Vinurile din Sălaj, printre cele mai bune din Europa
Sălajul produce unul dintre cele mai bune vinuri din Europa, dar o mare parte ajunge alcool industrial sau este vândut la colţul drumului pe bani de nimic, în timp ce piaţa este invadată de vinuri de import la preţuri care elimină orice urmă de concurenţă.
A patra ediţie a Festivalului Vinului, organizată în municipiul Zalău la sfârşitul lunii noiembrie, a evidenţiat, pe lângă calităţile vinurilor sălăjene, şi o serie de probleme grave cu care se confruntă viticultorii sălăjeni. Lipsa pieţei de desfacere, a liniilor de îmbuteliere, dar şi a unei promovări concrete a făcut ca, anual, mii de litri de vin de o calitate comparabilă cu cea a vinurilor franţuzeşti să ajungă alcool industrial sau, în cel mai bun caz, să fie comercializat la marginea drumului, evident la negru. La eveniment au participat producători de vin din majoritatea zonelor judeţului cu sortimente de vinuri diversificate, fiecare dintre acestea fiind însoţit de o poveste proprie despre obţinerea gustului specific de dulce, sec sau demisec, dar şi de câteva produse potrivite, şi anume şunculiţă afumată cu ceapă, brânză de oaie sau o clisă afumată zdravănă şi grasă.
Din Londra… la colţul uliţei
Ioan Opriş este inginer viticol în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sălaj şi spune că istoria vinului sălăjean începe în Evul Mediu. „Există documente care atestă vechimea vinului în zona oraşului Şimleu Silvaniei în Evul Mediu. Călugării benedictini care locuiau pe aceste meleaguri obţineau un vin de o calitate deosebită. Vinul obţinut în viile din apropierea oraşului Şimleu Silvaniei ajungea în marile capitale ale Europei – Londra, Paris, Viena şi Budapesta. Vinul din Sălaj are personalitate, care îl face deosebit şi apreciat de cunoscători pentru că îmbină într-un echilibru perfect aciditatea cu zahărul“, ne-a declarat Ioan Oprea. Acesta a adăugat că, în lipsa unor unităţi de ambalare şi îmbuteliere, dar şi a unei asociaţii de profil, vinurile din Sălaj ajung de cele mai multe ori să fie vândute la colţ de uliţă, uneori fiind chiar transformate în alcool industrial.
Drumul Vinului, soluţia salvatoare
Producătorii de vin din localităţile Borla, Sărmăşag, Zalău, Şamşud şi Crasna au anunţat cu acest prilej că se vor asocia pentru a reuşi să găsească soluţia potrivită pentru achiziţionarea utilajelor necesare îmbutelierii şi comercializării vinului în piaţa locală şi cea naţională.
Un alt proiect menit să ajute la redresarea acestui sector este Drumul Vinului, un traseu turistic care va străbate toate localităţile cu tradiţie în domeniul viticol. Turiştii vor fi invitaţi să cutreiere aceste meleaguri şi nu doar să guste vin, ci şi să viziteze renumitele pivniţe pline ochi cu butoaie din stejar. Asta în condiţiile în care Vârşolţ, de exemplu, este localitatea cu cele mai multe pivniţe din ţara noastră, respectiv peste 400 la număr. Drumul Vinului se va concretiza în primăvara anului viitor, când asociaţia producătorilor de vin va fi funcţională. Producătorii speră astfel că vor reuşi să pătrundă pe piaţă, care actualmente este invadată de vinuri din import, multe dintre ele având preţuri care elimină orice fel de concurenţă. „Piaţa vinurilor din Sălaj este încă una timidă. În plus, zona noastră – şi în general România – a fost invadată de produse din import. Multe vinuri de pe rafturile magazinelor nu se remarcă cu absolut nimic şi au nişte preţuri extrem de scăzute, la care producătorii reali nu îşi permit să obţină un produs de calitate. Aici este marea problemă a viticultorilor sălăjeni“, a încheiat Ioan Oprea.
Adrian LUNGU