reclama youtube lumeasatuluitv

Fermierii sunt așteptați la Arena Culturilor Vegetale

Share Button

Arena-Culturilor-VegetaleCele mai importante evenimente cu tematică agricolă de tip expozițional revin în forță în acest an după succesele obținute la evenimentele precedente. Arena Culturilor Vegetale și Întâlnirea Anuală a Fermierilor din Clubul AGRALIM, ambele organizate de compania ABplus Events, vor avea loc anul acesta pe data de 14 iulie la ferma Agricolă Târgu Frumos. Arena Culturilor Vegetale, eveniment organizat sub egida Întâlnirii Anuale a Fermierilor din Clubul AGRALIM, ediția a VI-a, reunește anual peste 1.000 de fermieri din Regiunea de Nord-Est a țării. Cu expunere la Drumul European E85, la 35 km de municipiul Iași, pe artera principală de circulație din Nord-Estul României, în proximi­tatea Restaurantului Coroana, locația aleasă de ABplus Events pentru eveniment asigură o maximă vizibilitate pentru toți fermierii din această zonă a țării. Ca și la edițiile anterioare, compania ABplus Events le va pregăti și în acest an celor peste 1.000 de fermieri și specialiști în agricultură con­ferințe și dezbateri utile pentru acest domeniu, susținute de reprezentanți ai instituțiilor centrale de resort.

Manifestarea pregătită de ABplus Events pe 14 iulie oferă companiilor și posibilitatea de a stabili vizite și întâlniri posteveniment cu fermierii în cadrul platformei expoziționale. Până în prezent, la eveniment au confirmat prezența companii cunoscute precum Saaten Union, Chemark Rom, Nufarm, Ragt Semințe, Arysta Lifescience, Limagrain, Dow Agroscience, Caussade Semencs, Groupama Asigurări, Cronos Consulting, DFR Systems, Agri Inovație, Lebosol și multe altele. Parteneri ai celor două evenimente sunt companiile Adama Agricultural, Agritehnica Services și Cronos Consulting. Pentru ediția din acest an, ABplus Events a pregătit pentru fermieri 15 loturi demonstrative însămânțate cu principalele culturi de primăvară – porumb, floarea-soarelui și soia – aparținând companiilor de inputuri Adama, Summit Agro, Saaten Union, Caussade Semences, Ragt Seminte, Arysta Lifescience, Limagrain, Chemark Rom, Nufarm și Lebosol. De la an la an, numărul fermierilor și antreprenorilor care participă la cele mai importante evenimente cu tematică agricolă de tip expozițional crește exponențial. Dacă în anul 2013 la evenimentul organizat de ABplus Events în comuna ieșeană Ruginoasa au participat 200 de participanți, în anul imediat următor, când gazda evenimentului a fost Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, numărul vizitatorilor s-a triplat, depășind 600.

Față de anul 2014, manifestarea „Arena Culturilor Vegetale“, desfășurată anul trecut, a consemnat o prezență aproape dublă a vizitatorilor. Cea de-a V-a ediție, desfășurată anul trecut pe parcursul a două zile, pe 19 și 20 iunie 2015, Ediția 2015, s-a desfășurat la Secuieni (județul Neamț), într-un amplu parteneriat încheiat de ABplus Events cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă din localitate și Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Din cei 1.127 de vizitatori de anul trecut, 46,63% au fost fermieri ce exploatează o suprafață de teren agricol de până în 100 de hectare, iar 38,86% dețineau între 101 și 500 hectare. Aproximativ 41% din vizitatori proveneau din județul Neamț, 21,13% din județul Iași, iar 13,4% au fost fermieri ce desfășoară operațiuni îndeosebi în județul Bacău. Antreprenori de renume au susținut la evenimentul de anul trecut prezentări cu prilejul Conferinței „Politici agricole pentru fermierii români“, între care Florin Mindirigiu (director general ABplus Events), Adrian Cosor (Crop Manager Cereale păioase Bayer), Iacob Lelior (director general ANARZ), Laurențiu Baciu (președinte LAPAR), Iulian Popovici (director regional Moldova RAGT) și Lucian Iuga (director de marketing Chemark Rom).

Invitați speciali ai ediției a V-a a evenimentului „Arena Culturilor Vegetale“ au fost George Turtoi, secretar general de stat în Ministerul Agriculturii, Mihai Putintei, director general APIA, și Anghel Ficu, director general adjunct al Centrului Regional pentru Finanțarea Investiților Rurale Nord-Est Iași. La eveniment au participat și conducerile Direcțiilor Județene de Agricultură din Botoșani, Suceava, Neamț, Vrancea, Vaslui și Iași, respectiv ale filialelor județene ale Agenției pentru Plăți și Inspecție în Agricultură.

„Și în acest an ne-am propus să aducem împreună peste 1.000 de fermieri și specialiști în agricultură și domenii conexe pentru a le prezenta noutățile din acest sector economic. Totodată, prin oficialitățile invitate să conferențieze, pe care ABplus Events le pune față în față cu fermierii, evenimentul din acest an va fi un bun prilej pentru antrepre­nori și agricultori de a discuta direct cu autorităților locale și centrale despre tendințele și problemele din acest sector pe anul în curs și nu numai“, spune doamna Eusebia Mindirigiu, administrator AB PLUS EVENTS SRL.

Revista Agrobusiness nr. 13, 1-15 iulie 2016 – pag. 13

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.