Afaceri

Un europarlamentar agricol: Cătălin Ivan

Share

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a fost desemnat de către Partidul Socialist European ca membru plin în Comisia specială privind provocările şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013. Este vorba de una dintre cele mai influente comisii ale Parlamentului European. Forul în care europarlamentarul PSD a fost ales prin vot va decide durata viitorului cadru bugetar, domeniile finanţate din bugetul UE şi inclusiv viitorul acord de Politică Agricolă Comună.

Opţiuni posibile

Comisia specială privind provocările şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013 are ca obiectiv discutarea diverselor opţiuni posibile pentru viitorul cadru financiar al Uniunii Europene. Printre subiectele importante pe care activitatea Comisiei se va concentra în următoarea perioadă putem sublinia discutarea şi stabilirea resurselor proprii de care va dispune Uniunea Europeană, derogările bugetare ce ar putea fi acordate, durata viitorului cadru bugetar sau domeniile finanţate din bugetul Uniunii Europene.

Numirea lui Cătălin Ivan în această Comisie este o urmare a interesului constant arătat de europarlamentarul PSD pe probleme de acest tip, atât la nivelul instituţiilor europene cât şi la nivelul Uniunii Europene. În acest sens, trebuie amintit faptul că, pe data de 10 iunie, Cătălin Ivan a organizat la Bucureşti dezbaterea „România – Proactivă în Europa“, la care au participat Victor Ponta, Adrian Năstase, reprezentanţi importanţi din partea partidelor politice din România şi numeroşi specialişti români.

Promisiuni

În urma dezbaterii de la Bucureşti, Cătălin Ivan a anunţat că va susţine prelungirea viitorului cadru bugetar de la şapte la zece ani. Această propunere va fi discutată la o nouă dezbatere organizată de Cătălin Ivan la Bruxelles, împreună cu specialişti importanţi ai Uniunii Europene şi reprezentanţi ai partidelor europene. De asemenea, această propunere va fi susţinută în cadrul Comisiei din care europarlamentarul PSD face parte. În cazul în care ar fi acceptată, această prevedere ar prelungi termenul în care fondurile europene pot fi atrase de către autorităţile române, astfel crescând şansele unui grad de absorbţie ridicat.

„Mă bucur că voi avea şansa de a reprezenta interesele României în comisia care poate decide cum se folosesc fondurile europene în viitorul cadru bugetar. Din această postură, am şansa de a propune prelungirea acestui cadru bugetar la zece ani, ceea ce ar putea contrabalansa incapacitatea guvernului de a atrage fonduri europene. Din cauza corupţiei, a politizării aparatului administrativ sau poate doar a incompetenţei, actualii guvernanţi nu au reuşit să se folosească de fondurile europene puse la dispoziţia României. Prin prelungirea termenului de absorbţie la zece ani, putem spera că România va avea destul timp să atragă mai mulţi bani, indiferent de numele sau competenţa guvernului“, a declarat Cătălin Ivan.

One thought on “Un europarlamentar agricol: Cătălin Ivan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *