Când imoralitatea devine normă

statistica-roToată lumea știe că, începând cu 2008, economia mondială a intrat într-o profundă criză. Atât de profundă încât nimeni și nimic nu pare să-și revină la starea „dinainte“. Bineînțeles că sunt destui care sunt ferm convinși că povestea cu criza este prostie pură și că, de fapt, nu există nicio criză. E bine să gândești așa, măcar pentru sănătate… Revenind… Toți economiștii, fără excepție, sunt convinși că principalul vinovat în declanșarea crizei ar fi „activele toxice“, așa-numitele junk-uri (gunoi). De ce „toxice“? Pentru că, sunt de părere comentatorii, este vorba de inginerii financiare, de aranjamente, de tranzacții complicate în urma cărora este dificil de deslușit cine, cât, cui, datorează. Pentru că reprezintă rezultatul ingineriilor oneroase din piață, al unor „șmenuri“ pur-sânge în urma cărora rămâne doar praful. În fapt, este vorba de așa-numitele instrumente financiare derivate – elemente atât de complexe încât e aproape imposibil să le dai de capăt… Șmecherie preferată de cei dornici de îmbogățire rapidă pe spatele și nenorocirea unor țări întregi.

De remarcat că în fruntea listei cu „active toxice“ se află instrumentul numit credit default swap (CDS). În esență, CDS reprezintă o poliță de asigurare: vânzătorul ei se obligă să-l despăgubească pe cumpărătorul acesteia în cazul producerii unui eveniment nefavorabil, primind în schimb de la cumpărător o primă de asigurare. Și așa au ajuns să parieze speculatorii chiar împotriva firmelor la care erau angajați… Așa s-a ajuns ca o casă să fie ipotecată și de zeci de ori… Simplist spus, angajații unei firme de imobiliare cumpărau aceste acțiuni junk ca mai apoi să parieze pe căderea pieței. Piața cădea, poate rămâneau chiar fără job, dar deveneau foarte bogați tocmai din specularea acestor acțiuni junk pe bursă. Iar exemplele de acest fel sunt cu nemiluita. Escrocheria perfectă, am putea spune. Iar acest „comportament“ a fost încurajat de bănci, în special cele americane – vinovatele principale în declanșarea crizei. Bancherii pariau chiar împotriva propriilor clienți, încurajând pe scară largă achiziționarea acțiunilor junk. Iar piața bancară americană ajunsese atât de saturată de oferte dubioase încât băncile acordau credite chiar și animalelor de companie… Și pentru că după declanșarea crizei băncile erau „prea mari ca să pice“, fiind sponsorizate de guverne, acestea nu numai că au supraviețuit crizei pe care au produs-o, dar sunt mai mari decât în 2008.

Bogații au devenit și mai bogați. Finanțiștii nu au fost judecați pentru criza produsă. Giganții ipotecari au devenit mai de temut decât oricând. „Lumea finanțelor din umbră este mai activă, nu mai puțin activă. Când Lehman a căzut, regulatorii au realizat brusc că au ignorat sfera non-bancară, permițând apariția unui comportament ieșit din comun. Te poți aștepta ca acest capital din umbră să se limiteze, însă el a crescut din 2008 de la 59.000 de miliarde de dolari la 67.000 de miliarde de dolari. Și se așteaptă să crească mai departe, pentru că regulile tot mai stricte împing activitatea către zona nonbancară“, scrie Financial Times. Potrivit aceleiași publicații, „te poți aștepta ca după criză încrederea să se fi redus. Dar nu e așa; acum prețurile acțiunilor cresc pe baza încrederii investitorilor că băncile centrale știu ce fac cu stimularea economiei, deși nimeni nu a încercat asta la amploarea la care se încearcă acum și nimeni nu știe cum să iasă din această situație“.

Cât despre no-mans-land, citeam zilele trecute o știre… Un oficial ANAF a declarat zilele trecute într-o conferință de presă că: „Suntem în analiză în momentul de față în domeniul bancar și avem controale în curs. Nu pot să vă dezvălui care este astăzi stadiul și ce se întâmplă acolo, dar vă spun că sunt consecințe majore și am identificat multe. Vă dau un exemplu cu portofoliile de credite care se vând. Băncile au venit cu ideea că, pentru a putea valorifica un credit care este neperformant, trebuie să îl pună într-un pachet cu credite performante, astfel încât să creeze un pachet cât mai atractiv pentru un eventual investitor. S-au vândut astfel pachete de credite de 100 milioane de euro, deci o sumă facilă pe tranzacțiile care se realizează, la randamente de 5-7%. Au vândut un pachet de 100 milioane de euro unei companii cu 5-7 milioane de euro. Diferența de 95-93 milioane euro ar reprezenta cheltuială deductibilă. Au fost pierderi, asta înseamnă că și-a diminuat profitul“. Cu alte cuvinte, când imoralitatea devine normă niciun instrument nu este interzis pentru a face profit… Sunt voci care afirmă că următoarea criză va lovi necruțător în toți și toate. Că nimeni nu-și va mai reveni din simplul motiv că paradigma se va schimba și nimic nu va mai fi „ca înainte“…

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 3

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email