Colonia România

Ceea ce voi scrie în continuare nu este opinia mea. Ci a unui om rău-intenționat care nu are o părere prea bună despre ce a ajuns țărișoara lui, România. Așadar să-i consemnăm părerea, nu de alta, dar libertatea de opinie a rămas (încă) o libertate. „România a ajuns, la modul cel mai concret posibil, o neocolonie. Nu este o colonie… Ci o neocolonie. Diferența dintre cele două este că neocolonia își păstrează două drepturi – cel de a avea steag și imn național propriu. Atât… În rest nu mai are nimic. Nici resurse naturale, nici companii naționale, nici măcar un sistem bancar propriu. Nimic… Doar cetățeni obligați să muncească pe un salariu de nimic la companii străine. Uitați-vă câte companii românești mari pur-sânge mai există acum. Niciuna. În toate topurile din toate sectoarele economiei româneștii sunt numai corporații străine. Unele, chiar dacă au nume românesc, tot acționariat majoritar străin au. În sistemul bancar toate băncile, mai puțin două, sunt străine.

Totul cică s-a privatizat… Sau mai bine zis, s-a dat pe tavă străinilor. Economia românească trebuia să dispară pentru a face loc „cuceritorilor“ de prin străinătățuri. Ce a însemnat, de fapt, aderarea României la NATO și UE? A însemnat oficializarea statutului de neocolonie. Numai că nu scrie în Constituție asta. Dacă ar fi să mai vorbim de suveranitatea sau independența țării am risca. Am risca foarte mult pentru că am spune o poveste care ar adormi mulți copii… Prea mulți… Mă puteți întreba: „Totuși, de ce au așa mare interes pentru România?“. Simplu ca bună ziua. România are resurse, iar ei sunt disperați după bogățiile solului, dar mai ales ale subsolului țării noastre.

Ne-au luat petrolul, gazele, cam tot ce puteau lua. Dar nu le ajunge… Vor și mai mult. Pe la noi se zicea că statul e un prost manager şi de aceea companiile din sectoarele strategice trebuiau privatizate. Ironia este că noii stăpâni ai sectoarelor de energie și gaze de la noi sunt companii de stat. Numai că e vorba de statul lor, al conducătorilor de colonii. Statul român n-a fost bun, dar al lor a fost… Bine, bine, iarăși mă puteți întreba – „dar cum s-a ajuns aici“? Răspunsul este simplu. Iar numele lui este FMI. Schema este următoarea: Se caută o țară cu resurse. După ce victima este identificată se face tot posibilul ca respectiva țară să accepte credite împovărătoare pe mai mulți ani, chiar dacă nu are nevoie.

După fix doi ani, guvernul țării respective își dă seama că nu are bani nici de dobânzi, darămite să plătească datoria. Apoi oamenii Fondului vin și zic că, în schimbul banilor, vor resursele naturale ale respectivei țări. Resurse care vor fi exploatate tot de companiile agreate de Fond. Și așa începe enclavizarea țării. Atât am avut de zis…“ Interesantă poveste, dar este doar în imaginația unui om rău… Nu-i așa?

B. PANȚURU