Afinii de cultură prind rădăcini în România

În urmă cu aproape 10 ani, Daniel Bujor, un român care a locuit 16 ani în America, s-a întors în Maramureş, la Şomcuta Mare, şi a pus pe picioare una dintre cele mai mari plantaţii de afini din ţară. Cu o perioadă de producţie de până la 60 de ani (cultura de afini este una dintre cele mai longevive din lume), plantaţiile de afini reprezintă una dintre afacerile prospere din agricultură, care se pot realiza chiar şi pe suprafeţe mai mici de 5 ha. Totodată, considerate delicatese ale rafturilor de legume şi fructe din marile magazine, aceste fructe de pădure au un randament ridicat încă din primii 3-4 ani de la plantare. De altfel, Daniel Bujor, care a ajuns să deţină în prezent peste 70 ha de afini pe rod şi un laborator de producere in vitro a materialului săditor, susţine că esenţiale în acest business sunt pasiunea şi documentarea.

Preţul de valorificare, factorul stimulant

În urmă cu aproape 10 ani Daniel Bujor era unul dintre pionierii culturii de afini în ţara noastră, după ce lucrase 16 ani în Statele Unite ale Americii în construcţii şi agricultură. Fără să fi avut o experienţă anterioară cu acest tip de afacere şi fără studii horticole, domnul Bujor a decis să investească în afine după ce a văzut preţul acestora într-un magazin din SUA. „Ideea mi-a venit când locuiam acolo şi am plecat de la preţul foarte mare pe care l-am văzut pe rafturile magazinelor din SUA pentru fructe. Aşa am început să mă informez de ce este aşa de scump şi ce presupune să înfiinţezi o plantaţie pentru a obţine profit. Eram curios şi am început să intru pe Internet să văd care este cultura mai rentabilă şi cum se realizează“, ne-a declarat Daniel Bujor. Ulterior a vizitat mai multe pepiniere din SUA şi a început să se informeze cu privire la soiurile, condiţiile de cultivare şi costurile aferente pentru înfiinţarea unei astfel de plantaţii. Atunci a hotărât că cel mai bine pentru a realiza această afacere este să se întoarcă în România, unde, după mai multe căutări, a găsit terenul prielnic acestei culturi în localitatea Şomcuta Mare din judeţul Maramureş.

Material săditor obţinut in vitro

Aici, după realizarea cartării pedochimice şi a lucrărilor necesare de arat şi scarificare premergătoare plantării afinilor, a realizat biloanele cu turbă, a aplicat îngrăşăminte specifice şi a plantat materialul săditor adus din SUA. „Trebuie să spunem că afinul preferă un sol cu reacţie acidă, cu un procent cât mai mare de humus şi cu o cantitate mică de argilă. Primul material l-am adus din Statele Unite, după care primele iniţieri in vitro le-am obţinut la Institutul de Cercetări Pomicole de la Cluj, cu care avem o colaborare foarte bună şi în ziua de azi. Ulterior noi ne-am extins şi am realizat un laborator propriu unde înmulţim in vitro, pentru că astfel avem garanţia că materialul săditor este sănătos şi de o calitate superioară“, ne-a explicat Daniel Bujor.

Astăzi, ferma sa, alături de cele peste 70 ha plantate cu afini, este şi un important furnizor de material săditor, asigurând totodată fermierilor interesaţi consultanţă de la înfiinţarea culturii şi până la valorificare. „Asigurăm consultanţă începând de la analizele pedologice şi pregătirea terenului în funcţie de ce are solul şi ce îmbunătăţiri mai trebuie (aport de rumeguş, turbă) pentru corectarea acidităţii. Ulterior, punem la dispoziţia clien­tului inclusiv maşinile de plantat şi oferim consultanţă în ceea ce priveşte graficul de administrare a fertilizanţilor, tratamentele de sezon, deşi, trebuie spus, afinul nu este o plantă sensi­bilă. De asemenea, încercăm să îi sprijinim pe cei care cultivă afini şi cu valorificarea producţiei. Avem un fermier în Sălaj care a înfiinţat 30 ha şi avem desigur şi fermieri cu suprafeţe mai mici, sub un hectar, noi ne adaptăm la cerinţele clientului“, a afirmat Bujor.

Cea mai rentabilă cultură horticolă

Conform fermierului maramureşean, plantaţia de afini este cea mai rentabilă cultură din sectorul horticol. „În anii 4-5 se pot obţine undeva între 12 şi 15 tone/hectar, cu un preţ de valorificare mediu de 3 euro/kg şi sigur că producţia creşte în funcţie de cum se dezvoltă plantele până în anul 7, când ajung la maturitate, după care producţia se menţine până în anul 60; nu cred că există în prezent o cultură în acest sector horticol care să aducă un profit mai mare pe unitatea de suprafaţă“, a precizat Daniel Bujor. Totodată, acesta ne-a explicat că pentru realizarea unei astfel de culturi sunt necesari între 12.000 şi 17.000 de euro/hectar, în funcţie de infrastructura deţinută de fermier (sursă de apă, curent etc.), bani care sunt amortizaţi în totalitate în al treilea an de la plantare.

În ceea ce priveşte costurile de întreţinere, în afara energiei electrice folosite de sistemul de irigaţii prin picurare (care este obligatoriu şi se realizează la înfiinţarea culturii), acestea se rezumă la fertilizanţi, afinul nefiind o plantă pretenţioasă. „Întreţinere la hectar presu­pune cosirea spaţiilor dintre rânduri şi administrarea de îngrăşământ, nu se realizează lucrări pe rânduri. Apoi, după aproximativ 7 ani, se mai adăugă cantităţi reduse de turbă periodic pentru menţinerea acidităţii. Printre costurile de întreţinere cele mai scumpe sunt îngrăşămintele; eu aloc câteva mii de euro pe an la întreaga suprafaţă, care se administrează pe furtunul de picurare, practic se face fertirigare“, ne-a explicat Daniel Bujor. Recoltarea afinelor se realizează eşalonat, în funcţie de soi, pe măsură ce ajung la maturitate fructele, începând din luna iulie pentru soiurile timpurii şi până în septembrie, pentru soiurile târzii. Din păcate, deşi în ultimii ani afinele au început să apară şi pe rafturile supermarketurilor din ţară, cea mai mare parte a producţiei de la Şomcuta Mare este exportată, în România neexistând încă o piaţă reală de desfacere pentru aceste produse.

„În general noi livrăm la export, dar în ultimii doi-trei ani au început şi supermarketurile din România să achiziţioneze afine. Dife­renţele între cele de cultură şi cele de pădure sunt la nivelul zahărului acumulat, cele de cultură sunt mai dulci, şi, la nivelul taninului, cele de pădure acumulează mai mult tanin, motiv pentru care acestea din urmă sunt preferate de industria farmaceutică. Cele de cultură se pretează foarte bine pentru consum şi procesare în dulceţuri şi sucuri, siropuri etc. Eu cred că oricine doreşte să investească într-o astfel de cultură poate să aibă rezultate deosebite, chiar dacă nu e un agronom de specialitate; important este să se documenteze, să citească şi să vrea“, a declarat fermierul maramureşean.

Daniel PLĂIAŞU