Un combustibil revoluţionar, brichetele din resturi vegetale

Emil Enache se autodescrie drept un simplu fermier din Vaslui. În 1989 i s-a dat o moară pe care a trebuit să o repornească într-un an, lucru care s-a şi întâmplat. S-a împrumutat de bani şi a reuşit. Apoi a urmat căderea abruptă a agriculturii după 1996, când grâul era din ce în ce mai slab calitativ, iar preţurile tot mai mari.

Pentru a-şi asigura materia primă necesară în moară, şi mai ales de calitate, a considerat că este cel mai bine să lucreze singur pământul. A început cu 160 ha şi acum a ajuns la 2.500, din care 200 sunt în proprietatea sa. Are în dotare toată gama de tractoare şi maşini agricole necesare procurate inclusiv prin Programul SAPARD şi 12 angajaţi cu care execută lucrările. În structura culturilor, ponderea cea mai mare, circa 60%, o ocupă cerealele, de care are nevoie pentru moară.

Şi-a creat aşadar un circuit închis.

Produce făină de grâu de sortimente diferite şi mălai grişat din porumb sticlos. Procesează aproape tot ce produce din agricultură. Apoi din făină fabrică în brutăria proprie pâine şi alte produse de panificaţie în care foloseşte drept energie… brichetele din resturi vegetale. Fapt pentru care am ales să vorbim în rândurile ce urmează tocmai despre această investiţie impresionantă. Ideea i-a venit când, la un târg din străinătate, a văzut presa de brichetat. Atunci şi-a propus să facă ceva din care toată lumea să aibă de câştigat.

Singurul care valorifică biomasa

În România zilelor noastre, singurul care valorifică biomasa provenită din cele 2.500 ha cultivate în cadrul fermei sale este Emil Enache din Huşi-Vaslui. Dumnealui a finalizat în 2005 o investiţie realizată prin SAPARD pentru producerea şi comercializarea în cadrul fermei a brichetelor de foc rezultate din valorificarea biomasei, adică a resturilor vegetale provenite din culturile fermei. Aşa se face că, în prezent, domnul Enache este singurul care produce un combustibil revoluţionar, brichetele de masă vegetală, fără emisii de bioxid de carbon şi cu reziduuri de după ardere refolosibile.

„Paiele care rămân de regulă se ard. Ca să facem o comparaţie, 1 kg de paie oferă 4,2 kw/oră, 1 kg de lemn de fag cu 20% umiditate – 3,57. Concluzia? Puterea calorică a paielor este mai mare decât cea a lemnului de fag. De ce o risipim?“ Emil Enache

Auzeam vorbind, cu ceva timp în urmă, pe cunoscătorii acestui domeniu despre resturile vegetale provenite din agricultură ce se ridică undeva la 15 milioane de tone.

Dacă ar fi să facem un calcul în ceea ce priveşte beneficiile pe care aceste produse le-ar putea aduce sectorului energetic, atunci ar fi de ajuns să spunem că ele ar putea echivala cu jumătate din această cantitate în gaze naturale sau cu 10 milioane de tone de cărbune destinat termocentralelor. Iar dacă am transforma în bani producţia secundară la care ne referim, aceasta ar însemna peste 2,5 miliarde de dolari, calculând la 400 de dolari o mie de metri cubi de gaze naturale.

Din păcate însă, în România politicile în domeniu nu au în vedere nici măcar producţia primară rezultată din agricultură, ce să mai vorbim de resturile vegetale, deşi suma reieşită din calculul făcut ar trebui să ne dea mult de gândit. Aşa se face că, la nivel naţional, nu există niciun program care să se adreseze componentei energetice a agriculturii, ce nu înseamnă doar valorificarea resturilor vegetale, ci şi a producţiilor de soia, rapiţă, porumb şi floarea-soarelui utilizate în producerea biodieselului şi a bioetanolului.

Despre modul în care i s-a creionat în minte această idee şi cum a reuşit să o pună în practică ne vorbeşte chiar domnia sa:

„Sunt un fermier din zona Vasluiului, care este, ştim cu toţii, una destul de săracă. Ceea ce am încercat să fac – şi pentru că potenţialul agricol nu se ridică la un nivel prea ridicat – a fost să valorific orice sursă la maximum. Paiele rămase şi în general masa vegetală rezultată din producţia agricolă de regulă sunt arse.

În ceea ce priveşte mediul, toate guvernele care s-au perindat de-a lungul timpului, în afară de a aplica sancţiuni, nu au venit cu nimic concret pentru a utiliza această sursă pe care eu o văd inepuizabilă. Deci, în afară de amendarea ţăranului român, nu s-a venit cu niciun program în acest domeniu.“

Materia primă din producţia proprie

Împins de dorinţa rezolvării problemei privind valorificarea producţiei secundare, Enache a realizat un proiect prin Programul SAPARD în valoare de 143 mii de euro, cât costa atunci instalaţia de brichetare. La acea vreme, în niciuna dintre măsuri nu era prevăzut acest gen de investiţii. Aşa că s-a străduit să o promoveze şi să o acrediteze.

Apoi a făcut achiziţiile, a cumpărat utilajul şi l-a pus la treabă. Pentru că acest sistem de brichetare la paie nu e stăpânit de multă lume, la început a întâmpinat ceva dificultăţi în funcţionarea presei. Dar, împreună cu firma din Germania, sursa de procurare a utilajului, a reuşit să o aducă la parametri normali.

Se aprovizionează cu materia primă numai din producţia proprie, raportul dintre producţia principală şi cea secundară fiind în general de 1/1. Aşadar, la 2.500 kg de grâu, cât s-ar putea obţine în cel mai prost an agricol, cantitatea de paie se ridică la aceeaşi cantitate pe unitatea de suprafaţă.

„La ora actuală am în dotare o instalaţie poloneză şi una germană pe care le folosesc pentru brichetarea paielor şi a fânului. Capacitatea este de 16.500 kg în 24 de ore. Locul unde se desfăşoară compactarea şi brichetarea propriu-zisă trebuie să fie cât mai aproape de cel unde se colectează baloţii.

Prima operaţiune este de tocare a paielor la o anumită dimensiune, apoi urmează compactarea propriu-zisă. Puterea energetică a unui kilogram de brichete ajunge la 4 KW pe oră, ceea ce înseamnă 2,5 kg de brichete la un kilogram de motorină sau 2 kilograme de brichete la un metru cub de gaz. Preţul la care se vând la momentul de faţă ajunge la 210 lei pe tona de brichete, deci o sumă mult mai mică faţă de echivalentul în gaz, dacă ar fi să facem un calcul.

Acest tip de brichete se foloseşte cu mare succes în ţările nordice şi în Europa Centrală, preponderent în Austria, în sisteme care ajung până la 15-20 MW, deci care produc şi energie termică şi energie electrică.

Cu toate acestea, cu părere de rău pot să vă spun că sunt, cel puţin până la momentul de faţă, singurul din România care produce acest tip de brichete generatoare de energie verde. La noi se pot folosi în centrale individuale, dar ţinta este să le utilizăm pentru sisteme mult mai ample, de uscare a cerealelor, de încălzire a serelor şi a blocurilor.“

Valentina ŞOIMU