Frustrarea Chinei cu privire la statutul Taiwanului determină o consolidare a forțelor de invazie. Statele Unite sunt preocupate de propria criză politică internă. Japonia urmărește cu nerăbdare schimbul de cuvinte dure dintre China și Taiwan, întrebându-se dacă să intervină. Organizația Națiunilor Unite condamnă acțiunile Chinei, iar China repudiază cenzura și ordonă invazia, încrezătoare că o victorie rapidă îi va împiedica pe alții să intervină, așa cum a sperat Hitler când a invadat Polonia în 1939. Statele Unite activează acum planurile de urgență pentru a salva Taiwanul, iar fiecare parte folosește arme nucleare tactice împotriva forțelor armate ale celeilalte. Coreea de Nord și Rusia sunt de partea Chinei. Nu are loc o lovitură nucleară generală, dar Rusia avertizează Europa să se țină departe, împărțind strategia americană între cele două teatre de operațiuni, așa cum s-a întâmplat în cel de-al Doilea Război Mondial. Conflictul continuă să escaladeze“. Iar urmarea nu e greu de anticipat. Cu alte cuvinte, avem de ales. Întrebarea e: cu ce alegem? Cu mintea sau cu sufletul? Răspunsul îl vom afla curând…
Bogdan PANȚURU
