Despre criza agricolă din Europa…

Criza agricolă din Europa a plasat agricultura pe primul plan al discuțiilor. Provocările cu care se confruntă fermierii, la scară globală, par amețitoare.

Dacă ne proiectăm până în 2050, intersectând datele climatice și datele demografice, vom obține o imagine îngrijorătoare. Pământul arabil se va deșertifica în parte din cauza schimbărilor climatice și ocuparea de către metropole, deoarece pământul va fi necesar să găzduiască între 9 și 10 miliarde de oameni. Se estimează că aproximativ 10% din terenul arabil este de așteptat să dispară.

Mai mult, în ciuda progreselor înregistrate, recoltele nu mai cresc din cauza climei. La această ecuație alimentară dificilă trebuie să adăugăm un alt parametru: agricultura de mâine va trebui, ca și restul economiei, să folosească mult mai puțini combustibili fosili și să contribuie ea însăși la stocarea carbonului și la producerea de energie regenerabilă prin biomasă.

Provocarea este reală! Astăzi suntem peste 7 miliarde de oameni pe pământ, iar 20% până la 30% din populație nu are suficientă hrană, în ciuda unei triplări a aprovizionării cu alimente a lumii între anii 1950-2000. Va fi posibil să hrănim mai mulți oameni cu un climat mai complicat și un teren aflat sub presiune?

Pentru a face acest lucru, va trebui să reușim o tranziție agroecologică care să mențină producția sau chiar să o crească cantitativ, folosind mai puține îngrășăminte minerale și mai puține produse fitosanitare.

Se estimează că nu vom putea reuși în această tranziție agroecologică fără a schimba sistemele alimentare.

Nu este suficient ca fermierii să-și diversifice rotațiile, să planteze mai multe leguminoase care captează azotul din sol și să înlocuiască parțial îngrășămintele! Fermierii sunt doar o verigă în lanț, succesul acestor tranziții depinzând de toți cetățenii. Consumatorii vor trebui să fie de acord să plătească puțin mai mult pentru mâncarea lor.

Subiectul provoacă diviziuni enorme în societate, între cei care pledează pentru revenirea la așa-zisa agricultură „țărănească“ și cei care se bazează mai mult pe înalta tehnologie.

Auzim multe despre „schimbarea modelului“ în dezbaterea publică, un termen care nu înseamnă mare lucru. Nu există o soluție unică, ci un set de pârghii care trebuie activate pentru a reuși tranziția agroecologică, iar cercetătorii europeni lucrează la fiecare dintre ele. Prima este genetica. Noul potențial de editare a genomului – NGT – este un instrument foarte interesant pentru accelerarea proceselor clasice de selecție, la care se lucrează.

Grâul anului 2050 va trebui să producă cel puțin la fel de mult pentru a hrăni o populație în creștere, dar și pentru a rezista bolilor/dăunătorilor pentru a folosi mai puține fungicide/insecticide și pentru a oferi o biomasă de care putem avea nevoie pentru a produce energie.

Dar genetica singură nu va fi suficientă… Pentru a reduce utilizarea pesticidelor, știind că schimbările climatice duc la o creștere a dăunătorilor, se cercetează și soluțiile de biocontrol. În loc să ucidem insectele, se pot elibera feromoni care le vor distrage atenția de la culturi sau le vor împiedica reproducerea.

A treia pârghie foarte importantă: agronomia. Trebuie să ne îndreptăm către soluri care vor rămâne acoperite pe tot parcursul anului, atât pentru a evita invadarea buruienilor, cât și pentru a contribui la stocarea carbonului în sol. Când se menține solul acoperit, inclusiv după recoltarea grâului sau a rapiței, prin plantarea de leguminoase, stocarea atmosferică a carbonului crește.

Aceste „învelișuri“ păstrează, de asemenea, fertilitatea solului și oferă furaj pentru animale. De asemenea, se testează posibilitatea de a avea mai multe culturi în același timp, precum grâul și mazărea. Acest lucru poate ajuta la creșterea randamentului total al parcelei. Dar aceste tehnici pun fermierilor întrebări complexe legate de managementul culturilor.

A patra pârghie pe care trebuie să o avem în vedere este cea legată de robotica și tehnologia digitală.

Va trebui să combinăm aceste pârghii și să luăm în considerare modificările culturilor, făcând în același timp rotațiile mai complexe sau mai lungi. În loc să plantăm grâu, orz, apoi rapiță, vom avea culturi intercalate de hrișcă, muștar, proteaginoase sau leguminoase care vor fixa azotul. Fermierii vor trebui să aibă aceste semințe, să facă alegerile corecte.

Soluțiile de biocontrol sunt mai complexe de aplicat decât un produs fitosanitar tradițional. Introducerea de noi echipamente mecanice necesită investiții.

Știința este clară: niciun scenariu prospectiv nu poate finaliza corect ciclurile bio-geochimice fără reproducție.

Dacă Munții Carpați ar fi părăsiți mâine de crescătorii de animale, ar fi imposibil să plantăm grâu acolo. Rumegătoarele fac, de asemenea, posibilă utilizarea a ceea ce numim lignoceluloză, ierburi care sunt foarte greu de digerat de oameni. Din această biomasă, care nu este digerabilă de oameni, ele produc o proteină destul de sofisticată. Vom avea nevoie de reproducerea durabilă pentru a finaliza scenariile de agricultură durabilă.

Se lucrează la rețete pentru animale în vederea reducerii emisiilor de metan din rumen. Suplimentele alimentare există deja. De asemenea, se încearcă să se înțeleagă microbioza vacii și modul în care anumite bacterii sau anumite microorganisme ar putea reduce producția de metan.

Utilizarea algelor roșii este testată într-un număr de laboratoare, care pot reduce emisiile cu 20 până la 30%. În sfârșit, genetica oferă perspective: selecția animalelor s-a concentrat până acum pe prolificitatea lor, pe producția de lapte și carne… astăzi se lucrează la reducerea metanului.

Mâine, probabil vom consuma mai puțină carne dar, în mod ideal, va fi carne crescută pe sisteme durabile, hrănite cu iarbă, mai degrabă decât carne importată. La nivel global, ecuația este mai dificilă: nu va fi sustenabil ca 9 miliarde de locuitori să mănânce la fel de multă carne ca nord-americanii.

Schimbările vor dura însă mult timp, deoarece abordările culturale și religioase nu trebuie neglijate.

Nu putem impune o dietă tuturor populațiilor lumii. Dar, în general, un echilibru mai bun între proteinele vegetale și proteinele animale ar trebui să ne ajute să completăm ecuația alimentară a lumii.

Problemele suveranității alimentare au apărut la momentul acordurilor Gatt, cu foarte mult timp în urmă – când agricultura a intrat în cadrul discuțiilor OMC. Multe țări

s-au temut pe bună dreptate de această globalizare a comerțului agricol. Revoltele foamei din 2008-2009 și-au pus amprenta. Și războiul din Ucraina a scos la iveală tensiuni. Europa este suverană în multe sectoare, dar foarte dependentă pentru altele.

O parte din importurile noastre provin din America Latină în cazul proteinei vegetale. Suveranitatea noastră trebuie să fie atât durabilă, cât și unită. Durabilă, adică obiectivele noastre de suveranitate trebuie adaptate la schimbările climatice și la tranziție.

Solidaritate, pentru că știm că Orientul Mijlociu și o serie de țări africane nu vor putea să-și hrănească populația în creștere, chiar și în perspectiva noastră cea mai optimistă. Va trebui să rămânem parteneri cu aceste țări, în condițiile în care să nu le dezechilibrăm agricultura.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU