Crescătorii de miei se agaţă cu disperare de export
Vin vremuri grele pentru crescătorii de oi. În lipsa cererii de miei pe piaţa internă – unii crescători vorbesc de o scădere de până la 30% –, fermierii locali se orientează spre export, în special spre ţările arabe. Din păcate, nici livrările la extern nu sunt chiar aşa de sigure, în ultimii ani, de exemplu, fiind pierdute din diferite motive pieţe precum Turcia sau Grecia.
La Mărginimea Sibiului crescătorii de oi au mai puţini miei în acest an faţă de anii trecuţi, pentru că au redus efectivele din cauza preţurilor tot mai mari la cereale, susţine Marcel Andrei, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Mărginimea“ din judeţul Sibiu. Pe de altă parte, nici cererea pe piaţă nu mai este ca altădată, se plânge crescătorul.
Cu ocazia Paştelui catolic, de exemplu, la Mărginimea Sibiului abia s-au tăiat vreo 2.000 de capete, povesteşte Andrei. În 2012, la nivelul judeţului s-au vândut circa 200.000 capete. Chiar şi el şi-a micşorat efectivele, de la circa 1.500 de miei, în alţi ani, la 800 capete în prezent. În ceea ce priveşte preţul, crescătorul se aşteaptă la 25-33 lei pe kilogramul de carne în carcasă, cam la fel ca în 2012, cu precizarea că cererea este mai mică în acest an.
Nici în privinţa livrărilor la export lucrurile nu stau prea bine, mai ales că au fost pierdute, din diverse cauze, pieţe precum cele din Grecia sau Turcia. Principalii clienţi sunt în continuare ţările arabe, chiar dacă deocamdată solicitările sunt scăzute şi pe această relaţie. Marcel Andrei spune că la export kilogramul de carne de miel se vinde în viu cu 12-15 lei, însă nu exclude faptul că acesta ar putea să mai scadă.
Efectivele de ovine din România se ridică la circa 10 milioane de capete. De Paşte, numărul mieilor sacrificaţi se ridică la aproximativ două milioane de capete la nivel naţional.
Cerere mai mică cu 30% faţă de 2012
Dumitru Dinulescu, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Constanţa, susţine că, în acest an, cererea de miei este mai redusă cu până la 30% comparativ cu anul trecut. Cu ocazia Paştelui catolic, de exemplu, la nivel de judeţ s-au sacrificat undeva la 5-6% din efectivele de animale. De altfel, pentru crescători nu piaţa internă este principala ţintă, ci mai degrabă Italia, Grecia sau ţările arabe (Siria).
La începutul lunii aprilie, în Constanţa kilogramul de carne de miel carcasă se vindea cu 27-30 de lei, pentru perioada de dinainte de Paştele ortodox fiind aşteptată o reducere a preţului la circa 25 de lei pe kilogram, după cum susţine Dinulescu.
În judeţul Constanţa efectivele de oi se ridică la circa 30.000 capete, dintre care cea mai mare parte merge la export, în condiţiile în care oricum pe piaţa românească nu există cerere de carne de oaie în general. O problemă este şi faptul că micii crescători nu au la dispoziţie abatoare unde să sacrifice animalele. Din acest motiv s-a ajuns chiar la situaţii în care pe rafturile din supermarketuri să se vândă miei româneşti sub marcă bulgărească. Nici nu e de mirare, pentru că, în lipsa abatoarelor, animalele sunt sacrificate la bulgari, după care se întorc în ţară.
Asociaţia pe care o reprezintă Dinulescu are 260 de membri, care dispun de efective de 160.000 de oi.
Nici la Gura Humorului lucrurile nu mai merg aşa bine ca altădată. Mihai Popovici, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Pastorala“ din judeţul Suceava, spune că în zonă nu mai sunt decât vreo trei crescători de oi, cu efective ce merg de la 40 de capete până la câteva sute de animale. El, de exemplu, are 400 de miei, dar nu are de gând să dea de Paşte decât pentru „obligaţii“. Preferă să-i vândă în toamnă la export, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, când au venit intermediarii cu tirul şi au strâns circa 800 de oi de la localnici. Preţul oferit a fost de 10 lei pe kilogram în viu.
Popovici se aşteaptă ca de Paşte preţul pentru kilogramul de carne în carcasă să ajungă la 20 de lei.
Preţuri în scădere pe piaţa externă
Nicu Cioranu, un crescător de oi din Constanţa, susţine că, în acest an, preţul de vânzare la export este mai mic comparativ cu anii anteriori.
„Tot în țările arabe reușim să exportăm. Cine n-a vândut însă în timpul sărbătorilor musulmane nu-și mai revine la realitate, pentru că prețul scade apoi la 6,5 lei pe kilogram. În timpul sărbătorilor prețul este de 9 lei pe kilogram, oricum foarte mic față de acum doi ani, când vindeam cu 11 lei kilogramul“, afirmă Cioranu.
Nu este însă singura lovitură primită de crescătorii de oi în ultima vreme. Cea mai mare a fost interzicerea de către Turcia a importurilor din România. O vreme însă acestea s-au realizat prin Bulgaria sau Ungaria, însă nici aceste rute nu mai merg acum. Aşa că tot ţările arabe rămân principala destinaţie.
„Cea mai bună piață pentru noi a fost Turcia. Acum doi ani, pentru că nu au mai luat miei de la noi, vindeam în Turcia prin Bulgaria și Ungaria. Duceam mieii în Bulgaria, le schimbam crotaliile și îi duceam apoi în Turcia. Anul trecut nici asta n-am mai putut face, pentru că UE a interzis și exporturile din Bulgaria către Turcia. Chiar și așa intermediarul bulgar ne lua 100 de lei pe cap de miel“, povesteşte Cioranu.
La Tulcea, miza sunt ţările arabe
Taşcu Caraman este unul dintre cei mai mari exportatori de berbecuţi din România, cu efective de peste 50.000 de animale pe an. Principala destinaţie sunt ţările arabe, care oferă 2.500-2.400 de euro pe tonă, în timp ce „în Europa treaba nu prea mai merge.“
Caraman cumpără miei de la persoane fizice din Tulcea, pe care îi ţine la îngrăşat şi apoi îi vinde în toamnă, când ajung la o greutate de 40 kg, cum vor arabii.
Ioana GUŢE