Zahărul din benzină
Am aflat cu stupoare din presa ultimelor zile că în Uniunea Europeană benzina este scumpită în mod intenţionat pentru ca oamenii să cumpere mai puţin, deci să polueze mai puţin……
Succes garantat in afaceri
Am aflat cu stupoare din presa ultimelor zile că în Uniunea Europeană benzina este scumpită în mod intenţionat pentru ca oamenii să cumpere mai puţin, deci să polueze mai puţin……
De ani de zile, dar mai ales în ultimele luni, se tot vorbește despre corupție și despre combaterea ei. Potrivit definiției comune, prin „corupție“ se înțelege o „abatere de la…
Sunt voci care susțin că în acest moment atmosfera – socială, culturală, politică, economică – seamănă izbitor de mult cu cea din anii ’30 ai secolului trecut. De aici și…
După schimbarea președintelui Americii, țările UE au început să fiarbă la foc mic. Acum, după câteva luni scurse de la respectivele alegeri, aceleași țări europene au dat în clocot. În…
Materialismul este concepția potrivit căreia lumea este alcătuită în întregime din materie, iar toate evenimentele, actele și stările de lucruri fie sunt subordonate, fie pot fi reduse complet la obiectele…
Început de an nebun… Pentru America, pentru Europa, pentru România. Este clar că ceva se întâmplă, că ceva se schimbă… Să fie acea schimbare de paradigmă de care vorbesc unele…
Nu o dată, în ultimii ani, tot mai mulți oameni s-au întrebat (surprinși): „Doamne, în ce lume trăim?“ Se vede cu ochiul liber că „lucrurile“ au luat-o razna. Un nou…
Filosoful Friedrich Nietzsche (1844-1900) spunea: „Omul moral reprezintă o stare inferioară și mai slabă în comparație cu cel imoral.“ (…) „A nu te teme de lucrul cel mai rușinos este…
André Malraux spunea, cităm, că „Secolul XXI va fi religios ori nu va fi deloc!“ Ce a vrut să spună istoricul și scriitorul francez, de fapt? Probabil a vrut să…
Moto 1 „Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători nu este victimă… Este complice.“ George Orwell (scriitor) Moto 2 „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu…
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.
Poți să afli mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în .